După un prim sezon plin de situații tensionate, lucrurile se complică și mai tare în povestea serialului de la Pro TV, iar Marian Olteanu se bucură din plin de fiecare secvență filmată. Personajul său, David Pribeag alias Pavel Achim, este o super provocare pentru actorul în vârstă de 30 de ani, căruia i-ar plăcea să testeze și o altă „partitură”.
În serialul „Clanul” de la Pro TV, Marian Olteanu îl interpretează pe David Pribeag alias Pavel Achim, fratele de mult dispărut al personajului Tudor și adoptat de interlopul Bebe Măcelaru. Este implicat într-o relație cu Ilinca, interpretată de Mădălina Craiu, iar situația lor este un pic incertă, căci cei doi ar putea avea o legătură de sânge… Însă suspansul este unul dintre punctele forte ale scenariului, iar Marian garantează că cel de-al doilea sezon este mai intens decât primul. Mai multe detalii, imediat!
Sezonul 2 din „Clanul”… ai fost printre primii care l-au anunțat, l-ai așteptat cu nerăbdare. Ce se întâmplă cu personajul tău?
David suferă o schimbare de atitudine și, atunci, o să-l vedem în zona lui mai vulnerabilă, mai însingurat și adoptă, cred eu, un comportament mai agresiv.
Ce te-a surprins cel mai tare când ai citit scenariul pentru noul sezon?
Dinamica întregului sezon și cum se desfășoară acțiunea. Mi se pare că va fi de cel puțin două ori mai intens decât primul sezon.
Apropo de scenariu, ce alt personaj din „Clanul” ți-ar fi plăcut să interpretezi? Și de ce?
Pentru mine, mai bine de atât nu se putea, dar mi-ar fi plăcut foarte mult să-l interpretez pe Pelicanu. Și nu e doar personajul în sine, ci și felul în care l-a interpretat domnul Ivașcu m-a câștigat. Aș vrea să încerc pe viitor și zona asta mai comică. M-ar distra foarte tare.
Marian Olteanu (David Pribeag) și George Ivașcu, în „Clanul”
Ce îți place cel mai mult la Mădălina, partenera ta din serialul de la Pro TV?
Profesionalismul ei pe care l-am observat și în producția „Ruxx”, și îndrăzneala ei, cum caută neîncetat o nuanță în plus a personajului pe care trebuie să-l facă.
Și cum ai caracteriza-o în 3 cuvinte?
Îndrăzneață, tăioasă, curajoasă.
Marian Olteanu și Mădălina Craiu
Până unde ai putea merge de dragul actoriei? Crezi că ai limite?
E o întrebare la care mi-am răspuns, cumva, în momentul în care nu eram actor profesionist. Și am zis că nu aș muri pentru artă, nu mi-aș da viața. De dragul actoriei aș putea să merg până unde îmi spune instinctul, pentru că el mi-a dictat mare parte din viață până acum (ceea ce e și normal, pentru că, la vârsta mea, nu știu câtă înțelepciune poți avea). Cert este că nu aș renunța la viața de zi cu zi pentru artă, nu mă pot duce radical, dar mă pot duce foarte departe.
Dacă ai putea juca într-un film biografic despre un mare artist, care ar fi acela?
Chiar m-am gândit la chestia asta. Vorbeam cu mama la un moment dat, la un pahar de vin, și i-am zis cum ar fi să fac, cândva, un fel de viața lui Dan Spătaru.. ar fi interesant.
În ce alte proiecte ești implicat acum?
Momentan, nu sunt. Am intrat în câteva proiecte, în stadiul incipient, la Teatrul Mic, pentru a scoate noi premiere, dar nu le-am dus până la capăt pe toate pentru că programul de la „Clanul” nu prea îmi permite treaba asta. În viitorul apropiat, poate va fi un alt proiect unde se vor mula bine ambele programe.
Și care sunt lucrurile care te relaxează cel mai tare?
Lucrurile care mă relaxează cel mai tare, uit să le fac. Am descoperit muzica unor fete – Las Hermanas Caronni și piesele lor îmi dau o stare foarte bună.
Dar, dintre aspectele casnice, la ce nu te pricepi… deloc?
Mă pricep la toate, dar nu fac nimic. Știu să fac curat, știu să gătesc (nu orice, dar nici nu mor de foame). Dar deloc… uite, deși taică-miu, la bază, e frigotehnist, eu habar n-am să umblu la frigider.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Survivor România
AP
Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre...
23:30
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:00
Contractorul
15
02:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
12:00
Observator
Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
14:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
America Express - Drumul aurului
AP
00:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
00:30
Supravieţuitoarea
12
Nou numită la Ambasada Americană de la Londra într-un post important, Kate Abbott se trezeşte implicată în centrul unui scandal internaţional când scapă la limită...
02:30
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
04:00
Hello Chef!
Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
Yildiz si Zeynep sunt surorile în jurul cărora se construieşte povestea, două caractere foarte diferite; dacă Yildiz considera că fericirea consta într-o căsătorie...
09:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Totul pentru familia mea
AP
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
23:00
40 de întrebări cu Denise Rifai
AP
40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
01:30