Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Sub cerul lui Jane Austen
Pe 16 decembrie se împlinesc 250 de ani de la nașterea scriitoarei britanice Jane Austen (1775-1817), iar efervescența din jurul ecranizărilor după romanele sale, care a existat întotdeauna, este în această perioadă și mai intensă.
Ca să fim cinstiți, literatura, și mai ales marea literatură, este o lume a bărbaților, dar figurile feminine care pătrund aici, de la Mary Shelley sau Emily Brontë până la Margaret Atwood sau Han Kang, sunt cu atât mai luminoase. Printre ele se află și Jane Austen, care și-a câștigat locul în panteon cu doar câteva romane: „Rațiune și simțire” (1811), „Mândrie și prejudecată” (1813), „Parcul Mansfield” (1814), „Emma” (1816). De peste 200 de ani, poveștile sale au rămas vii, inspiratoare și o sursă inepuizabilă de adaptări pentru toate formatele, pe care publicul abia așteaptă să le descopere din nou și din nou, fără niciun semn că s-ar fi săturat vreodată de aerele arogante ale domnului Darcy sau de învârtelile Emmei, specialista în căsătorii de succes.
Anul acesta, sunt în diverse stadii de producție cinci titluri adaptate după scrierile sale, din care se știu mai multe amănunte despre „Mândrie și prejudecată” (serial pentru Netflix) și „Rațiune și simțire” (lungmetraj). Și tot anul acesta, în luna mai, a avut premiera „Miss Austen”, o miniserie care reface viața scriitoarei Jane Austen.
„Mândrie și prejudecată” pentru 2025
Echipa care se ocupă de noua ecranizare este condusă de scriitoarea britanică Dolly Alderton (autoarea romanului „Tot ce știu despre dragoste”, apărut și la noi, la Editura Curtea Veche), care a fost responsabilă de scenariu, și de regizorul Euros Lyn (cunoscut pentru „Heartstopper”). Din distribuție fac parte Emma Corrin („Nosferatu”, „Black Mirror”), care are rolul Elizabeth Bennet, și Jack Lowden („Slow Horses”, „Benediction”), care îl interpretează pe Darcy, cărora li se alătură Olivia Colman, Rufus Sewell, Daryl McCormack, Siena Kelly, Louis Partridge.
„O dată pe generație, un grup de oameni spune din nou această minunată poveste, iar eu mă simt foarte norocoasă că fac parte din acest proiect. «Mândrie și prejudecată» este tiparul comediei romantice. A fost o bucurie să pătrund din nou în paginile cărții, de fiecare dată cunoscute și mereu surprinzătoare, ca să readuc la viață această poveste. Este o plăcere să o adaptezi, are dramă, comedie, farmec. Cu Euros Lyn la regie și cu neprețuita noastră distribuție, sunt entuziasmată să prezint aceste personaje celor care consideră romanul drept cartea lor preferată, dar și acelora care abia acum fac cunoștință cu Lizzie și cu domnul Darcy”, a declarat Dolly Alderton pentru Netflix.
Încântată și onorată este și Emma Corrin, care are un Glob de Aur pentru „The Crown” și pe care am văzut-o recent în adaptarea după D.H. Lawrence „Amantul doamnei Chatterley”. „Să o interpretezi pe Elizabeth Bennet este o ocazie cu care te întâlnești o dată în viață. A fost o adevărată onoare să aduc la viață acest personaj iconic, alături de Olivia Colman și Jack Lowden, cu ajutorul fenomenalului scenariu scris de Dolly Alderton. Abia aștept ca noua generație să se îndrăgostească din nou de această poveste”, a declarat actrița.
După 30 de ani: „Rațiune și simțire”
Anul acesta, se împlinesc și trei decenii de la precedenta ecranizare a romanului lui Jane Austen, regizată de Ang Lee după un scenariu scris de Emma Thompson, care-a fost recompensată cu șapte nominalizări la Oscar și a câștigat statueta la categoria scenariu-adaptare. Așa că e timpul perfect pentru o nouă versiune.
Regia viitorului lungmetraj „Rațiune și simțire” i-a fost încredințată Georgiei Oakley (nominalizată la BAFTA pentru „Blue Jean”), iar de scenariu s-au ocupat Sylvia Brindis și Diana Reid.
Distribuția va fi condusă de Daisy Edgar-Jones, care va interpreta personajul Elinor Dashwood. Alături de ea, vor fi: Caitríona Balfe (Mrs. Dashwood), Bodhi Rae Breathnach (Margaret), Fiona Shaw (Mrs. Jennings), George MacKay (Edward Ferrars), Frank Dillane (John Willoughby), Herbert Nordrum (colonelul Brandon). Filmările au început în iulie 2025, iar Focus Features anunță că filmul va avea premiera „în curând”, dar probabil că acest „curând” nu va fi mai devreme de 2026, comentează Elle.
Sursa foto: https://www.instagram.com/p/DMss6Y9u3Vu/
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Actorii turci ai momentului