Homepage  / Vedete străine

Lady Gaga a pozat goală pentru revista Vogue. Și-a lăsat toate tatuajele la vedere

Lady Gaga a pozat goală pentru revista Vogue. Și-a lăsat toate tatuajele la vedere

de Roxana Mirea,

Lady Gaga, în vârstă de 35 de ani, o interpretează pe Patrizia Reggiani, fosta soție a lui Maurizio Gucci, nepotul fondatorului casei de modă Gucci, în filmul „House of Gucci”. Artista deja a început promovarea filmului prin faptul că apare atât pe coperta British Vogue, cât și pe coperta Vogue Italia, ceea ce este o premieră. Pentru prima dată în istorie, cele două ediții ale revistei Vogue împărtășesc o vedetă pe copertă. În plus, Lady Gaga a avut parte de o ședință foto incendiară, iar într-o imagine a apărut complet goală.

Lady Gaga a pozat goală pentru revista Vogue

Lady Gaga demonstrează de ani de zile că este una dintre cele mai relevante artiste ale secolului XXI. La 35 de ani, se poate lăuda că are douăsprezece premii Grammy, un Oscar și un Glob de Aur. În plus, interpretarea ei din A Star is Born a fost un real succes și i-a adus o reputație de actriță respectabilă.

Pe 26 noiembrie are premiera filmul „House Of Gucci” cu ea ca protagonistă. În acest nou film regizat de Ridley Scott, Lady Gaga o va interpreta pe Patrizia Reggiani, fosta soție a lui Maurcizio Gucci, care a ordonat uciderea soțului ei pentru a lua moștenirea.

Astfel, Lady Gaga a început deja să promoveze filmul. Drept urmare, ea apare pe coperta Vogue Italia și British Vogue.

Fotografiile sunt o adevărată explozie. Lady Gaga apare îmbrăcată ca o regina din secolul al XVIII-lea a curții franceze. Ea apare și ca o doamnă de la începutul secolului al XX-lea, purtând o rochie neagră uimitoare, scrie los40.com.

Dar există o fotografie care a atras atenția tuturor. Este vorba de fotografia în care Lady Gaga apare complet goală. În imagine, o vedem pe artistă stând întinsă, privind direct la cameră. Lady Gaga a împărtășit cu fanii ei, pe Instagram, mai multe fotografii de la ședința foto, iar cea în care apare dezbrăcată a strâns aproape două milioane de aprecieri.  

Citește și:

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Vlad 12
    Serialul "Vlad", produs la cele mai înalte standarde cinematografice, spune povestea contelui de Monte-Cristo, într-o adaptare modernă. "Vlad" prezintă o poveste...
  • 23:00 De ce el? 15
  • 01:15 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 01:45 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 02:45 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 17:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
  • 23:30 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 00:00 Misiune imposibilă: Naţiunea secretă 12
    Odată cu dezmembrarea unităţii IMF şi cu Ethan rămas fără sprijin oficial, echipa se confruntă acum cu o reţea de agenţi extrem de bine pregătiţi numită Sindicatul....
  • 02:30 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 03:45 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Mireasa din Istanbul AP
    AP
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Nehir AP
    "Nehir" descrie povestea impresionantă a unei tinere care duce o luptă continuă pentru supravieţuire. Nehir Aksu, interpretată de actriţa Biran Damla Yilmaz, a avut...
  • 23:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 00:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP