Homepage  / Telenovele

Telenovela „La Desalmada” vine la Pro 2 sub numele „Inimi împietrite”. Când e marea premieră

Telenovela „La Desalmada” vine la Pro 2 sub numele „Inimi împietrite”. Când e marea premieră

de Anda Dincă,

Postul Pro 2 va difuza, începând cu luni, 7 martie, o nouă telenovelă Televisa, „Inimi împietrite” („La Desalmada” în original), cu Livia Brito în rolul principal. Serialul a fost difuzat în țara de origine anul trecut și s-a bucurat de mare succes. La Pro 2, „Inimi împietrite” va fi difuzat de luni până duminică, de la 18.00.

„Inimi împietrite, unul dintre hiturile Televisa din 2021, se remarcă prin distribuția de zile mari, din care fac parte mulți actori latino-americani îndrăgiți: Livia Brito, José Ron  sunt protagoniștii, iar Eduardo Santamarina are principalul rol negativ. Mai joacă în seriale și Marjorie de Sousa (în rol negativ), Marlene Favela, Sergio Basáñez („Vei fi a mea, Paloma!) și Kimberly Dos Ramos (tot în rol negativ). 

Pentru „La Desalmada”, îndrăgita telenovelistă Marlene Favela („Rubi”) s-a întors la filmări după mai mulți ani de absență, timp în care a avut doar mici roluri episodice și a devenit mamă.

Și producătorul este celebru

Telenovela „Inimi împietrite” a fost produsă de celebrul José Alberto Castro. Acesta, fostul soț al Angelicăi Rivera și fostul iubit al lui Angelique Boyer, și-a pus amprenta asupra unor producții foarte populare, precum „Rubi”, „Teresa” sau „Pasiune și putere”, toate difuzate și la noi. Alt detaliu important este că „La Desalmada” este adaptarea unui serial columbian din 2008, „La Dama de Troya”, cu Cristina Umaña în rolul principal.

„Inimi împietrite”, o iubire imposibilă

În „Inimi împietrite”, Livia Brito îi dă viață Fernandei Linares, o femeie al cărei singur țel în viață este să-și răzbune soțul, ucis chiar în noaptea nunții. Fernanda își dorește să pună cap la cap amintirile din acea noapte și să-l găsească pe cel care i-a omorât bărbatul și care a violat-o apoi pe ea. 

Când îl întâlnește pe Rafael (José Ron), se îndrăgostește de el, dar îl confundă cu bărbatul care i-a făcut rău. Pe măsură ce memoria i se limpezește, protagonista își dă seama că nu a fost Rafael cel care i-a distrus viața, ci tatăl acestuia, Otavio Toscano (Eduardo Santamarina, îl știm din „Rubi”.). Fernanda se căsătorește cu Rafael, folosind căsnicia ei ca o modalitate de a intra în casa Toscano și de a aduna probe împotriva lui Octavio. 

Eroina speră că, odată ce adevărul va ieși la iveală, Rafael o va ierta. Acesta însă este devastat când realizează că nevoia Fernandei de a-și face singură dreptate este mai puternică decât dragostea ei pentru el.

Livia Brito, impresionată de sărutul lui Eduardo Santamarina

Livia Brito le-a povestit ziariștilor de la revista People en Español cine i-a dat cel mai pasional sărut la filmările telenovelei „Inimi împietrite”: 

„Am avut de filmat puține săruturi cu el, dar Eduardo Santamarina sărută foarte bine, îl recomand 😊. Noi a trebuit să ne sărutăm în serial când personajul său, Octavio, își imaginează un moment intim cu Fernanda”. 

Va exista sau nu o continuare?

Serialul a avut audiențe foarte mari anul trecut în Mexic, iar cei de la Televisa au luat în calcul varianta unei continuări. 

„Rezultatele au fost foarte bune, evaluăm posibilitatea de a face un spin-off sau o a doua parte a poveștii. Am lucrat cu echipa de scenariști, m-am uitat, de asemenea, la posibilitatea de a avea din nou aceeași distribuție. Dacă va fi posibil acest lucru, cu singuranță se va întâmpla la sfârșitul acestui an”, a explicat José Alberto Castro. 

Întrebată de către fanii de pe Instagram dacă ar vrea să joace și în continuarea telenovelei, Livia a declarat: „Mi-ar plăcea foarte mult acest lucru”. 

Ce proiecte au anul acesta José Ron și Livia Brito

José Ron (40 de ani) și Livia Brito (35 de ani), protagoniștii telenovelei „Inimi împietrite”, nu sunt la prima colaborare. Ei au mai făcut pereche în 2014 în serialul „Fiorella, spune da!” („Muchacha italiana viene a casarse”), iar pe micile ecrane de la noi ultima oară i-am văzut în „Ringo”, respectiv „Dragoste de gardă”. 

La sfârșitul lunii ianuarie, José Ron a început filmările la o nouă telenovelă, „La mujer del diablo”, în care îi dă replica Carolinei Miranda. Producția va avea premiera anul acesta pe o platformă online de streaming lansată de Televisa în colaborare cu Univision. 

La rândul ei, și Livia Brito a bătut palma pentru un nou proiect. Ea va începe să lucreze în martie la o nouă producție a producătoarei Giselle González („Fiorella, spune da!”). Serialul va fi remake-ul telenovelei mexicane din 2004, „Amarte es mi pecado”, care i-a avut ca protagoniști pe Yadhira Carrillo, Sergio Sendel și Alessandra Rosaldo. 

José Ron și Livia Brito, pereche doar pe ecran

Dacă pe micile ecrane fac un cuplu frumos, în realitate însă José și Livia au alți parteneri. Livia are o relație fericită de 3 ani cu un antrenor de fitness, Mariano, alături de care își dorește să-și întemeieze o familie. „Îmi doresc foarte mult un copil. Anul acesta mi-ar plăcea să devin mamă”, a declarat recent actrița.  

Livia și-a cunoscut iubitul la o sală de fitness, acesta devenindu-i antrenor personal. Actrița a recunoscut că la Mariano a atras-o personalitatea și nu fizicul de invidiat: „Este foarte calm, mă simt foarte fericită și relaxată alături de el”, a spus ea. 

Și José Ron este foarte îndrăgostit. La sfârșitul anului trecut, el și-a făcut o nouă iubită, pe actrița și prezentatoarea de origine argentiniană Luciana Sismondi. 

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Straja 12
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Cod roşu la Casa Albă 12
    Casa Alba devine tinta unui atac terorist pus la cale de o grupare nord-coreeana. Presedintele este luat ostatic, iar singura speranta a Serviciilor Secrete de a-l...
  • 02:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 15:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 23:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:30 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 00:30 Stand Up Revolution 12
    "Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
  • 02:30 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 03:30 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 04:00 Surorile
    Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 08:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Mă numesc Züleyha AP
    "Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
  • 22:30 Se strigă darul AP
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:15 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 03:45 Bucătăria lui Arda AP
    Cele mai interesante rețete vor fi prezentate într-o manieră inedită şi prietenoasă de un specialist în arta culinară. Telespectatorii au parte de un spectacol culinar...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV