Personajul lui Hagman va fi ucis în serial (actorul a murit pe 23 noiembrie, după o bătălie cu leucemia), iar scenariştii vor să facă o trimitere la cel mai faimos episod din istoria serialului şi cel mai urmărit din istoria televiziunii, atunci când a fost difuzat, în 1980. E vorba despre “A House Divided”, care a fost promovat cu întrebarea de mai sus.
“Am vrut ca moştenirea lui Larry să rămână dincolo de serial. Credem că o cale ar fi să revenim la cel mai memorabil episod din toate timpurile”, a explicat o sursă din rândul producătorilor.
Peste 85 de milioane de telespectatori din SUA au urmărit atunci episodul care se termină “în coadă de peşte”, pentru a afla identitatea persoanei care a apăsat pe trăgaci abia în primul episod din sezonul următor (e vorba despre cumnata lui J.R., Kristin Shepard).
Antena 1 difuzează noua serie “Dallas” începând din 12 ianuarie, iar episodul-tribut e programat în martie în SUA.