Homepage  / Televiziune

Clasament Power Couple etapa 7, 16 februarie 2026: Cine sunt fruntașii și ce pedepse riscante anunță Dani Oțil

Clasament Power Couple etapa 7, 16 februarie 2026: Cine sunt fruntașii și ce pedepse riscante anunță Dani Oțil

de Andra Stana,

Tensiunea atinge cote maxime luni seară, 16 februarie, la Power Couple, de la ora 20:30, pe Antena 1. În debutul etapei a șaptea, cele cinci cupluri rămase în competiție se confruntă cu un anunț șocant care ar putea lăsa seifurile goale chiar înainte de marea finală. Miza este uriașă: un premiu ce poate ajunge la 100.000 de euro și titlul de cel mai unit cuplu din România.

Clasamentul banilor înainte de semifinală: Cine conduce topul

După șase etape de foc în care și-au testat limitele și încrederea, clasamentul financiar la Power Couple arată o ierarhie interesantă. Pe primele locuri se află Marius și Simona Urzică, cu un buget impresionant de 33.355 euro. Aceștia sunt urmați îndeaproape de Oase și Maria (30.289 euro) și de cuplul format din Răzvan și Sandra (26.701 euro).

La polul opus, sub presiunea eliminării, se regăsesc Andrei și Claudia (26.506 euro) și Cătălin și Luiza Zmărăndescu, care ocupă ultima poziție cu 16.473 euro. „Ceea ce urmează va fi mai greu de digerat, probele vor fi mai complicate”, avertizează Cătălin Zmărăndescu, conștient că orice greșeală îi poate trimite acasă.

Citește și: Cum arăta clasamentul banilor săptămâna trecută și de ce au fost Zmărăndeștii la un pas de eliminare

Proba „totul sau nimic”: Fetele riscă întregul buget din seif

Diseară, regulile jocului se schimbă dramatic. Dani Oțil va lansa o provocare ce va face inimile fetelor să bată cu putere: „Azi, fetele, dacă nu trec proba, ard toți banii din seif, nu numai investiția”. Reacția Sandrei a fost imediată: „Deja îmi transpiră palmele. Trebuie să-ți aduni toți creierii”.

Această turnură neașteptată pune o presiune psihologică uriașă pe concurente, care cred că pot pierde într-o singură zi munca de șapte săptămâni. Miza nu mai este doar investiția din ziua respectivă, ci siguranța financiară a întregii echipe în drumul spre marea finală.

Complicitate din umbră: Secretul pe care doar băieții îl știu

Ceea ce fetele nu bănuiesc este că întreaga situație face parte dintr-un plan bine pus la punct de partenerii lor. Băieții vor urmări totul din culise, evaluând comportamentul și limbajul partenerelor sub stres extrem.

„Vom urmări din umbră comportamentul fetelor voastre. Cu cât folosesc cuvintele mai dure, cu atât proba este mai aproape să nu fie trecută. Fetele nu pot pierde banii astăzi, dar asta știm doar noi”, este mesajul care le oferă bărbaților o poziție privilegiată de observatori. Rămâne de văzut cine își va păstra calmul și cine va ceda în fața „amenințării” cu seiful gol.


INFO UTIL:

  • Postul TV: Antena 1 (și disponibil pe AntenaPLAY)
  • Data și Ora: Luni, 16 februarie 2026, de la ora 20:30
  • Frecvența: Emisiunea poate fi urmărită în fiecare luni, marți și miercuri.
Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton