Irina Fodor a încheiat oficial filmările pentru noul sezon „Asia Express” și ne-a oferit declarații spumoase despre șocul cultural trăit în China, întâlnirile emoționante cu românii din celălalt capăt al lumii și frica amuzantă de reacția lui Răzvan Fodor când va vedea bagajele de la aeroport.
Premieră istorică la Asia Express: China, țara contrastelor fantastice
Noul sezon al emisiunii promite să țină telespectatorii cu sufletul la gură, aducând în prim-plan un teritoriu plin de mister, dar și de o tehnologie avansată care depășește orice imaginație.
Irina Fodor recunoaște că această experiență a fost complet diferită de tot ce a trăit până acum, echipa de producție reușind o adevărată performanță logistică.
„Fiecare sezon vine cu ceva impresionant, este amprenta cursei «Asiei Express» să dezvăluie lucruri şocante, inedite şi să ne pună pe toţi, şi concurenţi şi echipa de producţie, în situaţii nemaintalnite până atunci.
Dar faptul că am primit aprobare să filmăm aventura asta în China este o premieră. Ţara asta ascunde nişte adevărate minunaţii: de la peisaje suprarealiste, la mediul hipertehnologizat în care trăiesc oamenii aici, de la tradiţie şi istorie de mii de ani, la roboţi care îţi aduc coletele sau îţi fac cafeaua, sunt nişte contraste fantastice care îţi dau efectiv lumea peste cap”, ne-a povestit Irina Fodor.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Întâlnirile de suflet la mii de kilometri distanță
Deși distanțele au fost uriașe, iar ritmul cursei este întotdeauna unul alert și obositor, au existat momente de o încărcătură emoțională aparte, care au funcționat ca un adevărat combustibil pentru prezentatoarea show-ului.
Printre miile de străini, Irina Fodor s-a intersectat și cu chipuri familiare. Întrebată dacă a întâlnit și români în drumurile ei prin China, vedeta a răspuns cu multă emoție:
„Da, și de fiecare dată a fost un moment special. Oriunde întâlnești români în lume apare instant sentimentul acela de apropiere, de familiaritate. Sunt întâlniri care îți rămân în suflet şi aduc căldura de acasă”.
De ce vrea Irina Fodor să păstreze suspansul în fața lui Răzvan
Pe lângă peisajele spectaculoase și cultura unică, China este recunoscută la nivel mondial drept un adevărat paradis al cumpărăturilor.
Irina Fodor nu a putut rămâne indiferentă la ofertele asiatice, însă întoarcerea acasă vine la pachet cu o mică „negociere” de familie. Cu zâmbetul pe buze, ea ne-a mărturisit care este situația cu bagajele suplimentare:
„Mă întorc curând, iar la capitolul bagaje prefer să păstrez puțin suspans. Nu vreau să ajungă informaţia la Fodor înainte să pot da nişte explicaţii fata în faţă. (râde) Pot spune doar că tentațiile sunt multe și că e greu să reziști când descoperi lucruri atât de interesante. Totul se fabrică aici, nu exista nimic ce să îţi doreşti şi să nu găseşti în sute de exemplare în China”.
Știai că?
China este un adevărat paradis al cumpărăturilor unde totul se fabrică în sute de exemplare, dar și locul unde tehnologia este atât de avansată încât roboții sunt cei care îți aduc coletele sau îți prepară cafeaua!
Planuri mari în familia Fodor după Evaluarea Națională a Dianei
Odată febra filmărilor încheiată, gândurile Irinei zboară acum către casă, unde o așteaptă un moment extrem de important din viața de familie.
Diana, fiica ei și a lui Răzvan Fodor, susține în această vară Evaluarea Națională și va intra la liceu. Prioritățile prezentatoarei TV sunt extrem de clare pentru perioada imediat următoare, punând accent pe liniște și reconectare:
„În primul rând, să ne bucurăm că trece cu bine peste această etapă importantă. Apoi ne dorim timp împreună, odihnă și cât mai multe momente simple, în familie. Pentru noi, acestea sunt cele mai prețioase”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 12
Vacanța de vară după „Asia Express”: Road trip prin Europa și festivaluri
După ce emoțiile examenelor vor trece, familia Fodor este gata să își facă din nou bagajele, de data aceasta pentru o aventură în formulă completă.
Fanii cu siguranță vor fi încântați să afle că Irina și Răzvan vor păstra un obicei drag lor, explorând destinații inedite de pe continentul european.
„Probabil, vom păstra tradiţia şi plecăm într-un road trip prin Europa (ne-am propus ţările nordice pentru vara asta).
Mai avem câteva festivaluri de bifat, mai ales că vin artişti pe care îi admiram toţi trei şi posibil câteva zile la plajă, pe undeva. Dar lasam opţiunile deschise pentru când vom vorbi cu prietenii şi facem împreună nişte planuri ca la carte”, ne-a mai dezvăluit Irina Fodor.
Foto: Antena 1 ; Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului