Homepage  / Televiziune

Tudor Chirilă, la Vocea României, 19 septembrie 2025: „Mie dacă îmi e mai frică de cineva, îmi e de Theo”

Tudor Chirilă, la Vocea României, 19 septembrie 2025: „Mie dacă îmi e mai frică de cineva, îmi e de Theo”

de Redactia Tvmania,

Au muncit, au visat și au ajuns pe una dintre cele mai mari scene ale muzicii: „de 10 ani mă pregătesc să fiu la nivelul la care trebuie în emisiunea Vocea României și este un mare vis”. Acum e timpul să-i convingă pe antrenori cu prestațiile lor și să întoarcă cel puțin un scaun pentru a ajunge într-una dintre echipe. În această seară, de la 20:30, continuă etapa audițiilor pe nevăzute.


Emoțiile concurenților

„Pot să zic că e una dintre cele mai importante seri din viața mea”, va spune una dintre concurente.
„Momentul tău este dovada vie a faptului că nu contează ce cânți în audițiile Vocea României, ci cum adaptezi tu piesa aia la cine ești tu, de fapt. Și ai făcut din piesa asta ceva care ne-a atins pe toți”, va concluziona Theo Rose.


Atacurile antrenorilor și strategia pe scenă

Atunci când vocile de pe scenă au o șansă la trofeul Vocea României, antrenorii își folosesc toate atuurile pentru a-i convinge pe concurenți să-i aleagă:
„E foarte rău momentul ăla când te conectezi cu un concurent, știi că poți face lucruri pentru el, ai un drum foarte clar, dar ești blocat. Theo a făcut block-ul acolo. Mie dacă îmi e mai frică de cineva din echipa lor, îmi e de Theo că ascultă multe voci tinere și cred că a început să și simtă ce concurenți pot veni la mine”, va spune Tudor.


Momente de neuitat în această seară

O ediție în care antrenorii și publicul vor trece prin toate emoțiile, diseară, de la 20:30!
„Ești senzațională. Dacă aveam două butoane, le apăsam pe ambele”, îi va spune Irina unei concurente.


Cum poți urmări emisiunea

Emisiunea Vocea României poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton