Fotomodel, actriță, antrprenoare, avocată și… DJ! Paris Hilton revine în luna iunie pe meleagurile românești și va pune muzică în cadrul unui festival de la Craiova. Celebra milionară a și transmis un mesaj video celor care vor să vină să o urmărească.
Paris Hilton, invitată de seamă la IntenCity Craiova
După ce a mai susținut show-uri în calitate de DJ în România în 2018, în celebre cluburi din Mamaia și din Bucrești, Paris Hilton revine în luna iunie pe tărâmurile mioritice. Mai precis, moștenitoarea imperiului Hilton va fi prezentă la IntenCity Craiova, cea de-a patra ediție, festival organizat între 26-29 iunie.
De altfel, Paris Hilton a și transmis un video către fanii din România, postat de Lia Olguța Vasiliu, primarul Craiovei, pe contul său personal de Instagram.
„Sunt nerăbdătoare să cânt la festivalul IntenCity pe 28 iunie. Va fi foarte distractiv! Ne vedem acolo”, le-a transmis Paris Hilton celor care vor veni la Craiova.
„Cel mai probabil va vizita şi Hotelul Hilton care se află în construcţie, pe Calea Bucureşti. Ea pregăteşte un DJ set incendiar pentru festival”, a precizat Lia Olguța Vasiliu în postarea sa.
Paris Hilton a lansat o nouă piesă, „Infinity”
Deși este cunoscută în principal ca personalitate media și antreprenoare, Paris Hilton și-a făcut un renume în industria muzicală internațională. Astfel, în 2006, și-a lansat albumul de debut, „Paris”, ce a inclus hitul „Stars Are Blind”. Iar în 2012, și-a început cariera de DJ, debutând la Pop Music Festival din Brazilia. A continuat să mixeze în locuri prestigioase, precum Ibiza, și a devenit rezidentă în cluburi renumite.
În noiembrie 2013, a câștigat premiul pentru cel mai bun DJ debutant la NRJ DJ Awards, ascensiunea ei în lumea muzicii electronice atingând un vârf în noiembrie 2014, când a fost desemnată cea mai bine plătită femeie DJ și a primit premiul Best Female DJ la NJR DJ Awards.
Anul trecut, Paris, mamă a doi copii, a revenit în atenția ascultătorilor cu cel de-al doilea doilea album, „Infinite Icon”. Totodată, cel mai recent single al său, „Infinity”, beneficiază de un videoclip glam.
Cât costă un bilet la IntenCity Craiova
IntenCity este primul festival din România care aduce împreună mai multe stiluri emblematice de muzică într-o singură experienţă unică: oldies, latino, pop, hip hop şi muzică electronică.
Potrivit organizatorilor, în ediția din acest an, pe scena principală vor urca nume sonore precum J Balvin, G-Eazy, Timmy Trumpet, Tyga, Foster the People, alături de artişti români consacraţi ca B.U.G. Mafia, Loredana & Friends, Damian Drăghici & Brothers, Speak, dar şi Cyril şi Henrique Camacho & Opera Română Craiova. Pe scena secundară, amplasată în Sala Polivalentă, vor cânta Puya, Eran Hersh, Ian, Şatra B.E.N.Z., CTC, Erika Isac, Guess Who, NANE, RAVA.
Prețuri:
Abonament VIP (4 zile) – 1200 RON + taxe
Abonament Acces General (4 zile) – 600 RON + taxe
Abonamentele Acces General oferă accesul în tot arealul festivalului, atât pe Stadionul Ion Oblemenco, cât și în Sala Polivalentă, cu excepția zonei VIP.