Motivul pentru care Meghan Markle nu va reuși niciodată să obțină aprecierea britanicilor
Potrivit Daily Mirror, Ducesa de Sussex continuă să se lupte cu o imagine șifonată în rândul britanicilor, mai ales de când ea și Prințul Harry au decis să renunțe la viața regală în 2020. Popularitatea ei rămâne scăzută, în ciuda (sau poate din cauza) numeroaselor apariții și interviuri.
De altfel, nu este singura femeie din Familia Regală care a avut parte de critici usturătoare din partea publicului. Regina Camilla, cândva profund contestată, a reușit în timp să transforme o imagine negativă într-una apreciată de către public. Și a făcut-o fără să spună un cuvânt.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 17
„Prin toate momentele grele pe care le-a avut, Camilla nu a spus niciodată un cuvânt. Nu a vorbit niciodată public despre nimic. Asta o face plăcută. Este o persoană foarte agreabilă. Are un caracter minunat și nu caută să se facă plăcută cu orice preț…” – a declarat expertul regal Robert Jobson în cadrul podcastului Kinsey Schofield Unfiltered.
Prin contrast, Meghan Markle a ales o cale diferită: a vorbit deschis, repetat și intens despre valurile de ură primite online și despre traumele personale cauzate de viața în lumina reflectoarelor. Iar această sinceritate, spune Jobson, ar putea fi exact ceea ce o desparte de simpatia publicului britanic.
„Dacă Meghan își petrece viața îngrijorându-se dacă este plăcută sau nu, inevitabil va sfârși dezamăgită pentru că unora le placi și altora nu, așa e viața.” – a adăugat el.
Cum a reușit Camilla să se facă plăcută, deși la început a fost privită cu ochi răi
Parcursul Camillei nu a fost deloc ușor. Mulți și-o amintesc ca pe „cealaltă femeie”, eticheta pusă în perioada în care era implicată într-o relație cu Regele Charles, pe atunci încă soțul Prințesei Diana. Timp de ani întregi, imaginea ei publică a fost departe de idealul regal.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 11 / 17
Dar, în loc să se justifice sau să lupte cu presa, Camilla a ales să își vadă de drum. A adoptat o atitudine reținută, dar prezentă, asumându-și roluri oficiale fără scandaluri sau replici tăioase. Iar această perseverență tăcută a dat roade din câte se pare.
Jobson și alți experți regali punctează că popularitatea Camillei a crescut constant în ultimii ani, mai ales odată cu intensificarea aparițiilor publice și sprijinul necondiționat oferit Regelui Charles în lupta acestuia cu cancerul.
Un detaliu remarcabil evidențiat de specialiști: loialitatea Camillei și asumarea de noi responsabilități regale au fost esențiale în recâștigarea respectului publicului. Nu s-a plâns, nu s-a retras și nu a încercat să câștige simpatia cu orice preț.
Recent, în contextul problemelor de sănătate ale Regelui Charles, Regina Camilla a devenit o prezență stabilă și activă în fața publicului – fapt ce i-a consolidat imaginea mai mult ca niciodată.
De partea cealaltă, Meghan a ales să își spună povestea – în interviuri, documentare, cărți. A vorbit despre durere, rasism, presiune mediatică. A vrut să fie înțeleasă. Dar sinceritatea ei a fost percepută de unii drept lamentare, iar de alții drept lipsă de discreție.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: