Homepage  / Știri

Mihai Rădulescu, de la inginerie la televiziune: povești nespuse din culisele Știrilor TVR

Mihai Rădulescu, de la inginerie la televiziune: povești nespuse din culisele Știrilor TVR

de Redactia Tvmania,

Cu o diplomă de inginer, Mihai Rădulescu părea să aibă traseul profesional asigurat. Dar atracţia pentru ziare şi forfota presei post-revoluţionare au fost mai puternice decât siguranţa unui statut respectat şi a unui salariu mare. A lăsat în urmă o carieră de succes în inginerie pentru un pariu riscant: jurnalismul. 


Cariera lui Mihai Rădulescu: de la inginer la jurnalist

Trei decenii mai târziu, este una dintre figurile consacrate ale Ştirilor TVR, un jurnalist care a trăit la cald marile evenimente ale ultimilor ani – de la întâlnirea istorică dintre Patriarhul Teoctist şi Papa Ioan Paul al II-lea, până la vizita lui George W. Bush la București. În același timp, a înfruntat momente tensionate, precum Mineriada din 1999, când a fost printre jurnaliştii agresați.


Rolurile și proiectele sale în televiziune

Astăzi, după aproape 30 de ani în televiziune, priveşte cu luciditate atât transformările prin care a trecut presa, cât şi propriul său drum, pe care a încercat mereu să-l menţină în echilibru între profesie şi viaţa personală.

Mereu în prima linie a actualităților, Mihai este coordonator editorial la TVR MOLDOVA, dar și prezentator la Telejurnalul de weekend și Ediții Speciale la TVR 1 și TVR INFO. Moderează emisiunea „Dincolo de alb și negru” la TVR 1 și participă la campania „Republica Moldova, vot crucial”.

Despre bucuriile şi dilemele meseriei, dar şi despre condiţia jurnalismului într-o lume în care oricine se simte expert ne vorbeşte Mişu Rădulescu, aşa cum îi spun colegii şi prietenii.


Perspective asupra Republicii Moldova

În calitate de coordonator editorial la TVR MOLDOVA, ai petrecut mult timp în Republica Moldova și cunoști din interior dinamica socială și politică. În contextul alegerilor parlamentare care se apropie, cum vezi parcursul democratic și european al Republicii Moldova, care sunt principalele trăsături ale societății moldovenești în acest moment de răscruce?

M.R.: În mod categoric, este un moment de răscruce pentru Republica Moldova. Încă unul, am putea spune, la scurt timp după alegerile prezidenţiale şi referendumul din toamna anului trecut. Atunci, opţiunea europeană a avut câştig de cauză, dar la limită. Este o fotografie care, în linii mari, se păstrează. Ea arată un electorat împărţit, aproape egal, în două tabere cu valori radical diferite.

Unii vor consolidarea democratică a ţării, ceilalţi îşi doresc revenirea la modele autoritare sau oligarhice. De aici şi direcţiile spre care se uită cetăţenii: unii spre Vest, spre Uniunea Europeană, ceilalţi spre Est, spre Rusia. În aceste condiţii, nu este deloc o surpriză tensiunea enormă care se manifestă în societate, alimentată în special de operaţiunile masive de propagandă şi dezinformare venite pe filieră rusească. Pe reţele sociale sau canale media, oamenii sunt speriaţi cu privire la „relele” pe care le aduce apartenenţa la „Occidentul decadent”.


Cum a început pasiunea pentru jurnalism

Pentru că ai vorbit de răscruce, modele sociale și mentalități, să ne întoarcem puțin în timp și să vorbim despre tine. Ai o diplomă de inginer, după ce ai urmat Institutul Politehnic București.

Mihai Rădulescu: Ca absolvent de liceu de matematică-fizică, Politehnica era o opţiune firească, de continuitate. Nu aveam un mare interes pentru o profesie tehnică, dar m-am dus „cu valul”.  Dar, în niciun caz nu mi-aş fi pus pe uşă o plăcuţă cu „ING. Mihai Rădulescu”, deşi ingineria era foarte bine cotată în epocă, iar familia… bineînţeles că era mândră de mine. În plus, din păcate, „a trebuit” să-i dezamăgesc când am luat un concurs la ziar. (râde) Am lăsat o slujbă respectată şi plătită binişor pentru a pătrunde în lumea care mă atrăgea ca un magnet, cea a informaţiei şi a cuvântului tipărit. Părinţii, bunicii erau cu toţii împotrivă. Îmi aduc şi acum aminte cuvintele lor: „Cum să laşi tu prestigiul de inginer?!” Apoi, cu dispreţ şi vădit confuzi: „Şi pentru ce, ca să fii ziarist?” Jurnalismul nu părea atunci o meserie adevărată. Mă rog, pentru unii nu pare nici acum… (râde)


Primii pași în presă și debutul în direct

După patru ani de presă scrisă, în 1996 te-ai alăturat echipei TVR. Îți mai amintești primul direct?

M.R.: Primul live nu se uită, mai ales când a fost unul cu peripeţii. Era într-o seară, când se desfăşura un exerciţiu de apărare civilă în Capitală şi urma ca eu să relatez despre simularea intervenţiei în caz de dezastru, de undeva din zona Unirii. Se filma cu carul de reportaj, iar eu n-aveam cască, deci n-auzeam emisia şi mi s-a spus că o să intru „la semn”. Numai că, în momentul intrării s-a aprins şi un reflector puternic, aşa încât n-am mai văzut nimic în faţă. Degeaba dădea din mână colegul cameraman… „Nu văd semnul!” – am spus, dezorientat. Şi exact aşa s-a auzit şi pe post… După câteva secunde care mi s-au părut o veşnicie, am înţeles că sunt în direct şi am început să relatez. Nu pot descrie cum îmi simţeam inima! A fost o intrare memorabilă în lumea live-urilor, ce să zic… (râde!)


Momentele cele mai memorabile din carieră

Care au fost momentele cele mai interesante sau încărcate de emoție la care ai luat parte ca jurnalist?

M.R.: Am fost prezent la atâtea evenimente importante, remarcabile, încât aş putea spune, cu mândrie şi totodată cu recunoştinţă, că istoria s-a scris sub ochii mei. O să încerc, deşi mi-e foarte greu, să selectez câteva. Poate cea mai emoţionantă relatare a fost cea din octombrie 2002, când Patriarhul Teoctist a fost primit la Vatican de Papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul unei ceremonii minunate, în Piaţa Sfântul Petru, în uralele a 300 de mii de oameni. Apoi, relatarea din mijlocul unei alte mulţimi entuziasmate, cea aflată în Piaţa Revoluţiei din Capitală, la vizita lui George Bush din noiembrie 2002, cu celebra apariţie a curcubeului. Am avut şi momente mai puţin plăcute, dar la fel de memorabile din perspectivă jurnalistică, aşa cum au fost corespondenţele de la Mineriada din ianuarie 1999, de la Costeşti şi Râmnicu Vâlcea, când m-am numărat printre jurnaliştii agresaţi de mulţimea înfuriată, scăpată de sub control.


Echilibrul între viața personală și profesională

La Știri, unde lucrezi de aproape 30 de ani, ritmul este unul trepidant. Cum reușești să-ți păstrezi echilibrul între profesie și viața personală?

M.R.: Ca o Balanţă ce sunt, am avut parcă dintotdeauna tentaţia echilibrului. Mă simt fericit când totul se îmbină armonios, ca un puzzle, în care fiecare piesă are rolul ei. Am preferat să refuz oportunităţi care mi-ar fi adus avantaje profesionale, dar mi-ar fi afectat viaţa personală. Pe de altă parte, nu toată lumea are norocul de a-şi practica meseria cu plăcere şi în timpul liber. Pentru un jurnalist la Ştiri, nevoia de a fi permanent informat este o condiţie obligatorie. Documentarea pentru ştiri o fac oricum permanent, dar nu o resimt ca pe o corvoadă, ci ca pe un hobby. Profesionalul şi personalul nu se exclud, ci se potenţează reciproc.


Presa azi vs presa de acum 30 de ani

Cum e presa de astăzi față de cea de acum 30 de ani?

M.R.: Am avut şansa să intru în presă în anii ’90, ceea ce noi numim perioada romantică a jurnalismului. Era o explozie de libertate după decenii de cenzură, se scria cu pasiune, iar oamenii citeau cu nesaţ, apăreau titluri de publicaţii peste noapte. Astăzi, presa – nu doar cea scrisă – trăieşte sub asaltul reţelelor sociale. Dacă atunci ştirile false erau excepţii – ne amintim de faimoasa informaţie despre „găina care a născut pui vii”… – şi, în bună măsură, rezultatul unor stângăcii sau naivităţi, azi presa online e mult mai „ofertantă” în fake-news. Dincolo de orice, diferenţa majoră vine însă din pierderea capitalului de încredere în mass-media. Sigur, şi breasla are partea ei de vină, dar marea schimbare o aduce „democratizarea” informaţiei prin platformele sociale: oricine citeşte câteva rânduri pe internet se simte expert şi pune sub semnul întrebării profesionalismul. Suntem toţi experţi, deci nimeni nu e expert, nu? Ca urmare, nici jurnaliştii… 

Nu trebuie însă să ne mire. Când asistăm la o revoltă generală împotriva expertizei, a specialiştilor, când meseria pierde teren în favoarea părerologiei, de ce ar fi rămas imună meseria de jurnalist?


Timp liber și pasiuni personale

Mai ai timp de… timp liber? Cum ți-l petreci?

M.R.: Am multe hobby-uri, aşa încât ceea ce s-ar numi timpul liber, adică în afara serviciului, la mine e tot timp… ocupat. Îmi place să citesc, atât lectură utilă profesional, în special social-politică, cât şi beletristică. Îmi plac şi filmele – mai puţin serialele, pentru că dau dependenţă. Şi călatoriile – dar cui nu-i plac? O pasiune veche este să dezleg cuvinte încrucişate. Însă nu integramele banale atât de răspândite, ci rebusuri cu definiţii „grele”, cu pistă falsă sau metaforice. 

Îmi place enorm să fac sport şi am fost atras, în timp, de mai multe sporturi. De ceva vreme, m-am „restrâns” la tenis şi fotbal, pe care le practic săptămânal. Din când în când, reuşesc să particip şi la câte un cros de 10 km. 


Sport și parteneri celebri în jocurile preferate

Într-un exercițiu de imaginație, ce parteneri celebri ai alege pentru un meci de fotbal sau de tenis?

M.R.: La fotbal, mi l-aş dori coechipier pe cel mai bun din istorie. Pe Messi! Apoi pe Ronaldinho, ca un vechi fan al fotbalului brazilian ce sunt. Iar dacă m-aş întoarce mai mult în timp, aş fi vrut să joc alături de „viteziştii” din echipa Stelei, campioană europeană în 1986. La tenis, primii pe listă ar fi Nadal şi Federer.

Sursa foto: TVR

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton