Homepage  / Știri / Televiziune

Tora Vasilescu, la „Duminica filmului românesc”: „«Pădurea de fagi» a fost făcut la o lună după Cernobîl”

Tora Vasilescu, la „Duminica filmului românesc”: „«Pădurea de fagi» a fost făcut la o lună după Cernobîl”
4

de Redactia Tvmania

Peste doar câteva zile, îndrăgita actriţă Tora Vasilescu îşi va serba ziua de naştere (pe 22 martie va împlini vârsta de 68 de ani). TVR 2 va difuza duminică, 17 martie, filmele „Probă de microfon” şi „Pădurea de fagi”.

Padurea de fagiIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Este una dintre cele mai apreciate actrițe din România, iar de-a lungul carierei Tora Vasilescu a interpretat, cu talent şi umor, numeroase personaje. A câștigat de trei ori Premiul pentru Interpretare al Uniunii Cineaștilor din România, dar și premiul “Placheta de aur“ pentru rolul din “Imposibila iubire”. Rolurile sale au rămas vii în memoria telespectatorilor, chiar dacă actrița Tora Vasilescu a renunţat la teatru la vârsta de 50 de ani. Admiratorii au continuat să o urmărească în filme, emisiuni şi seriale. Ultima producţie a fost lansată anul trecut, „Circul Matteo”, o comedie neagră realizată de Casa de Producție a TVR.

„Pentru femei ecranul e dur, nu-mi mai place să mă văd. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să-mi trăiesc poezia vieţii. Acum sunt cu grădina, cu florile… La întrebarea dacă voi mai apărea în film, vă voi răspunde cu versurile cântecului „Ich Liebe Dich…Ich Dich Auch Nicht”. Adică nu mă cheamă, nici nu-mi doresc să mă duc. Mă preocupă alte lucruri acum”, a spus Tora Vasilescu.

Pe 22 martie, îndrăgita actriţă Tora Vasilescu îşi va serba ziua de naştere. La ceas aniversar, TVR 2 va difuza la „Duminica filmului românesc”, din 17 martie, „Probă de microfon” şi „Pădurea de fagi”.

De la ora 13.10 pasionaţii filmelor româneşti sunt invitaţi să urmărească „Probă de microfon”, una dintre cele mai apreciate pelicule din istoria cinematografiei autohtone. În anul 1980, când avea loc premiera filmului în care Mircea Daneliuc este regizor, scenarist și actor, „Probă de microfon” obţinea girul Comisiei Ideologice a Comitetului Central fără ca filmul să aibă vreun personaj pozitiv sau să facă morală. Cu o distribuţie remarcabilă, din care mai fac parte Tora Vasilescu și Gina Patrichi, ”Probă de microfon” a fost un film de avangardă pentru epoca sa, prin maniera de filmare, improvizație și transformarea faptului divers în dramă existențială. Pelicula se află pe locul 9 în clasamentul ”Cele mai bune 10 filme românești din toate timpurile”, publicat în 2008 și realizat de 40 critici de film.

„La «Probă de microfon» am învăţat despre comportamentul firesc în faţa camerei. S-a filmat cu camera ascunsă în Gara de Nord şi puteam urmări gesturile nestingherite ale trecătorilor. Sigur, e o modă a firescului şi în filmul de astăzi, dar să nu uităm că asta este o ştiinţă. Sigur, este o părere subiectivă, intuitivă, nu sunt critic de film… dar ghicesc falsul de la o poştă. Dacă în viaţa de toate zilele sinceritatea nu este cea mai bună politică, în film este obligatorie”, spune actriţa Tora Vasilescu.

Lungmetrajul spune povestea Luizei (Gina Patrichi) şi a lui Nelu (Mircea Daneliuc), colegi de muncă în televiziune, ea reporter şi el cameraman, care au totodată şi o relaţie intimă. În timpul unei filmări la Gara de Nord o descoperă pe Ani (Tora Vasilescu), o tânără care a fost prinsă fără bilet şi amendată. Echipa tv porneşte pe  urmele celei care se dovedeşte a fi o femeie fără serviciu, aflată într-o continuă vânătoare de bani pentru a-şi întreţine fratele alcoolic (Vasile Ichim).

De la ora 20:10, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să urmărească „Pădurea de fagi”. Producţie a anului1987 şi debut regizoral al Cristinei Nichituș, „Pădurea de fagi”, după scenariul lui Francisc Munteanu, reuneşte în distribuţie actorii Raluca Penu, Tora Vasilescu, Traian Stănescu, Dionisie Vitcu, Anca Sigartău şi Catrinel Dumitrescu. Filmul relatează povestea unor telefoniste din Tâncăbești, surprise de evenimentele din august 1944 la muncă. Sub tirul gloanţelor, tinerele vor deveni adevărate eroine şi vor avea ocazia să contribuie la eliberarea țării de trupele germane.

„Filmul Cristinei Nichituș, «Pădurea de fagi», a fost făcut la o lună după accidentul nuclear de la Cernobîl. Trăiam psihoza ieradierii, fiind daţi peste cap de informaţiile care circulau. De exemplu, nu mai mâncam verzituri şi tot ceea ce bănuiam că ar fi putut fi iradiat. Filmam până noaptea în pădure şi găseam carcasele unor gândaci. Ne imaginam că iradierea i-a distrus pe dinăuntru, vă daţi seama ce psihoză trăiam”, spune Tora Vasilescu.

„Amuzantă a fost şi secvenţa în care a trebuit să tragem cu arma. Când au pornit gloanţele oarbe, am aruncat puşca cât colo. Am şi înjurat, iar momentul a rămas în film. Pe atunci, era mare lucru să scape o înjurătură de cenzură”, a adăugat actriţa.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 16:00 Mâncare pe care
    Mâncare pe care, show-ul care a avut succes la nivel internațional, fiind distribuit în 46 teritorii, cu 17.000 de episoade produse, urmărește cinci persoane străine...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Dublura 12
  • 00:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:30 Greu de pensionat 2 12
    Fostul agent CIA Frank Moses (Bruce Willis) face din nou echipă cu fostii lui colegi ieşiţi la pensie, pentru a găsi un dispozitiv nuclear portabil. Frank, Sarah...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 23:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:30 Stand-Up Revolution
    "Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
  • 02:30 Băieţi de oraş 12
    Difuzat în continuarea show-ului "În puii mei", "Băieţi de oraş" este un serial de comedie ce îi are în centrul acţiunii pe Roby, Daniela, Malone, Gina, Dorian...
  • 03:15 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 22:30 Se strigă darul AP
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:15 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV