Homepage  / Vedete străine

Duel stilistic la banchetul de la Castelul Windsor: Melania Trump versus Kate Middleton. Cine a primit laudele criticilor

Duel stilistic la banchetul de la Castelul Windsor: Melania Trump versus Kate Middleton. Cine a primit laudele criticilor
5

de Redactia Tvmania,

Un banchet regal nu înseamnă doar porțelanuri aliniate la milimetru și meniuri sofisticate scrise în franceză. Înseamnă și spectacol de modă, duel subtil de stiluri și interpretări care fac deliciul criticilor. Castelul Windsor a fost, din nou, scena perfectă pentru toate acestea, atunci când familia regală a Marii Britanii i-a primit pe Donald și Melania Trump.

De la intrarea în sală, Kate Middleton a părut desprinsă dintr-o pictură clasică. A ales o creație Phillipa Lepley – o rochie din mătase crem, minimalistă, peste care a plutit un palton din dantelă Chantilly aurie, brodat manual. Bijuteriile au avut propria lor poveste: cercei moșteniți de la Regina Elisabeta a II-a și celebra tiara Lover’s Knot, legată pentru totdeauna de amintirea Prințesei Diana.

The State Banquet for the State Visit of President TrumpIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Nu e de mirare că reacțiile au fost unanime. Criticii au văzut în apariția ei „un tribut tradiției regale, reinterpretat într-o cheie modernă”. Cu părul aranjat în bucle lejere și o naturalețe greu de egalat, Prințesa de Wales nu a putut trece neobservată.

Melania Trump, alegere îndrăzneață pentru balul de la Windsor

Dacă Kate a mizat pe subtilitate, Melania Trump a preferat spectacolul vizual. Prima Doamnă a SUA a apărut într-o rochie galben aprins semnată Carolina Herrera, cu umerii la vedere. Accesoriile au completat ținuta: o curea mov și cercei verzi supradimensionați.

Un look ce nu putea trece neobservat, dar care a împărțit publicul: unii au apreciat curajul cromatic, alții l-au considerat o alegere nepotrivită pentru solemnitatea evenimentului. Stilista Marian Kwei, colaboratoare Vogue, a spus direct: „Este o alegere riscantă – protocolul a fost respectat, dar ansamblul a părut rupt de atmosfera unui banchet de stat.”

Balul a fost organizat cu o atenție deosebită la detalii

Dar dincolo de duelul vestimentar, adevăratul protagonist rămâne protocolul. Pregătirile pentru un astfel de banchet încep cu șase luni înainte, iar detaliile frizează obsesia.

Masa lungă de 50 de metri e acoperită cu fețe de masă impecabil întinse, tacâmurile sunt măsurate cu rigla, iar scaunele sunt așezate la distanțe calculate la centimetru. Peste 19 stații de servire, fiecare cu patru oameni, lucrează după un sistem de tip „semafor” pentru ca fiecare invitat să primească farfuria exact în același timp.

Meniul? Un adevărat festin: panna cotta de creson, balotină de pui organic din Norfolk și desertul-vedetă, „vanilla ice bombe” cu zmeură. Totul acompaniat de un cocktail creat special pentru ocazie – Transatlantic Whisky Sour, simbol al legăturii dintre Regatul Unit și SUA.

Și, cum era de așteptat, fiecare detaliu a trecut prin filtrul exigent al Regelui Charles, care nu lasă nimic la voia întâmplării.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton