Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

FOTO. Dietă de vedetă. Cum a reușit Corina Dănilă să slăbească 15 kilograme

FOTO. Dietă de vedetă. Cum a reușit Corina Dănilă să slăbească 15 kilograme
7

de Redactia Tvmania

Corina Dănilă (45 de ani) a intrat în noul an cu un look nou și cu forțe proaspete. Motivul pentru care a slăbit 15 de kilograme (dar și cum are grijă de sănătate) ni l-a dezvăluit chiar ea.

Prezentatoarea emisiunii „Ieri, azi, mâine” difuzată în fiecare vineri, de la 15.50, la TVR 2, a avut motive bine întemeiate pentru a da jos kilogramele în plus: „Am slăbit într-adevăr, în urma unor modificări legate de alimentație, firește, dar și de mișcare. Fac regulat kinetoterapie și fizioterapie, în urma durerilor de coloană pe care le-am avut la începutul anului trecut și care m-au speriat cumplit. Merg alert pe banda înclinată (nu am voie să alerg, din cauza coloanei) cel puțin 3,5 km la o ședință și îmi fac exercițiile de tonifiere, sub îndrumarea kinetoterapeuților. La fizioterapie, am parte de shockwave (tehnologie nouă care folosește unde de șoc pentru tratamentul durerilor, n.r.) și radiofrecvență, două terapii care fac minuni. Plus împachetarea cu parafină, de care pielea mea este absolut încântată :)”, ne-a povestit Corina.

Corina DănilăIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

O masă sănătoasă

 

Pentru Corina Dănilă atunci când vine vorba de sănătate nu dau greș: „Igiena, odihna și evitarea exceselor de orice fel”.

Vedeta TV ne-a dezvăluit cum arată meniul ei într-o zi și cum a reușit să scape de kilogramele în plus:

„La micul dejun mănânc: omletă din 2 ouă, fără ulei, 100 g șuncă slabă trasă la tigaie, salată cu… de toate (salată verde, varză, roșie, mărar, pătrunjel, țelină, ridichi, 2 lingurițe de semințe amestecate), cu câteva pufuri de ulei de măsline.

Gustare: un măr sau o nectarină sau 150 g pepene roșu sau 150 g cireșe… în funcție de sezon (fără banană sau struguri).

Prânz: (îmi iau cu mine deja pregătit, la casoletă, dacă nu am unde să merg să mănânc): 150 g mușchi de porc tras la tigaie cu piper, sare, fără ulei, dovlecel sau ciuperci sau vinete, tot la tigaie sau la cuptor, cu condimente. Alternez mușchiul de porc cu vită sau pește slab.

Gustare: 1 chefir ușor 330 ml sau iaurt grecesc 2% grăsime.

Cina: (cu 3-4 ore înainte de culcare): salată caprese cu mozzarella light, roșii, busuioc mult și câteva pufuri de ulei de măsline. Și cel puțin 3 litri de apă de-a lungul întregii zile”, ne-a spus aceasta despre schimbările care i-au devenit stil de viață.

 

CITEȘTE ȘI:

INTERVIUL ALTFEL: Corina Dănilă: „Aş călători în toată lumea”

sursa foto: www.facebook.com/CorinaDanilaOfficial

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton