Homepage  / Vedete româneşti

Laura Cosoi, vacanță de o lună la mii de kilometri depărtare de casă. Ce destinație a ales: „Aici energia e altfel”

Laura Cosoi, vacanță de o lună la mii de kilometri depărtare de casă. Ce destinație a ales: „Aici energia e altfel”
14

de Cristina Țapu,

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, au transformat călătoriile într-un adevărat stil de viață. Pentru familia lor numeroasă, vacanțele nu sunt o raritate, ci o constantă, iar sărbătorile de iarnă au devenit, în ultimii ani, sinonime cu soarele, marea și relaxarea. Nici anul acesta nu au făcut excepție: alături de cele patru fetițe ale lor, cei doi au ales să petreacă finalul de an departe de România, într-o destinație exotică.

Thailanda, destinația preferată a Laurei Cosoi

Thailanda este locul care i-a cucerit din nou. Actrița a împărtășit cu fanii ei câteva gânduri din vacanță, într-un mesaj amplu postat pe rețelele de socializare, în care vorbește despre ritmul diferit al vieții și despre liniștea pe care o aduce această parte de lume.

„Thailanda. Suntem aici de câteva zile bune și vom rămâne o lună. Timp suficient cât să uiți de grabă, de notificări, de „trebuie”. Aici energia e altfel. Mai blândă, mai vie. Aerul pare mai ușor, iar zilele curg fără să le numeri. Telefonul stă mai mult deoparte, uitat, pentru că nu ai nevoie de el când ai în față peisaje care îți taie respirația. Verde infinit, mare caldă, cer care nu se grăbește nicăieri. Trăim simplu. Ne trezim fără alarmă, mâncăm când ne e foame, mergem desculți, respirăm adânc. Fără planuri rigide, fără presiune. Doar prezent. Doar acum.”

thailandaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Descrierea continuă într-o notă aproape meditativă, actrița subliniind lecția subtilă pe care o oferă această experiență: „Thailanda te învață să trăiești fără grijă, să te bucuri de puțin și să simți mult. Să lași lucrurile să curgă. Și, fără să-ți dai seama, începi să curgi și tu odată cu ele”.

Imaginile postate din vacanță completează perfect mesajul: plaje spectaculoase, natură luxuriantă și o familie care pare complet deconectată de agitația cotidiană.

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean formează unul dintre cele mai solide și discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Au împreună patru fete și o căsnicie apreciată de mulți, iar actrița nu se ferește să vorbească deschis despre viața de familie și despre provocările ei reale.

Laura Cosoi, despre lecția de viață pe care vrea să le-o ofere fiicelor sale

Recent, Laura a publicat un alt mesaj emoționant, de această dată despre felul în care copiii percep conflictele dintre părinți și despre responsabilitatea adulților de a le oferi siguranță emoțională, chiar și în momente tensionate.

laura-cosoi1 (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 14

„Noi, adulții, știm că într-o relație există momente bune și momente dificile. Știm că două persoane pot avea tensiuni, pot ridica tonul, pot vedea diferit lucrurile și totuși pot rămâne împreună, se pot iubi și pot merge mai departe. Dar copiii? Ei nu au această hartă emoțională. Copiii trăiesc lumea în alb-negru. Când văd conflict, îl asociază imediat cu pierdere, nesiguranță și frica de a nu-și pierde familia. De aceea primul lor gând este: „Oare mama și tata o să se despartă?””

Actrița a făcut și o confesiune personală, legată de propria copilărie, explicând cum a învățat, fără să-și dea seama, ce înseamnă repararea relațiilor: „Eu, de exemplu, am crescut într-o familie în care părinții mei se certau des. Și totuși, niciodată nu mi-a trecut prin minte că ar putea divorța. Pentru că, în mod instinctiv, vedeam și reparația: felul în care își reveneau, cum se linișteau, cum cooperau din nou.”

Mesajul se încheie cu o lecție puternică, pe care Laura spune că încearcă să o transmită și fetelor sale: „Și da, poate că asta este una dintre cele mai frumoase lecții pe care le putem oferi copiilor: că relațiile nu sunt fragile, ci vii. Că nu se rup la prima furtună. Că iubirea are elasticitate, răbdare și puterea de a se repara(…)”.

Între plajele exotice ale Thailandei și reflecțiile profunde despre familie, Laura Cosoi continuă să le arate fanilor ei nu doar frânturi din vacanțe de vis, ci și valori autentice, trăite și împărtășite cu sinceritate.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton