Dwayne „The Rock” Johnson, victima unui nou machiaj realizat de fiicele lui
Dwayne „The Rock” Johnson își asumă cu bucurie rolul de tată de fete și nu se sfiește să împărtășească cele mai amuzante momente cu fiicele sale.
Într-un videoclip publicat marți, 29 iulie, pe rețelele sale de socializare, actorul de 53 de ani, tată a trei fete, stă liniștit în timp ce cele mai mici dintre fiicele sale îi fac încă un „makeover” personalizat.
„Am învățat în timp că te uiți înapoi la deciziile vieții și spui: ‘A fost o idee bună. A fost o idee grozavă.’ Sau… ‘Ce naiba a fost în capul meu??’” a scris Johnson în descrierea clipului postat pe Instagram.
Starul are trei fiice: Simone Johnson (23 de ani), pe care o are din căsnicia cu Dany Garcia, și Jasmine (9 ani) și Tiana (6 ani), fetițele pe care le are alături de actuala soție, Lauren Hashian.
Actorul din The Smashing Machine a glumit spunând că are „un cap foarte mare cu MULT ‘spațiu’ de folosit pentru micile proiecte artistice și de înfrumusețare ale acestor găinușe”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
„Copiii noștri sunt mici doar o dată, așa că hai, fetelor – tata nu se teme de nimic”, a mai adăugat el.
La începutul clipului, Johnson încearcă să-și păstreze seriozitatea în timp ce Jasmine și Tiana chicotesc, pictându-i capul într-un roz sclipitor. Pe buze, actorul poartă un roz mai deschis, iar pe gât i-au fost aplicate tatuaje temporare aurii.
În cele din urmă, „The Rock” nu s-a mai putut abține și a izbucnit în râs.
„Capul drept”, i se spune în videoclip, în timp ce el, cu o expresie amuzantă și ușor resemnată, stă în fața unui adevărat arsenal de produse cosmetice.
Dwayne Johnson, un tată implicat
Dwayne Johnson, care dă viață personajului Maui în Moana și Moana 2 și a revenit și în versiunea live-action a filmului, a vorbit cu People în decembrie 2024, la deschiderea spectacolului Cirque du Soleil ‘Auana în Honolulu, despre ce înseamnă să fie idolul propriilor fiice.
„Bineînțeles că eu sunt!”, a spus el râzând. „Suntem foarte norocoși.”
Starul din Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw a subliniat în 2023, tot pentru People, că își face timp pentru familie, în ciuda programului său încărcat:
„Am ajuns într-un punct al vieții mele în care îmi pot crea propriul program, ceea ce este minunat, pentru că nu a fost mereu așa, și sunt cu adevărat norocos”, a spus el. „Asta îmi permite să fiu mai aproape de fete.”
Sursa foto-video: Instagram Dwayne Johnson, Hepta
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming. Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Actorii turci ai momentului