Homepage  / Vedete străine

Sebastian Stan și Maria Bakalova vor juca într-o comedie de spionaj

Sebastian Stan și Maria Bakalova vor juca într-o comedie de spionaj

de Andreea Hentea,

Deocamdată, comedia de spionaj în care Sebastian Stan și Maria Bakalova vor juca rolurile principale nu are stabilit un titlu. Filmul va fi produs de studiourile Paramount, iar Paul Feig dorește să-l regizeze, scrie collider.com.

O nouă comedie de spionaj este în curs de dezvoltare la studiourile Paramount. Sebastian Stan și Maria Bakalova au fost aleși pentru rolurile principale, iar scenariul va fi scris de Jenny Bicks („Totul despre sex”, „Omul spectacol”). Deocamdată nu se cunosc prea multe detalii despre acțiunea filmului, în afara faptului că povestea implică un agent dublu care eșuează în carieră și trebuie să-și schimbe ocupația. Paul Feig („Last Christmas”), care va fi producător, dorește să regizeze filmul, iar Sebastian Stan se va număra, de asemenea, printre producători.

Unde îi vom mai vedea

Sebastian Stan (născut în 1982 la Constanța și emigrat în America în copilărie) este bine cunoscut pentru rolul lui Bucky Barnes din franciza „Căpitanul America” și din drama „Eu, Tonya”, recompensată cu un Oscar.

Sebastian Stan

Recent, el s-a aflat în atenție pentru excelenta interpretare a lui Tommy Lee din miniseria „Pam & Tommy”, difuzată de Disney+, care i-a adus nominalizări la Globul de Aur, la Emmy și la premiile Critic’s Choice. El a mai jucat în apreciatul thriller „Fresh” (2022), cu Daisy Edgar-Jones, apoi într-un alt thriller, „Sharper” (2023), cu Julianne Moore, John Lithgow și Justice Smith.

A încheiat recent filmările la „A Different Man”, iar în această vară va începe filmările la o nouă producție din universul Marvel. Este vorba despre „Thunderbolts”, în care Sebastian Stan îi va avea alături pe Harrison Ford, Florence Pugh, Olga Kurylenko și Julia Louis-Dreyfus.

Maria Bakalova

Tânăra actriță bulgăroaică Maria Bakalova (26 de ani) a devenit cunoscută o dată cu lansarea producției „Borat Subsequent Moviefilm” (2020), în care a jucat-o pe Tutar, fiica non-conformistului Borat.

Pentru interpretarea sa, actrița a fost nominalizată la Oscar, la Globul de Aur, la un premiu SAG și un premiu BAFTA (fiind prima actriță din țara ei nominalizată la aceste distincții). După comedia horror „Bodies Bodies Bodies” (2022), regizată de Halina Reijn, ea a jucat, alături de Geena Davis, Emilia Jones și Adam Lambert, în lăudata dramă „Fairyland” (2023), care a avut premiera la Festivalul de film de la Sundance din acest an.

În curând o vom vedea în „Gardienii Galaxiei Vol. 3”, care se lansează pe 5 mai.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton