Homepage  / Seriale

Freddie Highmore, un nou rol cu potențial după succesul din „Doctorul cel bun”. Cu cine face echipă în serialul „Edgar & Augustine”

Freddie Highmore, un nou rol cu potențial după succesul din „Doctorul cel bun”. Cu cine face echipă în serialul „Edgar & Augustine”
6

de Mioara Tronaru,

Freddie Highmore („Doctorul cel bun”) și Audrey Fleurot („Morgane, geniul investigațiilor”) vor juca împreună în serialul „Edgar & Augustine”, o ficțiune istorică, plasată în Parisul secolului al XIX-lea și produsă de francezii de la TF1.

Freddie Highmore se pregătește pentru rolul din „Edgar & Augustine”

La 33 de ani, britanicul Freddie Highmore are mai multe titluri în filmografie decât ani în buletin, iar după finalul serialului „Doctorul cel bun” (al cărui al doilea sezon se vede acum la AXN White, iar pe Netflix sunt disponibile primele șase sezoane), a făcut deja „The Assassin” (care va fi în curând la Prime Video) și este în negocieri avansate pentru „Edgar & Augustine”, scrie Variety.

ultimul episod din „Doctorul cel bun” (3)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Ar putea fi primul său rol în limba franceză, ceea ce nu e deloc vreun stres pentru el deoarece vorbește fluent în franceză (iar legenda urbană este că știe și spaniolă, și portugheză, și arabă). Parteneră îi va fi franțuzoaica Audrey Fleurot (48 de ani), care-a mai apărut în „Miezul nopţii în Paris” sau „Invincibilii”, dar a dat marea lovitură acum cu serialul „Morgane, geniul investigațiilor” (care s-a văzut la noi, la Diva, iar din 19 august, televiziunea reia sezonul al doilea), în care deține rolul titular.

Ce știm despre „Edgar & Augustine”

Personajele din titlu sunt Edgar Allan Poe (1809-1849), figură centrală a literaturii americane, considerat, printre multe altele, și părintele literaturii polițiste, și Augustine, varianta feminină a lui C. Auguste Dupin, detectiv particular inventat de Edgar Allan Poe în scrierile sale și văzut de mulți specialiști drept sursa directă de inspirație pentru celebrul Sherlock Holmes al lui Sir Arthur Conan Doyle.

Povestea este plasată în Parisul secolului al XIX-lea, când Edgar Allan Poe (care în realitate s-a născut în Boston, în 1809, și n-a pus niciodată piciorul pe pământ european) vine în capitala Franței, face cunoștință aici cu Augustine și împreună devin un cuplu promițător de anchetatori.

Cel mai probabil scenariștii se vor inspira din cele trei povestiri fondatoare ale genului polițist, în care apare detectivul ficțional C. Auguste Dupin, „Crimele din Rue Morgue”, „Misterul lui Marie Rogêt” și „Scrisoarea furată”, scrise de Edgar Allan Poe. Iar dacă negocierile merg bine, Freddie Highmore va fi Edgar Allan Poe, iar Audrey Fleurot, Augustine.

„Edgar & Augustine” este un proiect ambițios care a demarat deja cu câțiva ani în urmă și își propune o reconstituire minuțioasă a Parisului secolului al XIX-lea. Serialul este produs de Maxime Chattam, Patrick Renault (care e și showrunner) și Elizabeth Kesses, de la EJK Productions, iar de scenariu se ocupă Sophie Dab. Filmările sunt programate pentru sfârșitul anului 2026, iar „Edgar & Augustine” va ajunge pe ecrane cel mai probabil în 2027.

Sursă foto: Arhivă TV Mania

Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?

Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton