Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Iată lista completă a premierelor pe care nu trebuie să le ratezi în luna februarie pe HBO Max.
Jocurile Olimpice de Iarnă, în prim-plan
Sportul este vedeta lunii. Între 6 și 22 februarie, HBO Max transmite Jocurile Olimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026. Ceremonia de deschidere va avea loc pe legendarul stadion San Siro, dând startul competiției pentru medalii. Abonații vor putea urmări evoluția unor staruri precum Mikaela Shiffrin și Marco Odermatt la schi alpin, Ryoyu Kobayashi la sărituri cu schiurile, dar și duelurile intense ale echipelor de hochei din SUA și Canada.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Pe lângă olimpiadă, fanii sportului mai pot urmări:
- Snooker: Marele Premiu Mondial (3–8 februarie), Players Championship (16–22 februarie) și Openul Galez (începe pe 23 februarie).
- Ciclism: Turul Emiratelor Arabe Unite (16–22 februarie) și cursa Omloop Nieuwsblad (28 februarie).
Seriale noi pe HBO Max în februarie
Oferta de seriale este variată, incluzând producții europene, sud-americane și adaptări ale unor romane celebre.
- Dona Beja (sezonul 1) – 2 februarie. O producție braziliană despre o femeie care sfidează convențiile imperiale, transformându-și durerea în putere de seducție.
- Gerta Schnirch – 4 februarie. O dramă cehă inspirată de cartea lui Kateřina Tučková. Serialul explorează destinul unei femei dintr-o familie ceho-germană, marcată de ororile nazismului și de violența de după război.
- Ca apa pentru ciocolată (Like Water for Chocolate) – 15 februarie. Un nou sezon al poveștii lui Tita și Pedro. Pe fundalul unui Mexic în transformare, pasiunea interzisă dintre cei doi sfidează regulile, demonstrând că unele iubiri ard veșnic.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 2 / 6
- Zborul de noapte (Red Eye) – 18 februarie. Un thriller plin de tensiune în care agenții Hana Li și Clay Brody intră într-o cursă contra cronometru pentru a opri un asasin și a salva un avion britanic.
- Portobello – 20 februarie. Unul dintre cele mai așteptate titluri. Serialul italian ne duce în anii ’80, prezentând mărirea și decăderea lui Enzo Tortora, regele televiziunii italiene. Viața sa este dată peste cap când un asociat al mafiei Camorra îl acuză pe nedrept, transformând visul în coșmar.
- Pânza Charlottei (Charlotte’s Web) – 21 februarie. O adaptare emoționantă a cărții lui E.B. White despre prietenia neașteptată dintre porcușorul Wilbur și păianjenul Charlotte.
- Împăratul muștelor (Lord of the Flies) – 24 februarie. Celebrul roman al lui William Golding prinde viață într-un nou serial despre un grup de băieți naufragiați care încearcă să creeze o societate pe o insulă pustie.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 6
- Genie – 6 februarie. O poveste magică, perfectă pentru fanii comediilor de fantezie, despre un bărbat ajutat de un duh să își recupereze familia.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 6
- După 28 de ani (28 Years Later) – 13 februarie. Regizorul Danny Boyle și scenaristul Alex Garland revin în universul post-apocaliptic creat în „După 28 de zile”. La trei decenii de la izbucnirea virusului furiei, supraviețuitorii descoperă noi orori într-o lume schimbată ireversibil.
- 37: Umbra și prada (37: L’Ombre et la Proie) – 18 februarie. Un thriller psihologic despre Vincent, un șofer de camion care ia la ocazie o femeie misterioasă, însărcinată și înarmată, declanșând o luptă pentru supraviețuire.
Documentare și programe pentru copii
Pasionații de true crime au o întâlnire pe 20 februarie cu documentarul polonez „Fit for a Killer”. Producția analizează cazul șocant al „Hannibal Lecter-ului polonez”, o crimă din 1998 care a îngrozit Cracovia și a dus la o anchetă controversată, rămasă plină de semne de întrebare.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 6
Pentru cei mici, luna februarie aduce:
- Minunata și năstrușnica lume a lui Gumball (sezon nou) – 2 februarie.
- Marea migrație (Migration) – 7 februarie. Animația creată de studioul Illumination (Minionii), o comedie despre aventura familiei de rațe Mallard.
Actorii turci ai momentului