Pentru a le oferi telespectatorilor mai mult conținut exclusiv și acces direct în culisele celui mai apreciat show matrimonial, Mireasa, emisiunea Mireasa. Direct din culise, prezentată de Andreea Frătilă, își extinde durata de difuzare.
Pentru a le oferi telespectatorilor mai mult conținut exclusiv și acces direct în culisele celui mai apreciat show matrimonial, Mireasa, emisiunea Mireasa. Direct din culise, prezentată de Andreea Frătilă, își extinde durata de difuzare.
Începând de luni, 15 septembrie, formatul va avea o oră și va fi transmis de luni până vineri, între 12:30 și 13:30. Andreea Frătilă aduce imagini unice, detalii în premieră și secvențe din spatele camerelor, pentru ca publicul să fie mereu conectat la tot ce se întâmplă și să trăiască alături de concurenți fiecare etapă a poveștii lor.
„Sunt extrem de încântată că, începând de luni, emisiunea «Mireasa. Direct din culise» se extinde și va fi difuzată de la ora 12:30. Pentru mine este o bucurie imensă să fiu și mai mult timp în inima casei Mireasa și să îi pot aduce pe telespectatori mai aproape de tot ce trăiesc concurenții zi de zi. În culise se simte şi mai intens energia concurenților: emoțiile la intensitate maximă, reacțiile la cald, poveștile care se scriu în fiecare clipă.
Aici descoperim zâmbete, lacrimi, gânduri nerostite și detalii care nu se văd nicăieri altundeva. Este primul pas în povestea fiecărei zile și locul unde totul se întâmplă în premieră. Îmi doresc ca telespectatorii să simtă, alături de mine, vibrația casei chiar din primele momente ale zilei și să trăiască această experiență autentică, plină de emoție. Extinderea emisiunii înseamnă mai multă apropiere, mai multă intensitate și mai multe povești împărtășite direct din sufletul concurenților.”, mărturisește Andreea Frătilă.
Tot din 15 septembrie, Știrile Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieș și Marius Niță, vor putea fi urmărite zilnic, de la ora 11:00. Jurnalul continuă să ofere cele mai recente noutăți mondene, interviuri în exclusivitate, invitați deosebiți, sfaturi utile din partea experților și momente emoționante, oferind publicului un amestec echilibrat de informație și divertisment.
În weekend, sâmbăta și duminica, programul își păstrează tradiția cu retrospectiva săptămânii, prezentată de Geanina Ilieș, de la ora 09:00, pentru ca telespectatorii să nu rateze niciun moment important.
„Pentru mine este o bucurie să ne revedem, de acum înainte, de la ora 11.00, alături de colegul meu, Marius Niță. Simt că această schimbare vine cu un plus de energie și vibe bun, exact așa cum își dorește publicul nostru. Abia aștept să începem fiecare zi împreună, cu cele mai tari subiecte mondene și să transformăm jurnalul într-o întâlnire zilnică pe care o așteptați cu drag.”, spune Geanina Ilieș, iar Marius Niță completează: „Știrile bune circulă repede, așa că vă anunțăm că vă dăm întâlnire zilnic, de la ora 11.00. Vă promitem același coținut de calitate, dezvăluiri în premieră, exclusivități mondene, transmisiuni live… și voi, alături de noi.”
De asemenea, pentru a menține publicul la curent cu desfășurarea evenimentelor din show-ul matrimonial, Mireasa. Capriciile iubirii, prezentat de Raluca Preda, își schimbă ora de reluare.
Astfel, telespectatorii vor putea urmări edițiile de luni până vineri, între 8:30 și 11:00, completând experiența zilnică și oferind fanilor o imagine completă asupra poveștilor de iubire și a tensiunilor care definesc competiția.
Sursă foto: Antena Stars
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: