Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ana Maria Turcu, dincolo de „Destine cu parfum de lavandă”. Cu ce problemă se confruntă de când este pe TV: „Oamenii nu fac diferența”. EXCLUSIV

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cătălina Matei,

Ana Maria Turcu, actrița care îi dă viață savuroasei Lăcrămioare Ionescu în serialul „Destine cu parfum de lavandă”, se bucură de un succes imens, dar și de situații amuzante în viața reală. Într-un interviu sincer, vedeta Antena 1 a lămurit „misterul” copilului care apare în fotografiile sale de pe rețelele sociale și a vorbit despre cum se schimbă viața unui artist atunci când publicul începe să îl confunde cu personajul de pe micul ecran.

Ce face Lăcri din „Destine cu parfum de lavandă” când nu este pe set? Ana Maria Turcu ne vorbește despre plăcerea de a se plimba fără țintă și despre dragostea pentru lectură, profitând de ocazie pentru a clarifica și „misterul” micuțului din pozele sale, care i-a făcut pe mulți să creadă că a devenit mămică.

Ana Maria Turcu, de la succesul din „Camera 609” la „Destine cu parfum de lavandă”

Ana Maria Turcu, actrița care a cucerit publicul prin rolurile sale efervescente, continuă să strălucească pe micile ecrane în rolul Lăcrămioarei Ionescu (Lăcri), în serialul „Destine cu parfum de lavandă” difuzat de Antena 1.

După parcursul din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, tranziția către noul personaj pare să fi fost un pas natural, aducând o profunzime nouă unei figuri deja îndrăgite. În „Destine cu parfum de lavandă”, actrița interpretează rolul Lăcrămioarei Ionescu, secretara primarului din Podişor și o femeie aflată într-o permanentă căutare de soț.

O tranziție firească: De la umor la maturitate pe platourile Antena 1

Pentru mulți actori, trecerea de la un proiect de succes la altul poate fi provocatoare, însă pentru Ana Maria, Lăcri a reprezentat o oportunitate de creștere. Actrița subliniază că esența personajului a rămas intactă, dar experiențele prin care trece au șlefuit-o:

„Aș spune că nu a fost o tranziție neapărat grea pentru Lăcri. Parcursul ei a fost unul firesc, cu întâmplări de tot felul care, da, i-au schimbat un pic destinul. Pentru mine a fost important să păstrez zona de umor a personajului și să îi adaug puțină maturitate. De asemenea pot spune că personajul meu a crescut foarte mult și a devenit tot mai bogat din multe puncte de vedere.”

Această schimbare se simte și în modul în care Lăcri interacționează cu celelalte personaje și cu provocările destinului. Dacă la început era definită de o anumită doză de exuberanță, acum descoperim o latură mult mai umană și introspectivă.

„Cum spuneam și mai sus, Lăcrămioara de acum este mai matură, mai serioasă și incearcă să vadă lucrurile din mai multe unghiuri. Sunt multe situații în care are curajul să devină vulnerabilă, ceea ce nu prea se întâmpla în trecut. Cred că regretă unele replici”, ne-a dezvăluit amuzată actrița.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Confuzia fanilor: „Oamenii nu fac diferența între mine și personaj”

Succesul serialului se traduce și printr-o recunoaștere imediată în spațiul public. Ana Maria Turcu povestește cu amuzament cum fanii tind să confunde realitatea cu ficțiunea, semn că interpretarea sa este una extrem de convingătoare.

„A fost un feedback bun, la care mă așteptam. Spun asta pentru că Lăcri e un personaj amuzant și carismatic iar oamenilor le place asta. Am fost de multe ori complimentată (Mulțumesc!) pe stradă și chiar mi s-au dat și sfaturi. E amuzant că, în spațiul public, oamenii nu fac diferența între mine și personaj”, ne-a spus actrița.

Dincolo de succesul de pe ecran, energia dintre actori este motorul care menține calitatea producției. Rețelele sociale sunt pline de imagini în care echipa pare o adevărată familie, iar Ana confirmă că momentele de respiro sunt cele mai prețioase:

„Nu am niște momente anume în minte. Îmi place să fiu cu acolo cu toți oamenii din echipă. Îmi plac pauzele dintre duble, pauza de prânz, momentele când ne vin idei noi. În pauze am simtit cel mai tare că se construiește o anumită energie între oameni. Cred că asta se vede și in poze”.

Între scena Teatrului de Comedie și marele ecran cu Tudor Giurgiu

Deși televiziunea îi ocupă o mare parte din timp, Ana Maria Turcu rămâne fidelă scenei, locul unde emoția se transmite direct, fără filtre. Actrița joacă în mai multe spectacole la Teatrul de Comedie, unde explorează dualitatea dintre comic și tragic.

„Nu cred că aș putea spune ce e mai incitant. Mi se pare frumoasă orice emoție, indiferent de direcție. Mai incitant mi se pare momentul în care reușesc să fiu autentică și să transmit ceva. Cred că cel mai mult îmi place echilibrul dintre râs și plâns”, ne-a explicat actrița.

Viitorul sună promițător și în cinematografie. Ana Maria a anunțat implicarea într-un proiect de anvergură, sub bagheta regizorului Tudor Giurgiu:

„În septembrie va apărea și noul film al lui Tudor Giurgiu, la care am avut onoarea și plăcerea să lucrez. “3 zile în septembrie” se numește. Cam atât momentan. Este o perioadă mai liberă în viața mea și cumva simt că îmi face bine tot acest timp liber. Lucrez la alte chestii, eu cu mine, și abia aștept alte proiecte”.

Viața dincolo de scenă: Tabieturi și clarificări despre ipostaza de mămică

Deși fanii de pe Instagram au speculat pe marginea unei fotografii cu un copil, actrița a ținut să lămurească situația cu umor, explicând că viața ei privată este marcată de simplitate și momente de liniște, nu de ipostaza de părinte:

„Hahaha…nu sunt mamă. Băiatul din poze este nepoțelul meu. Scuze dacă v-am indus în eroare”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 10

Când nu este sub lumina reflectoarelor, actrița din „Destine cu parfum de lavandă” se bucură de lucrurile mărunte care îi încarcă bateriile:

„Am o viață destul de simplă. Plină de tabieturi. Îmi place să gătesc, să citesc, să îmi iau o cafea și să mă plimb aiurea pe străzi, să mă uit la seriale și filme. Cam ce face orice om în timpul liber”.

Știai că?

Deși este o prezență constantă în seriale, Ana Maria Turcu nu exclude participarea la un reality show plin de aventură în viitor, chiar dacă recunoaște că acest gând îi provoacă „o mică frică”.

Pentru viitor, deși se simte confortabil în formatul de serial, actrița nu exclude o aventură într-un reality show sau o emisiune dinamică, deși recunoaște cu onestitate: „Hmmm…cred că tot un serial. Poate și o emisiune care implică ceva aventură, dar spun asta cu o mică frică”, ne-a dezvăluit amuzată Ana Maria.

Până atunci, o putem urmări în fiecare joi în „Destine cu parfum de lavandă”, serial pe care îl urmărește și ea cu același interes ca și fanii ei.

Foto: Antena 1; Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te