Au cucerit trofeul și au încasat o sumă uriașă! Gabi Tamaș și Dan Alexa, marii câștigători ai Asia Express 2025, au demonstrat că spiritul de echipă aduce nu doar glorie, ci și bani mulți. Iată cât au primit de la Antena 1!
de Andra Stana,
Au cucerit trofeul și au încasat o sumă uriașă! Gabi Tamaș și Dan Alexa, marii câștigători ai Asia Express 2025, au demonstrat că spiritul de echipă aduce nu doar glorie, ci și bani mulți. Iată cât au primit de la Antena 1!
Cuprins
Gabi Tamaș și Dan Alexa au câștigat Asia Express 2025, primind un premiu total de 39.000 de euro, la care se adaugă și câte 45.000 de euro pentru participarea în emisiune. Cei doi foști fotbaliști au demonstrat că pot face echipă nu doar pe teren, ci și într-una dintre cele mai dure competiții TV din România.
Sezonul 8 al reality show-ului Asia Express – Drumul Eroilor s-a încheiat cu o finală plină de adrenalină, filmată în Seul, Coreea de Sud. După mii de kilometri parcurși și numeroase provocări extreme, Tamaș și Alexa au reușit să ajungă primii la Irina Fodor, adjudecându-și marele premiu.
Potrivit Libertatea, echipa câștigătoare a primit 35.000 de euro din partea Antenei 1, sumă mai mare decât în edițiile anterioare. În plus, cei doi au mai adunat 4.000 de euro din cele patru amulete câștigate pe parcursul aventurii, ajungând astfel la un total de 39.000 de euro, împărțit în mod egal între ei.
Cei doi concurenți au demonstrat nu doar rezistență fizică și spirit de echipă, ci și abilități de negociere. Conform sursei citate, fiecare dintre ei a primit 20.000 de euro pentru semnarea contractului cu Asia Express 2025.
Pe lângă această sumă, Antena 1 le-ar mai fi oferit 2.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în competiție, timp de 10 săptămâni – adică 25.000 de euro de persoană, mai scrie sursa citată.
Adunând toate sumele, Gabi Tamaș și Dan Alexa au plecat acasă cu 64.500 de euro fiecare, o sumă considerabilă chiar și pentru foști sportivi de performanță.
Participarea la Asia Express 2025 s-a dovedit, astfel, nu doar o aventură plină de provocări, ci și o investiție extrem de profitabilă.
Sumele primite în cadrul emisiunii depășesc considerabil veniturile pe care le aveau în perioada activă din fotbal. Gabi Tamaș a dezvăluit într-un podcast că ultimul său salariu la Concordia Chiajna era de 3.500 de euro pe lună, în timp ce la Asia Express a câștigat echivalentul a 25.800 de euro lunar.
Dan Alexa, care a jucat pentru Anorthosis Famagusta, avea un salariu de aproximativ 20.800 de euro pe lună, potrivit lui Ioan Ovidiu Sabău. Prin participarea la show, Alexa a depășit și acest prag, încasând 25.800 de euro lunar.
Pe lângă câștigurile materiale, Asia Express 2025 le-a oferit celor doi o experiență intensă și plină de satisfacții. „Sunt momente unice, suntem fericiți. Asia Express este despre viață, te scoate din zona de confort cu care ești obișnuit. Putem fi mândri de noi pentru că am reușit în altceva, în afară de fotbal”, declara Dan Alexa după finală.
Reality show-ul a demonstrat, o dată în plus, că determinarea și spiritul de echipă pot aduce nu doar satisfacții personale, ci și recompense financiare substanțiale.
Citește și: