Enrique Miguel Iglesias Preysler s-a născut la 8 mai 1975 în Madrid, Spania, fiul superstarului Julio Iglesias și al jurnalistei Isabel Preysler. După divorțul părinților în 1979, copilăria lui Enrique s-a defășurat în Miami, unde a crescut alături de mama sa și frații săi.
La doar 15 ani, compunea deja melodii în secret, iar în perioada studiilor la University of Miami, și-a desăvârșit abilitățile de compozitor și a lucrat pentru alți artiști înainte de a-și lansa propriul nume pe piață.
Debutul și ascensiunea în muzica latino
În 1995, Enrique și-a lansat primul album omonim sub egida casei Fonovisa, mișcare care l-a propulsat rapid în topurile muzicale, devenind cel mai bine vândut artist de muzică în limba spaniolă al deceniului. De pe acest album au răsărit hituri precum „Por Amarte” și „Trapecista”, care au dominat topul Billboard Hot Latin Songs.
Enrique Iglesias are o carieră de succes și nenumărate premii
La finalul anului 1999, Enrique a marcat un moment de cotitură cu single-ul „Bailamos”, inclus pe coloana sonoră a filmului Wild Wild West. Piesa a ajuns numărul 1 în Billboard Hot 100, deschizându-i ușile către piața anglofonă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Semnând apoi cu Interscope, a lansat primul său album în limba engleză, Enrique (1999), urmat de Escape (2001), care a inclus hituri record precum „Hero” și „Be With You” . Albumul Escape a avut vânzări de peste 10 milioane de copii la nivel mondial, transformându-l pe Enrique în unul dintre puținii artiști care au cucerit simultan topurile spaniole și cele engleze.
Recorduri și premii
Până în prezent, Enrique Iglesias a vândut între 100 și 180 de milioane de albume și single-uri pe plan global, clasându-se constant în rândul celor mai bine vânduți artiști latino din toate timpurile.
El deține recordul pentru cele mai multe single-uri nr. 1 în topul Billboard Hot Latin Songs (27 de piese), iar albumul său de debut a câștigat Grammy-ul pentru Best Latin Pop Performance în 1997 . Pe lângă Grammy, a câștigat cinci Latin Grammy-uri și multiple premii Billboard Music Awards, World Music Awards și American Music Awards.
Enrique și Anna Kournikova au o relație de peste două decenii
În cei peste 20 de ani de relație, Enrique Iglesias și Anna Kournikova au ales să-și construiască o viață departe de reflectoare, punând pe primul loc discreția și familia.
Partenera sa, fosta tenismenă de top, l-a cunoscut pe Enrique pe platourile videoclipului „Escape” în 2001, iar de atunci formează unul dintre cele mai longevive și discrete cupluri din showbiz. Împreună au trei copii: gemenii Nicholas și Lucy, născuți pe 16 decembrie 2017, și fiica cea mică, Mary, venită pe lume pe 30 ianuarie 2020.
Sursă foto: Instagram
Citește și: