Theo Rose, una dintre vedetele de la „Vocea României” și actriță în „Clanul”, a povestit despre viața ei personală în podcastul „Vin de-o poveste” găzduit de Radu Țibulcă pe YouTube. Artista, care urmează să îi dăruiască lui Anghel Damian un copil, a amintit și de fostul iubit.
Theo Rose și Anghel Damian se pregătesc să devină părinți pentru prima dată și așteaptă cu emoție clipa în care își vor ține în brațe bebelușul. Invitată la podcastul lui Radu Țibulcă, actrița din „Clanul” a vorbit despre viața sa personală.
Într-un promo postat pe contul de YouTube, Theo a explicat cum a aflat presa că este însărcinată. Totodată, colega lui Smiley de la „Vocea României” a menționat că ar fi preferat ca sarcina să rămână un secret mai mult timp.
„Am sunat la doctor și am spus «Dă-mi ce-mi trebuie, te rog frumos, ca să trimit oamenilor ca să nu spună că încurc evenimente». La mine nu s-a pomenit niciodată în viața asta să încurc pe cineva. Efectiv, trec printr-o situație. Am trimis dovada și de acolo probabil a fost foarte ușor să se afle. Spui unui necunoscut că ești însărcinată. E unul dintre cei patru oameni care știau, unul fiind necunoscut. A fost un pic ciudat, pentru că nu aveam încă confirmarea că totul este cum trebuie”, a declarat Theo Rose.
„De când sunt însărcinată mi-am mai pus viața la punct”
Antrenoarea de la „Vocea României” a vorbit, în podcastul găzduit de Radu Țibulcă, și despre despărțirea de Alex Leonte, nepotul lui nea Mărin. Theo Rose a mărturisit că nu i-a fost ușor să se despartă de nepotul lui nea Mărin.
„Eu de când sunt însărcinată mi-am mai pus viața la punct și au început și alți oameni să se gândească la sănătatea mea și mă menajează. Dar până aici a fost… (…) Prezența unui copil mă va așeza pe mine în viața mea, exact așa cum trebuie. (…) Dai un search pe Google și am găsit totul despre noi.
Nu mai putem acum să ne ascundem sau să facem ceva. Eu multe lucruri din viața mea le aflu din presă. (…) A fost greu să mă obișnuiesc cu ideea, a fost grea separarea de Alex, căci despre asta vorbim, în cazul în care cred oamenii că ne ferim. (…) Spui unui necunoscut că ești însărcinată. Îți dai seama că a ieșit pe stradă… Așa arată adevărul meu, altul nu e!”, a spus Theo Rose.
„Despre asta era anxietatea mea”
Theo Rose nu știe încă sexul bebelușului, dar abia așteaptă să devină mămică. Artista a recunoscut că iubește mult copiii.
„Eu sunt fericită, eu sunt fericită că sunt însărcinată, eu sunt foarte fericită că o să am un copil, eu sunt înnebunită după copii, eu știu că chestia asta o să mă împlinească cu totul. Eu abia aștept să transfer grija, că și despre asta era anxietatea mea. Mă gândeam prea mult la mine, mă gândeam mult la ce poate să mi se întâmple mie, la cât de greu îmi e.
Nu, stai să vezi grijă acum, după ce o să ai un copil, nu mai ai timp să fii anxios. Trebuie să fii atent la ăla, să nu se împiedice, să nu cadă, să fii atent la fiecare pas pe care îl face și abia aștept chestia asta”, a declarat Theo Rose, în cadrul podcast-ului lui Radu Țibulcă.
Podcastul cu Theo Rose va fi postat integral pe YouTube joi, 22 decembrie, la ora 20.00.
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
07:00
Ştirile PRO TV
La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
10:00
Ace Ventura: Detectivu' lu' peşte
AP
11:45
Batem palma?
Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
12:45
Jumanji
AP
Tulburător, fantastic şi halucinant, acest film este povestea lui Alan Parrish (Robin Williams) un adult cu suflet şi comportament de copil care a rămas timp de...
15:00
Gaşca nebună
AP
Doug Madsen (Tim Allen), Woody Stevens (John Travolta), Bobby Davis (Martin Lawrence) şi Dudley Frank (William H. Macy) sunt patru prieteni, trecuţi de prima tinereţe...
17:00
Mereu la prima întâlnire
AP
Henry Roth (Adam Sandler) lucreaza la un delfinariu din Hawai. In timpul liber cucereste turistele venite in vacanta, care sunt in cautare de aventuri. Visul lui...
19:00
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
20:00
Equalizer 2: Războiul dreptăţii
12
22:15
Dreptate la înălţime
12
Nick Cassidy (Sam Worthington) ajunge în închisoare pentru o infracţiune pe care nu a comis-o. El este acuzat că a furat un diamant valoros. Singura lui şansă să...
00:15
Motivat să ucidă
15
La zece ani după ce soţia şi fiica sa au fost ucise cu bestialitate, un bărbat îşi caută singur dreptatea. Răzbunarea lui se îndreaptă asupra procurorului care s-a...
02:15
Mereu la prima întâlnire
AP
Henry Roth (Adam Sandler) lucreaza la un delfinariu din Hawai. In timpul liber cucereste turistele venite in vacanta, care sunt in cautare de aventuri. Visul lui...
04:00
Ace Ventura: Detectivu' lu' peşte
AP
05:15
Batem palma?
Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
09:00
Neatza de weekend
13:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
14:00
Hello Chef!
Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
15:00
Nu te supăra, frate!
Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
17:00
Călătoria 2: Insula Misterioasă
AP
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:00
America Express - Drumul aurului
AP
23:30
Supravieţuitoarea
12
01:30
Dragoste de tata
Nejat (Furkan Palali) este un om de afaceri de succes, director al unei companii care creează ochelari. După ce soţia îl părăseşte, Nejat îşi creşte singur fiica...
04:00
Bunicul dezlănţuit
15
Jason Kelly se află la doar o săptămână distanţă de nunta cu fiica răsfăţată a şefului său, deci cu un pas mai aproape de visul lui de a deveni partener la firma...
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
07:30
Sport, dietă şi o vedetă
AP
Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
08:00
Pastila de râs
AP
Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
08:30
ROventura
AP
ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
09:30
Apel la consilier
AP
Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
10:00
Teo Show
AP
Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
14:30
Asta-i România!
AP
Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
16:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
18:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
19:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
20:00
Tu Urmezi!
AP
Dan Negru vine în faţa milioanelor de telespectatori cu un game show revoluţionar, ce îmbină concursul de cultură generală şi entertainmentul. Concurenţii stau la...
22:00
40 de întrebări cu Denise Rifai
AP
40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
00:45
Nume de cod: Şoimul
AP
John "Falcon" Chapman este un fost soldat din marină pe care îl macină un secret teribil. John află că în Brazilia, sora sa Cindy a fost bătută și lăsată să moară....
02:30
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
03:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
05:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...