Homepage  / Televiziune

Cum au ajuns Gabi Tamaș și Dan Alexa la Asia Express 2025: „Am refuzat de două ori”. De ce au fost greu de convins

Cum au ajuns Gabi Tamaș și Dan Alexa la Asia Express 2025: „Am refuzat de două ori”. De ce au fost greu de convins
4

de Andra Stana,

Asia Express 2025 a debutat recent la Antena 1 și a reușit să atragă imediat atenția telespectatorilor, devenind lider de audiență. Printre personajele care au impresionat încă din primele episoade se numără Gabi Tamaș și Dan Alexa, care au mărturisit că au refuzat de două ori să participe înainte de a accepta provocarea competiției.

Cei doi foști fotbaliști au avut inițial rezerve serioase înainte de a accepta provocarea Asia Express 2025. După mai multe discuții și negocieri, au semnat în cele din urmă contractul și s-au aventurat pe tărâm asiatic, pregătiți pentru provocările și surprizele competiției.

Copiii lui Alexa au jucat un rol important în decizia sa

Dan Alexa a dezvăluit pentru Libertatea motivele acceptării ofertei: „Am refuzat de două ori oferta pentru acest sezon. Apoi am acceptat în primul rând datorită partenerului, Gabi Tamaș, pentru că eu nu aș fi mers cu altcineva. Îl știam foarte bine. Apoi copiii mei, pentru că n-au crezut nicio secundă că pot să fac față la «Asia Express». Eu neștiind ce înseamnă «Asia Express», nu mă uitasem niciodată.”.

Gabi Tamaș și Dan Alexa la Asia Express 2025 (3)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Copiii lui Alexa au jucat un rol important în decizia sa Fostul fotbalist a mărturisit că reacția copiilor săi l-a provocat să accepte provocarea: «Chiar fiica mea a început să râdă: «Tată, n-ai ce să cauți acolo, că te faci de râs»! Și ăla a fost un moment în care am zis: «Bă, ia să văd dacă pot să mă descurc»! Și așa am acceptat»

Citește și: Dan Alexa, despre cel mai mare regret. Concurentul de la Asia Express recunoaște: „Am fost un tată absent”

Gabi Tamaș: Experiența, nu banii, l-au motivat

Tamaș a explicat că nu banii l-au determinat să participe:

«Nu banii, nu a fost niciodată pentru bani. Am zis să încerc și eu, să vedem dacă m-aș descurca într-o competiție ca asta, adică altfel de competiție decât fotbalul. Una a vieții, până la urmă. A fost o experiență care nu cred că o voi mai trăi.»

De la tacklinguri și dueluri aeriene, la negocieri cu taximetriști prin Asia – provocarea e uriașă. Iar Gabi recunoaște că tocmai asta l-a atras:

„De ce am ales Asia Express? Bună întrebare. Fiind fost sportiv, îmi place competiţia. Mă uitam la probele si sacrificiile pe care le făceau concurenţii şi tot stăteam să mă gândesc eu ce aș putea să fac? Îmi plac provocările si voiam să încerc ceva diferit! Și, nu în ultimul rând, distracţia! Sper că mă voi distra de minune cu partenerul meu.

Bineînțeles, nu am de unde să ştiu ce se va întâmpla acolo… Emoţiile, stresul, nervii pe care i-am avut ca şi sportiv nu se vor compara cu cei pe care îi vom avea acolo, dar sunt o persoană încrezătoare, puternică si vom trece peste toate, cu siguranţă”, a declarat Gabriel Tamaș, înainte de concurs.

Un fost fundaș de fier, o familie stabilă și acum o nouă aventură la orizont. Așa arată, pe scurt, povestea lui Gabriel Tamaș, gata să demonstreze că dincolo de terenul de fotbal există o altă arenă unde poate câștiga: Asia Express.

Chimia dintre parteneri, esențială pentru succes

Ambii sportivi au subliniat importanța înțelegerii reciproce în competiție. Tamaș a declarat: «Eu și Dan Alexa ne-am ales reciproc, credeți-mă. Știam ce fel de om este și îmi trebuia unul, cum cred că și lui îi trebuia unul, care să înțeleagă. Că ăsta este cel mai important lucru într-o pereche, mai ales la «Asia Express»»

Deși au avut momente de tensiune, Tamaș a asigurat că le-au gestionat eficient: «Am avut și noi câteva, dar le-am gestionat foarte bine.»

Participarea celor doi foști fotbaliști la Asia Express 2025 promite să aducă un plus de adrenalină și competitivitate în show. Fanii emisiunii așteaptă cu nerăbdare să vadă cum se vor descurca Gabi Tamaș și Dan Alexa în provocările din Asia.

Sursa foto: Instagram

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton