La 54 de ani, Thalia dovedește că vârsta e doar un număr, iar stilul rămâne atemporal! În cel mai recent videoclip al său, cântăreața și actrița mexicană a ales să poarte o rochie spectaculoasă creată de designerul român Roxana Ostroveanu.
de Cristina Țapu,
La 54 de ani, Thalia dovedește că vârsta e doar un număr, iar stilul rămâne atemporal! În cel mai recent videoclip al său, cântăreața și actrița mexicană a ales să poarte o rochie spectaculoasă creată de designerul român Roxana Ostroveanu.
Cuprins
Rochia, numită „Cleopatra”, face parte din colecția brandului IMROSKA și pune în valoare silueta impecabilă a Thaliei. Sexy, cu decupaje îndrăznețe și un croi perfect adaptat, ținuta a atras imediat atenția fanilor.
Videoclipul piesei lansate recent a adunat peste 5 milioane de vizualizări în mai puțin de o săptămână, iar rochia a fost prezentă și pe coperta oficială a single-ului, pe platforme de muzică internaționale.
Designerul Roxana Ostroveanu nu și-a putut ascunde entuziasmul: „Pentru mine, hainele nu sunt doar despre cum arăți, ci mai ales despre ce transmiți. Imroska transmite eleganță, putere și rafinament, dar și sensibilitate, coerență și originalitate.
Faptul că Thalia poartă creațiile Imroska mă bucură enorm, mai ales că este ceva la care am visat de mulți ani. Chiar mi-am pus această dorință Crăciunul trecut, când împodobeam bradul cu melodiile ei pe fundal.
Este o prezență iconică, un artist complet care înțelege perfect că vestimentația nu înlocuiește actul artistic, ci îl completează și îl desăvârșește”, a declarat ea pentru Click!.
Pentru cei curioși, „Cleopatra” are un preț de aproximativ 3000 de lei și vine ca turnată pe artista internațională, subliniind formele și silueta acesteia. Este dovada că moda românească poate face față cu brio pe scena internațională.
Ariadna Thalía Sodi Miranda, cunoscută simplu ca Thalía, este o cântăreață, actriță și personalitate media mexicană de talie internațională. Născută pe 26 august 1971, ea a debutat în lumea artistică încă din copilărie, devenind rapid un nume emblematic atât în muzică, cât și în universul telenovelelor.
Pe scena muzicală, Thalía s-a impus printr-o serie de albume de succes care i-au consolidat statutul de superstar. Hituri precum „Amor a la Mexicana”, „Piel Morena”, „Arrasando” și „No me enseñaste” i-au adus recunoaștere mondială, iar albumele sale s-au vândut în milioane de exemplare.
Paralel cu muzica, Thalía și-a lăsat amprenta și în televiziune, prin rolurile sale memorabile în telenovele precum „Marimar”, „María la del Barrio” și „Rosalinda”.
Aceste producții au cucerit publicul din America Latină și din întreaga lume, transformând-o într-o veritabilă regină a telenovelelor. Personajele sale complexe și emoționante au rămas vii în memoria fanilor, consolidându-i renumele în istoria televiziunii.
Sursă foto: Instagram – Hepta – Profimedia
Citește și: