Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Egalitate strânsă după jurizarea Ambasadei Marii Britanii
La al șaptelea battle din acest sezon, concurenții au avut o misiune specială: să celebreze prietenia româno-britanică prin gastronomie. Proba a impus gătirea unui preparat românesc pentru felul principal și a unui desert specific englezesc.
Invitații la jurizare au fost chiar reprezentanții Ambasadei Marii Britanii, iar voturile lor au divizat platoul. În timp ce echipa lui Chef Ștefan Popescu a obținut 2 farfurii, iar cea a lui Chef Alexandru Sautner doar una, bătălia principală s-a dat între echipa gri și cea bordo.
Chef Orlando și Chef Richard s-au trezit la egalitate, fiind nevoiți să aleagă imediat cine merge la duel și cine este salvat de la proba individuală.
Reacții dure în platou: „Mai că îmi dădeau lacrimile”
Verdictul a căzut ca un trăsnet asupra concurenților care sperau la o victorie clară. Sabina, din echipa gri, a mărturisit cu ochii în lacrimi: „Am fost dezamăgiți. Mai că îmi dădeau lacrimile”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Strategiile juraților: Cine a intrat la duelul individual
Chef Orlando a trebuit să nominalizeze doi oameni pentru proba individuală. Acesta a decis să îl trimită direct pe Vladimir, dar a ales să o protejeze pe Sabina.
„O să o salvez pe Sabina pentru că Pita m-a surprins data trecută prin felul în care a gătit acea burtă”, a explicat juratul echipei gri.
De cealaltă parte, Chef Richard a făcut alegeri riscante, trimițându-și chiar și „cuțitul de aur” la proba de foc. Pe lângă Andreea și Ioana, acesta l-a nominalizat și pe Alex, în timp ce Florinel, Bianca și Sam au fost salvați.
Eliminare cu scântei la Chefi la cuțite: Ioana Bolchiș a părăsit competiția
După o probă individuală tensionată, notele mari au început să fie afișate, însă finalul a fost unul la limită. Irina Fodor a anunțat că drumul în competiție se oprește pentru Ioana Bolchiș din echipa bordo.
Diferența a fost infimă: Florin Stamin a reușit să se salveze având doar un punct în plus față de colega sa. Decizia nu a trecut fără controverse la masa juraților.
În timp ce Chef Richard a susținut că preparatul lui Florin Stamin ar fi trebuit să fie cel eliminat, ceilalți chefi au rămas fermi pe poziție, hotărând eliminarea farfuriei semnate de Ioana Bolchiș.
Foto: Antena 1
Citește și:
Actorii turci ai momentului