Homepage  / Filme Online / Netflix

Serialul spaniol „Elita” se întoarce la Netflix cu sezonul 4

Serialul spaniol „Elita” se întoarce la Netflix cu sezonul 4

de Redactia Tvmania

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii serialului realizat de Netflix în Spania, „Elita” („Élite”). Sezonul 4 ajunge la Netflix pe 18 iunie, iar asta nu e tot!  Începând cu 14 iunie, pe cunoscuta platformă online vor putea fi urmărite și câteva episoade speciale adunate sub titlul „Elita – Scurte povestiri”.

Astfel, episodul din 14 iunie îi va fi dedicat lui Guzman și se numește „Guzman + Caye + Rebe”, cel din 15, Nadiei („Nadia + Guzman”), cel din 16 lui Omar („Omar + Ander + Alexis”), iar cel din 17 Carlei („Carla + Samuel”), urmând ca vineri, 18, să aibă premiera mult-așteptatul sezon 4, cel mai îndrăzneț și glamouros de până acum.

În noul sezon, ale cărui filmări s-au terminat în decembrie 2020, un director sever și patru noi studenți sosesc în Las Encinas, o școală exclusivistă din Spania, marcând începutul unei serii de încurcături romantice, zvonuri periculoase, dar și al unui nou mister.

Conform collider.com, de-a lungul celor 8 noi episoade, fanii își revedea personajele preferate din sezoanele precedente: Samuel (Itzan Escamilla), Guzmán (Miguel Bernardeau), Ander (Arón Piper), Omar (Omar Ayuso), Rebeca (Claudia Salas) și Cayetana (Georgina Amorós).

 

Cine sunt noi actorii din „Elita”

Cum era de așteptat, în sezonul 4 vor apărea și câteva noi personaje – adolescenții Patrick Blanco (Manu Rios), Ari Blanco (Carla Díaz), Mencía Blanco (Martina Cariddi) și Phillippe von Triesenberg (Pol Granch), și directorul Benjamín, jucat de Diego Martín (Enrique Otegui din serialul „Velvet”).
Cu peste 5 milioane de urmăritori pe Instagram, Manu Rios, în vârstă de 22 de ani, este cea mai „celebră” nouă achiziție. Pe lângă apariția în emisiuni TV, actorul spaniol are o pagină YouTube foarte vizualizată.

Pol Granch (23 de ani) este un cântăreț care a ajuns în finala „X-Factor” din Spania. Tatăl său este din Franța, așa că și Granch vorbește fluent franceza.

Carla Díaz (22 de ani) a avut numeroase apariții în telenovele („Tierra de lobos”, „El Príncipe”, „Seis hermanas”) și este pasionată de dans (părinții ei au avut o școală de dans când era mică).

Martina Cariddi (24 de ani) a avut câteva roluri minore înainte de a juca în „Elita”. Ea e Absolventă a Școlii Regale de Artă Dramatică din Madrid și vorbește fluent italiana și engleza.

 

Ce mai face Danna Paola

Actrița mexicană Danna Paola, cea care i-a dat viață Lucreciei, nu se va întoarce în sezonul 4. În aceeași situație sunt Mina El Hammani (Nadia), Ester Expósito (Carla), Álvaro Rico (Polo) și Jorge López (Valerio):

„Viața poate avea multe întorsături. Sunt foarte fericită pentru cele 3 sezoane. Lucrecia este un personaj pe care îl iubesc, care m-a fascinat și căruia mi-a plăcut să-i dau viață, m-a transformat în femeia care sunt azi. Nu sunt bună la despărțiri, niciodată nu am fost. Lu va fi în inimile tuturor mereu”, spunea actrița la sfârșitul filmărilor sezonului 3.

Danna Paola a ales ca după „Elita” să ia o pauză de la actorie și să se dedice muzicii. Anul acesta, artista a lansat cel de-al șaselea album din cariera ei, „K.O”, mărturisind că prima piesă inclusă pe acest material discografic, „Friend de Semana” (feat. Luísa Sonza and Aitana) a compus-o la Madrid, în timp ce filma pentru „Elita”.

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by Danna Paola (@dannapaola)

Totuși Danna nu a putut sta departe de Spania. Ea s-a întors în luna mai pentru filmările unui talent-show, „Top Star: Cuánto vale tu voz?”, difuzat de Telecinco, pe care îl jurizează alături de Risto Mejide și de celebra Isabel Pantoja.

Se face și sezonul 5. Ce știm despre el

Serialul „Elita” va avea și sezonul 5, filmările pentru el începând deja în luna februarie a acestui an, în ciuda tuturor restricțiilor impuse de pandemie. Iar veștile bune continuă. Deadline.com anunță că actrița argentiniană Valentina Zenere („Soy Luna”, „Cable Girls”) și actorul brazilian André Lamoglia („Bia”) s-au alăturat distribuției în acest ultimul sezonul al serialului.
Sezonul 5 va putea fi văzut la Netflix anul viitor.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Gemenii AP
  • 12:15 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 13:15 Amor la Roma AP
    Beth Harper (Kristen Bell) nu a avut niciodată noroc în dragoste şi nu mai crede în existenţa iubirii ideale. Atunci când pleacă la Roma pentru a participa la căsătoria...
  • 15:00 Bascheţii fermecaţi 2 AP
    Jerome Jenkins Jr. nu este deloc complexat de înălţimea lui şi se visează un mare jucător de baschet. Nu doar că înălţimea nu-l ajută nicicum, dar nici cu viteza...
  • 17:00 Tineri însurăţei 12
    Sarah (Brittany Murphy) este o tânără scriitoare care provine dintr-o familie bogată, iar Tom (Ashton Kutcher) este reporter la un post de radio. Cei doi se îndrăgostesc...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Legenda lui Tarzan 12
    Au trecut ani şi ani de când cel cunoscut drept Tarzan (Alexander Skarsgard) a lăsat în urmă jungla din Africa pentru o viaţă rafinată alături de soţia sa, Jane...
  • 22:00 Identităţi furate 15
    Un psiholog important al FBI, agentul special Illeana Scott, este chemată de către detectivii din Montreal pentru a-i ajuta în rezolvarea unui caz. Ei se confruntă...
  • 00:15 Apasă pedala! 12
  • 02:15 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 03:15 Proaspăt căsătoriţi AP
    Sarah (Brittany Murphy) este o tânără scriitoare care provine dintr-o familie bogată, iar Tom (Ashton Kutcher) este reporter la un post de radio. Cei doi se îndrăgostesc...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 07:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 14:30 B.D. la munte şi la mare AP
    Ultimul film al seriei B.D. continuă aventura simpaticilor bandiţi şi a vajnicilor poliţişti ce reuşesc să înveselească orice telespectator. În prima parte, Prafuri...
  • 15:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 23:30 Speed: Cursă infernală 12
    Dacă Jack Traven, poliţist al trupelor speciale, nu se afla din întâmplare în autobuzul în care un maniac a pus o bombă, aceasta ar fi putut exploda. Dacă, din întâmplare...
  • 02:00 Familie de-a gata 12
    Când Pete şi Ellie decid că e timpul să-şi facă o familie, ajung fără să vrea în lumea adopţiilor. Şi, când ajung să cunoască un trio de fraţi, care include şi o...
  • 04:00 B.D. la munte şi la mare AP
    Ultimul film al seriei B.D. continuă aventura simpaticilor bandiţi şi a vajnicilor poliţişti ce reuşesc să înveselească orice telespectator. În prima parte, Prafuri...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 10:30 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 11:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 22:30 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 01:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 03:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV