Cel de al doilea sezon al seriei “Christina Milian Turned Up”, care are premiera la E! vineri, 13 noiembrie, la ora 20.00, urmăreşte din nou vieţile acestei familii cubanezo-americane zgomotoase, iubitoare şi multi-talentate, din care fac parte cântăreaţa şi actriţa Christina Milian, mama şi managerul ei, Carmen, şi surorile ei, Danielle şi Lizzy. Este complicat şi distractiv să jonglezi cu maternitatea, cariera muzicală, dragostea şi viaţa în lumina reflectoarelor, iar în sezonul al doilea al seriei săptămânale “Christina Milian Turned Up” telespectatorii vor intra din nou în lumea uneia dintre cele mai populare vedete contemporane.