Actrița din Turcia, Ebru Șahin, a urcat pe contul personal de Instagram o serie de instantanee care o surprind într-unul din cele mai fericite momente ale vieții sale, când îi spune „da” iubitului său, jucătorul de baschet Cedi Osman.
de Ruxandra Dinca,
Actrița din Turcia, Ebru Șahin, a urcat pe contul personal de Instagram o serie de instantanee care o surprind într-unul din cele mai fericite momente ale vieții sale, când îi spune „da” iubitului său, jucătorul de baschet Cedi Osman.
„Am spus Da”, a explicat bruneta de 27 de ani celor 3,6 milioane de fani din toată lumea care o urmăresc online, arătând un inel superb într-una din poze.
Din detalii, se pare că fericitul moment s-a petrecut undeva în Cappadocia, una dintre cele mai frumoase și vizitate zone ale Turciei.
Recent, actrița și baschetbalistul s-au distrat până dimineața la nunta prietenilor și colegilor lui Ebru Șahin din serialul „Hercai”, actorii Oya Unustası și Ahmet Tansu Taşanlar. Aceștia au organizat două ceremonii, prima în Istanbul, a doua în Ankara, iar cuplul Ebru – Cedi a participat la amândouă. Și se pare că s-au molipsit și ei de dorința de a se așeza la casa lor!
Faptul că actrița a urcat acum poze cu fericitul moment când e cerută de soție infirmă zvonurile anterioare din tabloidele locale. Acestea au scris încă din luna mai că Ebru și baschetbalistul s-ar fi logodit în timpul vacanței lor din Maldive, unde au plecat pentru a sărbători ziua de naștere a lui Ebru (pe 18 mai a împlinit 27 de ani). Dar acum e sigur: bat clopotele de nuntă pentru Ebru cea mereu zâmbitoare și Cedi Osman!
Povestea de dragoste dintre Ebru Șahin și jucătorul de baschet profesionist Cedi Osman a început în vara anului trecut, în zona Ceșme din Turcia, unde se aflau amândoi în vacanță. Actrița a negat într-o primă fază că zvonurile din presă ar fi adevărate, dar până la urmă, Ebru și Cedi au confirmat că formează o pereche.
Gurile rele s-au grăbit însă atunci să comenteze că e puțin probabil ca noua relație să reziste timpului și mai ales distanței dintre ei – Cedi Osman joacă în NBA, campionatul american de baschet, la echipa Cleveland Cavaliers și multe luni pe an stă în SUA.
La începutul anului, cei doi îndrăgostiți chiar păreau să se fi certat, cu Ebru foarte supărată pe media și fani, închizându-și conturie de social media. Din fericire, a fost o situație temporară. Iar din luna mai, de la vacanța lor în Maldive, perechea este peste tot împreună. Însă la mijlocul lui octombrie, începe campionatul NBA, așa că probabil Cedi va pleca în curând spre SUA.