La „Premier League Magazin” se discută, diseară, despre campionatul Angliei

La „Premier League Magazin” se discută, diseară, despre campionatul Angliei

de Redactia Tvmania

Emisiunea dedicată campionatului Angliei este difuzată pe Eurosport 1 de la ora 20.30.

 IMG_2946

Jucătorii lui Arsenal i-au oferit lui Arsene Wenger (foto) cel mai frumos cadou la împlinirea a 20 de ani ca manager al ”tunarilor”. Din octombrie 2011 nu mai câștigase Arsenal un meci împotriva celor de la Chelsea însă după acest 3-0 de sâmbătă, până și francezul de 66 de ani a fost impresionat.

„Au fost momente în prima repriză când jocul nostru a fost aproape perfect. Am simțit cum echipa a crescut de la o zi la alta în ultimele 3 săptămâni, iar acesta a fost un test pe care l-am trecut cu brio”, a spus Wenger la finalul partidei de pe Emirates. De partea cealaltă, Antonio Conte s-a rezumat să spună că „atitudinea noastră a fost total greșită”.

  • Sanchez, Walcott și Ozil au marcat golurile victoriei lui Arsenal
  • a fost a 73-a victorie a lui Arsenal contra lui Chelsea, din 188 de întâlniri (de 61 de ori s-a impus echipa de pe Stamford Bridge, alte 54 de meciuri încheindu-se la egalitate)

Victoria cu Chelsea a urcat trupa lui Wenger până pe podium. Arsenal are acum 13 puncte, cu 5 sub Man. City (liderul autoritar) și cu un punct mai puțin decât Tottenham. Iar dacă ”tunarii” au acum 4 succese a rând, Chelsea a căzut în cealaltă extremă. Formația pregătită de Antonio Conte a început sezonul cu 3 victorii pentru ca apoi să vină egalul cu Swansea și eșecurile cu Liverpool și Arsenal.

Sâmbătă a fost o zi specială pentru fanii Premier League: în afara derby-ului Londrei, Eurosport 1 a mai transmis alte două partide extrem de interesante.

A fost mai întâi victoria senzațională a celor de la Man. United contra campioanei Leicester. Venită după înfrângerile cu City și Watford, echipa lui Jose Mourinho a început în forță și a marcat de 4 ori în prima repriză prin Smalling, Mata, Rashford și Pogba. Apoi, Gray a redus din diferență în repriza a doua însă soarta meciului era deja decisă.

Am urmărit apoi cu atenție cum Liverpool joacă tot mai bine sub comanda lui Jurgen Klopp. ”Cormoranii” au urcat pe 4 în ierarhia din Premier League grație unui parcurs fără ezitări în meciurile cu Leicester, Chelsea și acum Hull.

Toate aceste meciuri vor fi analizate în detaliu în cadrul Premier League Magazin (Eurosport 1/ ora 20.30), acolo unde Dan Chilom și invitatul permanent Costin Ștucan (redactor șef ProSport) vin cu cifrele din spatele tuturor acestor partide.

Emisiunea va puncta și cele mai importante aspecte ale meciului Burnley vs Watford: partida care încheie etapa a 6-a începe la ora 22.00 și va putea fi urmărită în direct pe Eurosport 1. Fiind vorba despre o confruntare cu implicații în zona retrogradării (gazdele ocupă poziția a 17-a) e de așteptat să vedem un meci ce va scoate la iveală lupta și pasiunea care fac din Premier League cel mai frumos campionat de fotbal din lume.

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Doctor de bine
  • 10:30 Arena bucătarilor AP
    Arena Bucătarilor este o emisiune pentru profesionişti şi pasionaţi de bunătăţuri, care vă invită să pătrundeţi în lumea nevăzută a gastronomiei. Această emisune...
  • 11:00 Cu duzina e mai ieftin! AP
    Tom şi Kate Baker şi-au sacrificat viaţa profesională pentru a-şi creşte cei 12 copii. Atunci când Tom primeşte oferta de a antrena echipa de fotbal a unei universităţi...
  • 13:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 14:00 Visuri la cheie
    "Visuri la cheie" este un show de televiziune ce prezintă cazurile emoţionante ale unor familii, iar echipa emisiunii le transformă locuinţele în spaţii frumoase...
  • 16:00 Căsătoriţi pe nevăzute
    Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV. "Căsătoriți pe nevăzute"...
  • 18:00 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Furios şi iute 6 12
    După ce Dominic (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au distrus regele imperiului drogurilor din Rio, nu se mai pot întoarce acasă şi vor trăi fugind din calea legii.
  • 22:30 X-Men: Cei dintâi 12
    Acţiunea filmului este plasată în anii '60 când tensiunile dintre SUA şi Uniunea Sovietică ameninţau întreaga planetă. Înainte ca Charles (James McAvoy) şi Erik...
  • 01:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 02:00 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 03:00 Bascheţii fermecaţi AP
    Impreuna cu prietenii sai din orfelinat, Calvin gaseste intr-o noapte o pereche de adidasi vechi si prafuiti cu initialele MJ. Dupa ce se incalta cu misteriosii...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 10:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 14:30 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 15:30 Asia Express AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Asia Express AP
  • 23:30 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 02:30 I mai mult iUmor 15
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Captură la dublu 12
    Shannon esto poliţistă cu gura spurcată căreia îi sare atât de repede ţandăra încât nimeni nu vrea să fie partenerul ei pe teren. Asta până când Shannon este nevoită...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 10:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 11:00 Apel la consilier
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:00 Ultima Generaţie AP
    Sinopsis: Când milioane de oameni încep să dispară, Gabby, sora ei şi ceilalţi însoţitori ai lor vor trebui să rămână împreună pentru supravieţuire şi să-şi dea...
  • 01:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV
Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR