Gemenele lui Mihai Morar au fost în centrul atenției! Fiicele noului prezentator X Factor au împlinit 16 ani, iar tatăl lor le-a adresat o urare specială pe rețelele de socializare.
de Andra Stana,
Gemenele lui Mihai Morar au fost în centrul atenției! Fiicele noului prezentator X Factor au împlinit 16 ani, iar tatăl lor le-a adresat o urare specială pe rețelele de socializare.
Mihai Morar, un tată extrem de mândru, și-a sărbătorit recent cele două fiice, Mara și Cezara. Gemenele și-au marcat ziua de naștere într-un mod deosebit, fiind pozate având în brațe câte un tort special. Prezentatorul TV le-a împărtășit fanilor momentele speciale prin imagini de la momentul suflării lumănărilor, fiecare fetiță având un tort aniversar decorat cu lumânări. În plus, gazda podcastului Fain & Simplu și prezentatorul show-ului X Factor a publicat un mesaj foarte emoționant dedicat fetelor lui.
„Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani. La mulți ani, Mara și Cezara! Vă cheamă viața, dar să nu uitați să o trăiți ca acum, la 16 ani. Cele mai faine lucruri pe care le-am fācut în viațā au fost cele pe care le-am făcut atunci când am ascultat vocea versiunii mele de la 16 ani. 16 – pentru totdeauna. Vă iubesc.”, , este mesajul transmis de Mihai Morar fiicelor sale.
„Sunt minunate! La multi ani!”, a scris Adela Popescu în comentariile de pe Instagram, iar Anna Lesko a notat: „La mulți ani sănătoși!”. În total în doar 13 ore de la postarea din mediul online, aceasta a fost apreciată de peste 25 de mii de persoane, în timp ce peste 700 au lăsat un comentariu. Mihai Morar are 895 de mii de urmăritori.
Mihai Morar este căsătorit cu Gabriela de 18 ani, iar împreună au trei fete: gemenele Cezara și Mara, și pe mezina familiei, Roua.
Deși numele său este bine cunoscut în România, Mihai Morar a păstrat mereu discreția în ceea ce privește familia sa. A preferat să-și țină viața personală departe de ochii publicului, crescându-și fetele în intimitate. Totuși, recent el a postat două fotografii: una din ziua nunții și o alta cu familia lor completă, 18 ani mai târziu.
„10 iunie 2006. 18 ani mai târziu, filmul continuă”, a scris Mihai Morar în dreptul imaginii în care apare alături de soția sa și de cele trei fiice pe care le au împreună și care le fac viața mai frumoasă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 11 / 22Mihai și Gabriela Morar s-au cunoscut în 2006, pe vremea când erau colegi la Radio 21. Cu timpul, s-au apropiat și au decis să formeze un cuplu. Între timp, partenera lui Mihai Morar a ales să urmeze o altă carieră. Mihai Morar se poate considera un bărbat împlinit. Prezentatorul TV se bucură de un mare succes profesional și de o familie minunată. În 2006, a întâlnit-o pe Gabriela, care îi este soție de 18 ani. Împreună au trei fetițe minunate și continuă să fie un cuplu admirat.
Povestea de dragoste dintre Mihai și Gabriela Morar a început în 2006, pe când erau colegi la Radio 21. Prezentatorul TV a dezvăluit că nu el a făcut primul pas, ci Gabriela, care l-a invitat să meargă împreună la mare.
„Relația noastră a pornit de la glumele colegilor. Soția mea mi-a pus porecla Cocolino. Ei a început lumea să-i propună. Așa a început relația noastră. Nu eu am făcut primul pas, ea a făcut primul pas. Ea m-a invitat să vin la mare, eu îmi ratasem vacanța de vară. Eu am refuzat și am vrut să mă duc acasă la ai mei. Apoi mi-a luat mie ceva să o conving să iasă cu mine. La un concert de vioară am fost. Când o femeie te cheamă la mare, te duci… nu te duci la mama. Eram în câteva luni și cununați, căsătoriți. De ziua ei am cerut-o în căsătorie”, povestea Mihai Morar, în urmă cu ceva vreme.
Sursa foto: Instagram