Florin Ristei a cucerit topurile alături de alți patru colegi în anii 2000, în perioada în care era membru al trupei Amicii. Hitul „Dana" le-a adus nu doar aprecierea fanilor, ci și succese de ordin financiar. Destul de inspirat, Florin Ristei a decis să își investească câștigurile obținute într-un mod responsabil, spre deosebire de colegii săi de trupă. Iată pe ce a cheltuit banii obținuți în trupa Amicii!
De pe urma concertelor pe care le-au susținut în acea perioadă, cei din trupă au reușit să strângă bani frumoși, iar Ristei, la sfatul mamei sale, a decis să-i folosească într-un mod cât se poate de iscusit. Fostul coleg de trupă a lui Florin Ristei, Edy Iorga , susține că artistul și-a cumpărat un apartament în Berceni cu ajutorul banilor obținuți în perioada în care formația Amicii se afla în vogă.
„Am făcut niște socoteli și cred că, în cei patru ani de spectacole, cu trupa ”Amici”, am câștigat în jur de 80.000 de euro. Florin Ristei zicea că și-a luat un apartament în Berceni, din ce a câștigat, mama lui l-a sfătuit bine.
Eu, însă, i-am spart pe toți, ca un idiot. Ieșeam în ”Orășelul Copiilor” cu micuții din vecini, îi adunam pe toți din față blocului și plecam în parc. I-am distrat pe toți, iar eu am rămas fără bani și cu facerea de bine. Mi-am luat totuși un telefon, de ultimă generație, iar singura investiție reală a fost într-un computer performant”, a povestit Edy Iorga, conform Unica.ro.
Florin Ristei a debutat în anii 2000 și a cucerit rapid publicul
Florin Ristei a debutat în lumea muzicală în anii 2000, când a devenit membru al trupei Amicii, alături de alți patru tineri talentați. Hitul „Dana” a fost o piesă care i-a adus nu doar popularitate, ci și succes financiar. Trupa a cunoscut o perioadă de glorie, iar vocea remarcabilă a lui Florin Ristei a contribuit la acest succes.
Cu trecerea anilor, Florin Ristei și-a păstrat un loc special în inimile fanilor săi. Atât prin prestațiile sale muzicale cât și prin implicarea sa în proiecte televizate, artistul a continuat să ofere publicului momente de bucurie și divertisment.