Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Declarațiile lui Sebastian Stan și Cristian Mungiu la Cannes: Ce au spus despre Donald Trump, cenzură și valorile din Fjord

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Camelia Ghioc,

Sebastian Stan și regizorul Cristian Mungiu au generat momente de o intensitate maximă la Festivalul de la Cannes 2026, în cadrul conferinței de presă oficiale dedicate filmului „Fjord”! Actorul de origine română a lăsat întreaga asistență în amuțire după ce a mărturisit că încă se „detoxifiază” de rolul lui Donald Trump interpretat în pelicula „The Apprentice”, avertizând grav că ne aflăm într-o perioadă mondială marcată de cenzură și amenințări. În paralel, Cristian Mungiu a oferit o radiografie dură a polarizării sociale actuale, în timp ce Sebastian Stan a făcut mărturisiri intime despre copilăria sa din România și despre faptul că așteaptă un copil cu actrița Annabelle Wallis.

Ce a declarat Sebastian Stan la Cannes 2026 despre cenzură și rolul lui Donald Trump din The Apprentice

Starul de origine română, Sebastian Stan a declarat la conferința de presă de la Cannes pentru „Fjord” că „încă se detoxifiază” de rolul care l-a adus ultima dată pe Croazetă și la festival: interpretarea lui Donald Trump în „The Apprentice”.

Întrebat de The Hollywood Reporter cum s-a schimbat înțelegerea sa față de președinte în acest timp, Stan a privit în jos și a clătinat din cap, iar presa a izbucnit în râs, crezând că actorul nu va răspunde. În schimb, el și-a ridicat privirea cu o expresie gravă pe chip și sala a amuțit.

Citește și: Sebastian Stan și Annabelle Wallis, prima apariție oficială după vestea că vor avea un copil! Cum s-au afișat la Cannes 2026

„Ca să fiu sincer, nu e de râs. Chiar nu este”, a spus el. „Cred că suntem într-o situație foarte, foarte proastă. Chiar cred asta. Când te uiți la ceea ce se întâmplă, și anume consolidarea mass-mediei, cenzura, amenințările, presupusele procese care par să nu se termine niciodată, dar care de fapt nu duc nicăieri, Era limpede ca lumina zilei încotro ne îndreptam”.

Citește și: Triumf uriaș la Cannes! Cristian Mungiu și Sebastian Stan, aplaudați în picioare timp de 10 minute pentru „Fjord”

Echipa de creație a trăit asta cu The Apprentice, a continuat el: „până în punctul în care eram cu trei zile înainte de festival, și tot nu știam dacă filmul va fi difuzat la festival… Am trecut prin toate acestea cu mult înainte de Jimmy Kimmel și Stephen Colbert. Mi-aș dori să nu fie așa”.

Regizorul Cristian Mungiu trage un semnal de alarmă: Suntem mai divizați ca niciodată din cauza conflictului dintre valori

Regizorul Cristian Mungiu a explicat viziunea din spatele noului său film, Fjord, care abordează disputa dintre o familie conservatoare de români și sistemul de protecție a copilului din Norvegia.

„Ceea ce doresc cu adevărat să fac, ca întotdeauna, este să vorbesc despre ceva ce consider a fi una dintre cele mai importante probleme din societatea noastră globală contemporană, și anume acest conflict între valori, și în special între acest tip de valori tradiționale și valorile progresiste”, a spus Mungiu.

„Trăim într-o societate foarte, foarte divizată, în care oamenii au încetat complet să mai încerce să-i înțeleagă pe ceilalți care nu împărtășesc aceleași opinii cu ei”, a completat regizorul. „Înțeleg progresul, dar cred că și o societate progresistă este bine să se îndoiască din când în când de valorile pe care vrei să le impui celorlalți. Dacă sunt atât de bune, trebuie să îi convingi, nu să le impui cu forța”.

Sebastian Stan va avea un copil cu Annabelle Wallis și dezvăluie detalii despre conexiunea cu România

Pentru Sebastian Stan, filmul a reprezentat o călătorie personală profundă, amintindu-și de copilăria sa și de plecarea din țară.

„Pentru mine a fost cu siguranță o șansă de a mă reconecta cu România”, a declarat el. „Am plecat într-un mod foarte haotic și am încercat cu adevărat să mă informez despre țară, iar prin intermediul filmului am descoperit că pot învăța mai ușor. Chiar dacă timpul meu a fost împărțit între America, Viena și România, am crescut cu o educație românească destul de tradițională, așa că am înțeles o mare parte din ceea ce se întâmplă în scenariu.”

Gândurile sale s-au îndreptat și către viața personală, în contextul în care el și prietena sa, actrița Annabelle Wallis, din „Peaky Blinders” tocmai au dezvăluit că așteaptă un copil.

„Am reflectat la ideea de a avea copii și am încercat să înțeleg ce înseamnă să fii părinte în lumea de astăzi, așa că asta a alimentat o mulțime de aspecte ale personajului”, a mărturisit Stan.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Mesajul puternic transmis de actorul de origine română despre discriminare și puterea artei

Întrebat de un jurnalist spaniol despre discriminare și modul în care se confruntă cu ea, Sebastian Stan a oferit o concluzie puternică despre rolul pe care îl are ca artist în societate.

„Cred că singurul mod este să rămânem cât mai onești posibil și să ne gândim la propria morală și la propriile valori și să fim exemplul pe care vrem să îl vedem în lume”, a spus el.

„Sunt actor – mă rog – dar nu sunt în prima linie, nu sunt într-o sală de operație, nu se trage în mine. Dar acesta este mediul meu, aceasta este modalitatea mea, și tot ce pot face este să încerc să mă implic în filme care deschid conversații și oferă puncte de vedere diferite. Atâta timp cât putem continua să facem asta fără teamă, atunci cred că putem, de fapt, riposta împotriva acestor lucruri.”

Știați că? Sebastian Stan și Renate Reinsve au vizitat în secret biserici penticostale pentru filmul Fjord

Înainte de a începe filmările pentru Fjord, Sebastian Stan și colega sa de distribuție, Renate Reinsve, au făcut o muncă de documentare extrem de riguroasă, vizitând în secret mai multe biserici penticostale.

Actorul a explicat că a apelat la această experiență directă, dar și la propria sa educație tradițională din România, pentru a putea înțelege pe deplin mentalitatea și trăirile personajului său de pe ecran.

Sursa foto: Getty Images, Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te