În premieră pe TLC, începând din 4 ianuarie, de la ora 21.00, Oprah Winfrey prezintă „Credințele lumii”, o serie ce dezvăluie cum adepți ai diverselor credințe pornesc să caute un sens mai profund al vieții și o conexiune cu lumea din jur. Apelând la povești emoționante, susținute de imagini de excepţie, seria pune în valoare cele mai complexe elemente ale unor practici spirituale din întreaga lume – ritualurile, poveștile și legăturile care ne aduc laolaltă.