Florin Dumitrescu a fost prezent luni, 8 septembrie, la petrecerea organizată cu ocazia lansării noului sezon Masterchef. Îndrăgitul bucătar a vorbit despre cum s-a relaxat în vacanță, dar și despre un moment delicat prin care a trecut.
Florin Dumitrescu a fost prezent luni, 8 septembrie, la petrecerea organizată cu ocazia lansării noului sezon Masterchef. Îndrăgitul bucătar a vorbit despre cum s-a relaxat în vacanță, dar și despre un moment delicat prin care a trecut.
Cuprins
Florin Dumitrescu și soția sa s-au bucurat vara aceasta de o vacanță în Malaga, Spania. Deși este pasionat de sport și a practicat polo, el a fost protagonistul unui incident mai puțin plăcut.
Vedeta „MasterChef” a trecut printr-un moment dificil după ce a fost surprins de un val puternic și a avut mari probleme să ajungă la mal. Impactul i-ar fi afectat temporar timpanul, potrivit Viva!. Din fericire, acum juratul s-a recuperat complet și este pregătit să revină la muncă și să se întâlnească din nou cu telespectatorii.
„Era să mă înec în Spania, eu care sunt superînotător. Apa era puțin sub genunchi, dar m-a lovit tare un val, m-a dărâmat și am zis ‘hai că ies la suprafață după ce trece următorul val’. Doar că au venit atât de multe și puternice, mi-a intrat apă în nas și mi-am spart timpanul”, a declarat Florin Dumitrescu, potrivit sursei citate anterior.
Florin Dumitrescu și Cristina Sima sunt căsătoriți de 11 ani, iar împreună au două fiice care le aduc zâmbetul pe buze în fiecare zi.
Florin Dumitrescu a făcut o cerere în căsătorie cu totul specială, iar modul în care i-a cerut mâna Cristinei a fost neașteptat și surprinzător. Într-o seară de 14 februarie, în timp ce se aflau la masă într-un restaurant, Florin a ales să facă acest moment unul memorabil. Totul a început cu apariția surprinzătoare a lui Cristi Nistor, prietenul și complicele lui Florin, dar și unul dintre interpreții preferați ai Cristinei.
„M-a cerut de soție pe 14 februarie tocmai pentru că știa că nu mă așteptam deloc”, povestește Cristina despre acea seară. Florin a adăugat: „Eram la restaurant, când Cristi a apărut, s-a așezat lângă noi, a scos o cutie cu un inel și a întrebat-o dacă vrea să fie soția lui.” La început, Cristina a fost complet surprinsă și nedumerită de gestul acestuia, iar Cristi i-a spus: „Uite, nu ne cunoaștem, înțeleg că nu vrei să fii soția mea, dar ai vrea să fii soția lui?”.
MasterChef România, sezonul 10 – mai intens, mai imprevizibil și mai spectaculos ca niciodată! Din 8 septembrie, cei mai iubiți chefi au revenit într-un sezon încărcat de emoție, provocări și noutăți spectaculoase.
Lupta pentru cel mai râvnit titlu al bucătarilor amatori – MasterChef România 2025 – și premiul în valoare de 75.000 de euro a început luni, 8 septembrie.
Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu promit să reaprindă competiția într-un sezon în care nu vor lipsi duelurile surpriză, tensiunea maximă din bucătărie și reguli noi care îi vor pune pe concurenți în fața unor decizii dificile.
În premieră, audițiile aduc o nouă provocare – duelul pentru ultimul șorț al fiecărei ediții: concurenții care nu primesc un verdict clar din partea chefilor ajung în „Camera Încinsă”, unde un personaj misterios îi pregătește pentru un nou duel.
Sursă foto: Instagram – Pro TV
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: