Homepage  / Articole

Jennifer Lopez îi pârăşte pe angajaţii hotelurilor

Jennifer Lopez îi pârăşte pe angajaţii hotelurilor

de Redactia Tvmania

Pray Dodaj lucra ca menajeră în hotelul Melia din Duesseldorf, Germania, unde Jennifer Lopez a stat de curând, şi a fost concediată după ce a îndrăznit să-i ceară un autograf cântăreţei.

Menajera a povestit întâmplarea în ziarul german Bild: „Îi curăţam podeaua. Şi sunt un mare fan al ei, aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am sunat la uşă pentru un autograf.

Am fost respinsă de două asistente la uşă. În ziua următoare, compania de curăţenie care m-a angajat la hotel mi-a spus că doamna Lopez s-a plâns. Am fost concediată direct prin telefon! Din cauza unui autograf!”

Directorul hotelului, Cyrus Heydarian, nu regretă decizia de a o concedia pe Pray Dodaj şi spune că ar poceda la fel dacă situaţia s-ar repeta: „A încălcat termenii contractului de muncă şi a deranjat intimitatea oaspetelui nostru”

Jennifer Lopez se află în turneu si a cântat în Düsseldorf pe 31 octombrie. Concertul pe care Lopez trebuia să îl susţină la Bucureşti pe 14 noiembrie 2012 a fost amânat pentru 2013. Motivul amânării ţine de cerinţele tehnice ale turneului european al artistei, iar conform organizatorilor Complexul Romexpo nu corespunde acestor cerinţe. Data la care va avea loc concertul de la Bucureşti va fi anunţată ulterior.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton