Homepage  / Televiziune

Power Couple, 7 ianuarie 2026: bonus de 2.000 de euro și primul cuplu propus la eliminare

Power Couple, 7 ianuarie 2026: bonus de 2.000 de euro și primul cuplu propus la eliminare
6

de Redactia Tvmania,

Prima săptămână din Power Couple, sezonul 3, se încheie cu o probă de cuplu tensionată, răsturnări de situație și o miză clară: un bonus de 2.000 de euro și riscul eliminării. Diseară, de la 20:30, competiția de la Antena 1 intră într-un punct-cheie, unde fiecare decizie poate schimba clasamentul.


Un debut în forță pentru Power Couple, sezonul 3

Două zile s-au încheiat din formatul care le arată celor de acasă ce înseamnă puterea în cuplu și care subliniază câte frici pot fi depășite, atunci când ai încredere în omul de lângă tine: Power Couple!

Cel de-al treilea sezon a pornit cu provocări neașteptate, cu decizii surprinzătoare și cu rezultate pe care nimeni nu ar fi pariat. În această seară, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, se trage linie și două echipe ajung la votul care le va stabili viitorul în competiție.

Cătălin – proba băiețilorIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Proba fetelor, dueluri intense și răsturnări de situație

După ce Marius Urzică și Cătălin Zmărăndescu și-au completat proba băieților, atenția s-a mutat asupra fetelor.

Într-o provocare în premieră, într-un turneu extrem de complex în care lăzile de bere au devenit arme într-o luptă bazată pe echilibru și concentrare, una singură a putut ieși învingătoare.

În prima parte a probei, Cătălina a eliminat-o pe Dilinca, Simona pe Luiza, Maria pe Claudia și Sandra pe Adda. Astfel, cele patru și-au asigurat investiția făcută de parteneri și accesul în semifinlă.

Acolo, lucrurile s-au schimbat, iar victorioase au ieșit Simona și Maria. Cele două au dus o luptă pe cinste în finală, iar soția campionului Marius Urzică a reușit să dubleze suma pe care cei doi o aveau în cont.


Surpriza serii: un euro pus în joc și un rezultat neașteptat

Surpriza a apărut când Ariana, gladiatoarea în dezavantaj, a trebuit să ducă o luptă finală chiar cu Simona. Îndârjită, ea a reușit să se impună și să obțină banii investiți de Mitzuu… 1 euro!


Primul cuplu propus la eliminare

Cu un clasament stabilit după primele probe, prima echipă propusă spre eliminare este formată din Mădălin și Dilinca.

Va rămâne așa sau se va schimba ceva după confruntarea pe echipe? Rămâne de văzut!


Miza serii: bonus de 2.000 de euro și eliminare

Diseară, Dani Oțil le va reaminti miza tuturor:
„Ultimul în mișcare câștigă ziua de astăzi. Avem un bonus de 2.000 de euro, iar cel mai slab cuplu este propus la eliminare”.

Cum va arăta lupta serii, cine se va impune și cine va ajunge la vot?

Nu ratați, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, sezonul legendar din Power Couple!

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton