Homepage  / Vedete străine

Rebel Wilson, devastată după ce a pierdut primul copil. De ce a apelat la o mamă surogat

Rebel Wilson, devastată după ce a pierdut primul copil. De ce a apelat la o mamă surogat
5

de Roxana Mirea,

Rebel Wilson a vorbit despre durerea pe care a simțit-o după ce a pierdut primul copil, anul trecut - cu câteva luni înainte de a se naște fiica ei, Royce. Ea a explicat de ce a apelat, în cele din urmă, la o mamă surogat. De asemenea, actrița a mai mărturisit că familia iubitei sale nu prea este de acord cu relația lor.

Rebel Wilson a pierdut primul copil

Rebel Wilson a mărturisit că a pierdut un copil în timpul primei sale încercări de a avea un copil prin intermediul unei mame surogat. Mama surogat a suferit un avort spontan.

Am încercat cu o mamă surogat să am un copil și, din păcate, a pierdut sarcina, ceea ce este foarte… Ești atât de entuziasmat atunci când te aștepți să ai un copil și a fost foarte trist”, și-a amintit ea. „Am fost în doliu la acel moment, dar apoi să am un al doilea embrion, a fost uimitor”.

Chiar cred că este un mic miracol că s-a întâmplat. Trecusem prin destul de multe în ultimii ani în ceea ce privește călătoria fertilității. Acum mă uit la ea și am o familie, am un fel de familie instantanee, iar micuța Roycey este uimitoare, este un îngeraș”, a mai spus ea.

De asemenea, vedeta din „Bridesmaids” a vorbit despre provocarea pe care a reprezentat-o maternitatea și despre cât de mult „respect” are față de mame.

Este atât de greu”, a spus ea. „Poate că te simți puțin deconectată de faptul că ai o mamă surogat și nu treci prin sarcină, dar asta a fost cea mai bună opțiune din punct de vedere medical atunci când mai aveam doar un singur embrion, așa că am zis că voi alege ceea ce se spune că are cea mai mare rată procentuală de succes. Maternitatea este atât de grea, am atât de mult respect pentru toate mamele.”

„Familia Ramonei nu a fost la fel de tolerantă”

Rebel Wilson a anunțat public că are o relație cu Ramona Agruma, în iunie 2022. Actrița a povestit că atunci când a început relația cu iubita ei, deja un copil prin intermediul unei mame surogat.

Aveam o relație cu Ramona doar de două luni și a trebuit să-i spun: ‘Apropo, mama surogat pare să fi ieșit din primul trimestru și este ceva serios, iar eu voi avea un copil până la sfârșitul anului’”, a spus Wilson în podcastul „The Pick Up with Britt, Laura și Mitch”.

BFI London Film Festival Luminous GalaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

După ce a suferit enorm după pierderea primului copil, Wilson a încercat din nou și în cele din urmă a primit o fetiță prin intermediul unei mame surogat, în noiembrie. Anunțând venirea pe lume a fiicei sale, Rebel Wilson a dezvăluit că mereu a visat să aibă propria familie.

Wilson a spus că va fi „recunoscătoare pentru totdeauna” tuturor celor care au ajutat-o să devină mamă și a lăudat-o pe „superba mamă surogat care a purtat-o pe [Royce] și a adus-o pe lume cu atâta grație și grijă”.

Actrița a mai dezvăluit că familia iubitei sale, Ramona Agruma, nu a fost foarte încântată de relația lor.

Întreaga mea familie a fost pur și simplu extraordinară”, a spus actrița. „Familia Ramonei nu a fost la fel de tolerantă. Și astfel, în multe privințe, a fost mult mai greu pentru ea să fie nevoită să facă publică vestea.”

„Nefiind în atenția publicului până acum, este mult mai greu pentru ea. Este atât de trist să vezi ce s-a întâmplat cu familia ei din cauza asta. Să sperăm că oamenii își vor schimba atitudinea față de anumite lucruri”, a declarat Wilson pentru gazdele Brittany Hockley și Laura Byrne.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 10:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
  • 11:00 Hotel Transilvania AP
    Frankenstein, mireasa acestuia Eunice, Omul Invizibil Griffin, varcolacul Wayne, sotia de varcolac Wanda, Mumia Murray şi Cocosatul de la Notre Damme Quasimodo sunt...
  • 12:45 Pumni de oţel AP
    Filmul îl prezintă pe Charlie Kenton (Hugh Jackman), un fost luptător care a pierdut şansa la titlu în momentul în care boxul între oameni devine sport ilegal, iar...
  • 15:15 Românii au talent AP
    Fiecare vineri seară va scoate la iveală momente nemaiîntâlnite, care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură. Dinamismul show-ului va fi întreținut de gazdele...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Memorie 12
  • 22:15 Insuportabila povară a talentului 15
  • 00:15 Nuntaşi de închiriat 15
    Doug Harris (Josh Gad) mai are două săptămâni până la nuntă şi îşi dă seama că nu are de unde alege un cavaler de onoare dintre prietenii din copilărie şi cei de...
  • 02:00 Pumni de oţel AP
    Filmul îl prezintă pe Charlie Kenton (Hugh Jackman), un fost luptător care a pierdut şansa la titlu în momentul în care boxul între oameni devine sport ilegal, iar...
  • 04:00 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
  • 04:30 Pumni de oţel AP
    Filmul îl prezintă pe Charlie Kenton (Hugh Jackman), un fost luptător care a pierdut şansa la titlu în momentul în care boxul între oameni devine sport ilegal, iar...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Lia - soţia soţului meu
    "Lia" este un nou serial de ficţiune marca Antena 1, produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească "Asla...
  • 12:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Mai rău nu se poate AP
    An de productie: SUA 2001 Pentru Kevin si Max, înselãciunile si furtul au fost cãile care le-au ghidat cariera. Kevin Caffrey este hot profesionist, cu o înclinatie...
  • 15:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Te cunosc de undeva!
    "Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
  • 00:00 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 03:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 04:00 În siguranţă 12
    După ce mafia rusească îi ucide familia, Luke, un expert în arte marţiale, crede că nu mai are pentru ce trăi: de fiecare dată când se ataşează de cineva, mafia...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 09:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Preţul Fericirii AP
    Synopsis: Tânăra şi înverşunata Yildiz (Eda Ece), va avea parte de surprize uriaşe din partea fostului soţ Halit (Talat Bulut) iar reacţia frumoasei femei va fi...
  • 22:30 Prădători de noapte 15
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 03:15 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 05:15 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV