Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Dezvăluiri incendiare! Ioana Petric, proiecte mărețe pentru vara aceasta: „O să îmi iau pasiunile și o să le duc la următorul nivel”

Dezvăluiri incendiare! Ioana Petric, proiecte mărețe pentru vara aceasta: „O să îmi iau pasiunile și o să le duc la următorul nivel”
5

de Redactia Tvmania

Ioana Petric se pregătește de vacanța mare! La finalul unui alt sezon de „Cronica cârcostașilor”, dar și a emisiunii „Hai cu fetele”, frumoasa prezentatoare de la Prima TV are planuri mărețe în perioada următoare.

Ioana Petric intră în vacanță abia în luna iulie. Deși a terminat filmările pentru ambele emisiuni pe care le prezintă la Prima TV, frumoasa prezentatoare a mai avut câteva proiecte. În paralel se pregătește însă de o vară pe măsura muncii depuse în ultimul an!

„Când vine vorba de călătorii, slabe șanse să mă dau în lături. În ciuda așteptărilor, în perioada pandemiei m-am plimbat mai mult decât oricând. A fost mai complicat puțin cu organizarea și au apărut și situații neprevăzute, dar nu a fost imposibil. Acum că sunt și vaccinată e mai simplu.  O să plec câteva săptămâni în Grecia, după care nu știu exact. În mod sigur vreau să ajung undeva la surf, dar nu m-am decis încă în privința destinației”, a povestit Ioana Petric pentru TVMania.

Pentru că vacanța se anunță una îndelungată, Ioana Petric ne-a dezvăluit și care sunt activitățile care o relaxează și îi încarcă de fiecare dată bateriile:

„Călătorii, surf și snowboard. Astea sunt activitățile care îmi încarcă bateriile cel mai tare, în ultima vreme. Mai nou mi-am luat și skateboard…uneori am senzația că îmi trăiesc a două adolescență :)) Aaa, și să nu uit de scris, pentru că de curând mi-am readus aminte cât de mult îmi place și că pentru mine e terapie curată”, a mai spus prezentatoarea.

Ioana Petric, proiecte surpriză: „O să îmi iau pasiunile și o să le duc la următorul nivel”

Din toamnă, Ioana Petric va reveni la cârma emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, însă ne-a dezvăluit că pregătește cât de curând o serie de noi proiecte surpriza:

„Mă gândesc să îmi extind activitatea atât online cât și offline și asta se va întâmplă în viitorul foarte apropiat. Am multe idei și planuri mărețe, dar urmează să aflați mai multe cât de curând. Indiciu: o să îmi iau pasiunile și o să le duc la următorul nivel”.

 

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 10:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
  • 11:00 Şoricelul familiei AP
    Doamna Little (Geena Davis), domnul Little (Hugh Laurie) și fiul lor George merg la un orfelinat pentru a adopta un frățior pentru George. În timpul întâlnirilor...
  • 12:30 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 13:30 Sunt Spion AP
    Cînd un avion militar de ultimă generaţie este furat, guvernul Statelor Unite crede că traficantul de arme Gundars l-a înhăţat cu gîndul de a-l vinde. Aşa că îl...
  • 15:30 Vocea României
    Antrenorii sunt într-o formă de zile mari, Pavel Bartoş are grijă ca atmosfera să fie una de sărbătoare, iar concurenţii sunt pregătiţi să-şi transforme emoţiile...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Un hoţ cinstit 12
  • 22:00 Alexandru 15
  • 01:30 Clanul 12
    O acțiune ce nu trebuie ratată. O distribuție ce va ridica fiecare scenă la cel mai înalt nivel. O poveste încărcată de intrigi și momente neașteptate. Bazat pe...
  • 03:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 04:30 Şoricelul familiei AP
    Doamna Little (Geena Davis), domnul Little (Hugh Laurie) și fiul lor George merg la un orfelinat pentru a adopta un frățior pentru George. În timpul întâlnirilor...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Adela
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 12:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Jaful perfect AP
    Filmul "Now You See Me" spune povestea uneia dintre cele mai faimoase echipe de iluzionişti din lume. Membrii acesteia jefuiesc afacerişti corupţi în timpul reprezentaţiilor...
  • 15:45 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 00:00 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Stand Up Revolutions 12
    "Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 09:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Infidelul AP
    Istoria personală a frumoasei Asya Arslan este una cu totul emoționantă. Încă de la o vârstă fragedă, Asya a rămas orfană, iar dorința ei cea mai mare a devenit...
  • 22:30 Recurs la răzbunare 12
    Synopsis: Dupa ce fiica si sotia sunt asasinate, avocatul Frank Valera nu isi va gasi linistea pana cei ce le-au ucis vor plati.
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV