Oana Gherman, una din cele mai cunoscute prezente din seriale TV, joacă împreună cu soțul ei, Vlad Gherman, în comedia „În pielea mea”, debutul în lungmetraj al tânărului regizor Paul Decu.
Oana Gherman, una din cele mai cunoscute prezente din seriale TV, joacă împreună cu soțul ei, Vlad Gherman, în comedia „În pielea mea”, debutul în lungmetraj al tânărului regizor Paul Decu.
Partenerul de viață al Oanei Gherman în acest film este Sergiu Costache („Clanul”, „Tătuțu”), iar partenera lui Vlad Gherman este actrița Alexandra Răduță (actriță de teatru, aflată la primul ei rol într-un film de lungmetraj). Filmul propune un schimb de roluri haios, colorat de distribuția din care mai fac parte Ioana State, George Tănase, Gabriel Vatavu și mulți alții.
Oana joacă rolul Emmei, care are 33 de ani și lucrează ca avocat într-o companie de renume. De-a lungul anilor, a fost nevoită să se impună într-o lume dominată de bărbați. E lider, atât în corporație, cât și în viața de zi cu zi. Îi place să aibă inițiativă și control. Privește acest „concurs” între fete și băieți, care schimbă rolurile pentru un weekend, cu cel mai mare entuziasm, pentru că spiritul ei competitiv este extrem de puternic.
Este convinsă că, în multe privințe, femeile sunt superioare. Își iubește sincer prietenele, deși uneori le privește cu un soi de condescendență. Totuși, știe să aprecieze implicarea și calitățile fiecăreia. Pe Viorel, partenerul ei de viață, îl iubește din clipa în care l-a cunoscut, chiar dacă uneori nu își explică exact de ce. Deși are tendința să îl domine, aceasta este dinamica în care se simte confortabilă – iar ea o condimentează mereu cu umor.
Filmul „În pielea mea” regizat de Paul Decu va fi lansat în cinematografe din 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Cum a început pentru tine proiectul „În Pielea Mea”?
Fosta mea colegă de facultate, Alexandra Răduță, care este de asemenea în distribuție, m-a sunat și mi-a spus că m-a recomandat unui tânăr regizor pentru filmul lui de debut, o comedie, și m-a întrebat dacă aș fi interesată să am o discuție cu el, să văd dacă vreau să fac parte din proiect sau nu. Am fost foarte entuziasmată și recunoscătoare că m-a recomandat chiar cineva din facultate. Nu mi s-a întâmplat asta foarte des, adică să primesc un telefon de la un regizor, recomandată fiind de o colegă de facultate, pentru a primi o propunere de a juca într-un film. Apoi m-a sunat și Paul, mi-a povestit mai multe și m-a invitat să fac parte din proiect.
Cred că am avut chimie de la bun început, discuția noastră a fost foarte constructivă. De obicei, când te sună un regizor, începutul e timid, sau cel puțin eu, dacă știu că mă sună un regizor, am emoții și sunt într-o tensiune anume. Mă rog, sunt emoții normale, fiindcă nu știi cu cine vorbești. Dar cu Paul discuția a fost naturală, sinceră, el avea o energie atât de bună încât întâlnirea aceea a fost o bucurie pentru mine. Apoi mi-a dat să citesc scenariul.
Ce ai remarcat de la prima citire la personajul tău?
Mi-am dat seama că personajul meu, Emma, comparativ cu celelalte personaje, poartă mai puțin din comedia acestui film. În sensul în care ea este personajul mai serios. Ea este tipa obsedată de control, are simțul umorului, dar e mai serioasă, nu este atât de predispusă la comedie ca alte personaje, care, în contrast cu Ema și „normalitatea” ei, sunt și mai amuzante. Iar asta e un reper important în construcția comicului de situație.
Ce ai adăugat tu la personaj în funcție de discuțiile cu Paul pe parcursul proiectului?
Când mi-am conturat personajul în linii mari, după ce am citit scenariul, Paul mi-a zis că Emma este o fată mai serioasă, îi place să fie în control tot timpul, este foarte competitivă. Iar eu aveam nevoie să găsesc ceva al ei, special. Ea e o corporatistă foarte ambițioasă, e foarte loială, își dorește mai mult de la partenerul ei de viață, dar mă gândeam la ceva care o să o facă cumva unică. Așa că am încercat să dezvoltăm latura ei competitivă. Și pe asta am mizat cel mai mult în raport cu cealaltă personaje, dar și pe menținerea linii de corectitudine, la care ea este foarte atentă. Își dorește să câștige, să aibă dreptate, dar ține foarte mult să se întâmple corect orice competiție, adică Emma nu ar încălca regulile.
Îi place să câștige corect. Am urmat liniile care reies din fișa personajului, adică Emma este corporatistă, are un venit mare, este ambițioasă, muncitoare, competitivă, o tipă cu inițiativă. Cred că de asta este și cea care propune pariul de a face schimb de roluri. Ea se mobilizează mereu, ea are inițiativa mereu în relația cu soțul ei. Ea este cea care spune, care face și care, de asemenea, își dorește de la el să facă sau să exprime mai mult. Este cea mai hotărâtă dintre ei doi, dar își dorește și ca el să aibă inițiativa.
Cum a fost colaborarea cu regizorul Paul Decu?
Dacă aș lucra cu toți regizorii așa cum am lucrat cu el, ar fi minunat. E un om atât de cald, cu o energie atât de bună, calm, atent. Are simțul umorului, înțelegere, vrea să facă totul în armonie pe set. A fost foarte ușor să comunic cu el. Mi-a fost foarte ușor să înțeleg ce își dorește, ce nu își dorește de la personajul meu și am construit o relație pe care mi-ar plăcea să o continuăm mult și bine și să mai lucrăm împreună.
Dintre toate lucrurile plăcute și amuzante din perioada filmărilor, care sunt amintirile cele mai dragi?
Pentru mine cele mai frumoase zile de filmare au fost cele din Deltă, chiar dacă au fost cele mai grele. Ba a fost soare, ba nori, ba foarte frig. Am avut o secvență cu niște viermuși și eram foarte oripilată și mai scârbită. Iar în noaptea în care a trebuit să se refacă locația, scenariul și să se schimbe tot, tremuram de frig. Eram cu 10 pături pe noi, cu ceaiuri în mână. Așteptam să vedem ce se întâmplă, care o să fie schimbarea și cum vom filma. Și la un moment dat am început să râdem din nimic, obosite și de împrigurate.
Deci am dat o criză din asta de râs puternică, toate. Mi-a plăcut mult acel moment. Pentru mine sunt foarte importante și locațiile de filmare. Îmi place să descopăr locuri noi și mai ales dacă sunt în natură, îmi place și mai mult. Așa că da, perioada de filmare din Deltă, scurtă, cu peripeții, a fost foarte bună, amuzantă. Se vorbește foarte puțin în general despre importanța locațiilor de filmare și importanța costumelor.
Poți să ne povestești unde ați filmat și cum te-ai simțit tu în personaj, în primul moment în care ai îmbrăcat costumul personajului și cum ai descrie stilul vestimentar al personajului tău și al celorlalte?
Da, la personajul meu, la Emma, aveam două variante de costum, pentru Deltă, pentru pescuit un costum și pentru grătarul de la începutul filmului, un alt costum. Cel urban era mai degrabă corporatist. Și mă gândeam cum vine femeia asta la grătar îmbrăcată ca la birou. Mi-am explicat Paul că ea a venit repede de la birou și se pune pe treabă. N-a mai stat să se mai schimbe, avea musafiri. Și mă gândeam la cât de ocupată e femeia asta. Când le face pe toate? Și mi-am dat seama că și din felul în care se poartă arată cât de ocupată e și cum trece din acțiune în acțiune. Ea nu prea are o pauză de respiro, nici la birou, nici după aceea. Mă rog, sunt anumite momente de relaxare. Am mai avut un costumaș, îl numesc așa pentru că era minuscul, într-o secvență din asta mai intimă, de noapte, cu iubitul.
Costumul din Deltă mi-a plăcut foarte mult, a fost foarte comod. Și mi se potrivește și mie ca stil foarte mult. Purtam bocanci, aveam o cămașă legată în talie, niște pantaloni cargo. Și pentru celelalte personaje mi-au plăcut toate variantele, costumele au caracterizat foarte, foarte bine, fiecare personaj, au fost de efect. Și lui Vlad, soțul meu, i se potrivește foarte bine costumul personajului său, pe zen și armonie.
Cum a fost această nouă experiență de filmare pentru tine și Vlad, jucând în alt tip de proiect, fiecare într-o altă relație?
Pentru mine a fost încă unul dintre proiectele în care eu eram soția altcuiva. Pentru că nici aici nu jucăm doi parteneri de viață, nu suntem soț și soție. Poate urmează la un moment dat, sper. Suntem în rolul ăsta în fiecare zi, în viața de zi cu zi, ar fi interesant să facem asta și într-un proiect. A fost prima dată când am jucat cu Sergiu Costache și a fost distractiv. Iar pentru Vlad a fost prima dată când a lucrat la un lungmetraj, în alt ritm față de cel de televiziune.
Pentru amândoi a fost o experiență frumoasă. Eu sunt foarte curioasă, în general, și-mi doresc foarte mult să lucrez cu regizori diferiți, în contexte diferite, pe tipuri de proiecte diferite. Și când am auzit comedie am zis „asta e, tată, cu toată viteza înainte”. Ne-am aruncat amândoi și ne-am distrat.
Ce personaje crezi că sunt genul care și-ar testa relația inclusiv la o emisiune TV, precum Insula Iubirii?
Emma cu siguranță nu. Și nici Vio, cred că nici dacă Emma, prin absurd, l-ar lua cu arcanul n-ar reuși. Nu! Dar cuplul Biță și Didi cred că da – personajele interpretate de George Tănase și Azaleea Necula. Mai ales că Didi este însetată de expunere, de faimă, este extrovertită, și- ar dori contextul ăsta, iar Biță probabil că ar merge acolo numai ca să o testeze pe ea, ca să vadă ce și dacă se întâmplă, pentru că e foarte gelos și ar face-o doar ca să o testeze și să vadă dacă rezistă ispitei sau nu.
Cum reacționezi tu la critică și cum reacționează personajul tău?
Sunt un om care reacționează mai degrabă la blândețe și la bunătate și nu la o critică agresivă sau acidă. Emma reacționează altfel, poate fi agresivă, se apără singură. Eu dacă sunt criticată nu prea fac asta. Adică pică foarte adânc în mine și încep să mă gândesc în primul rând că poate persoana care m-a criticat are dreptate. Emma, în schimb, dacă ar fi criticată, într-un mod nepotrivit, mai ales, ar reacționa instantaneu și s-ar apăra și posibil să critice și ea la rândul ei chiar mai mult.
Ce i-ai transmite unei Emma reale, din perspectiva a ce consideri tu ca fiind cele mai importante lucruri într-o relație armonioasă cu prietenii și într-o relație armonioasă de cuplu?
Cred că sunt lucruri comune, până la un punct. Și anume o comunicare deschisă. Răbdare, foarte multă răbdare. Toleranță. Curiozitate. Astea ar fi câteva lucruri care fac să funcționeze atât o relație cu partenerul, cât și o relație cu prietenii. Într-adevăr, cu partenerul cu care ești în fiecare zi lângă tine ai nevoie de resursele astea amplificate și sunt mai multe situațiile în care trebuie să le scoți la suprafață, să le folosești ca instrumente.
În cazul relației Emmei cu Vio, până la urmă fiecare are spațiu să își desfășoare activitatea, să fie înțeles, dar să își exprime sentimentele, să aibă sau să ofere spațiu de ascultare, fără judecată? Cumva… partea asta de comunicare relaxată între ei nu funcționează cum și-ar dori, adică ea încearcă să explic că îi este greu, dar atunci pentru el pare că este și mai greu, așa că se rezolvă situația prin demonstrație și prin trăirea experienței propriu-zise a cum e să fii în pielea celuilalt, cât se poate. Iar la sfârșitul acestei experiențe, fiecare parte trage concluzia, aha, „acum înțeleg și acum o să mă raportez diferit la experiențele tale și acum sunt de acord cu tine că și ține ție greu. Și pot să fiu și vulnerabil și nu trebuie să fiu altfel, ci doar trebuie să te ascult”. Și acea comunicare necesară nu se mai lasă așteptată, vine natural.
Ce mesaj personal care rezonează și cu premisa filmului ți se pare cel mai relevant, din perspectiva rolului interpretat?
Dacă pornim de la premisa că scopul nostru când se declară „conflictul” este să găsim rezolvarea și să ne împăcăm și să avem grijă ca pe viitor să nu mai ajungem în aceeași situație și să renunțăm la prejudecăți, sigur că da, rezonez, cel puțin eu am învățat asta și încerc să fac asta în continuare, să învăț din experiențele cu ceilalți. Adică scopul meu principal să nu fie să demonstrez că am dreptate, să fie „hai să găsim o rezolvare împreună”. Și să acceptăm că și eu am partea mea de adevăr și tu ai partea de adevăr, să ne vedem unul pe celălalt.
Așa e și mesajul filmului că și în pielea mea și în pielea ta e într-un fel, ambele perspective sunt adevărate și egal valide, nu e mai simplu într-o parte sau în alta, comparațiile nu ne ajută. Și că trebuie să le împăcăm undeva, să ne întâlnim la mijloc și să avem grijă de relația noastră mai ales într-un context în care apare un conflict.
Citește și: