Homepage  / Filme Online / Netflix

Reacția Universal Studios după ce WarnerMedia și Discovery și-au anunțat asocierea care va rivaliza Netflix. Ce se întâmplă cu HBO

Reacția Universal Studios după ce WarnerMedia și Discovery și-au anunțat asocierea care va rivaliza Netflix. Ce se întâmplă cu HBO

de Redactia Tvmania

Studiourile Universal, care se află în spatele filmului „The Boss Baby 2: Family Business” (continuarea peliculei „The Boss Baby”, din 2017, cu Alec Baldwin și Jimmy Kimmel), dar și al următorului film din seria „Jurassic World”, au creat o nouă ofertă de producție hibridă pentru platformele de streaming, scrie latimes.com.

Filmele de la studiourile Universal urmează să fie difuzate de serviciul de streaming Peacock după ce se vor lansa în cinematografe, încheind astfel relația de lungă durată cu HBO.

Reprezentanții Universal au declarat recent că au semnat un acord neobișnuit, pe mai mulți ani, pentru a distribui filme către Peacock „cel târziu” la patru luni de la lansarea în cinematografe, începând din 2022. Această perioadă este mult mai scurtă decât diferența tipică de șase-nouă luni care exista până acum între premiera din multiplexuri a filmelor și difuzarea pe rețelele TV cu plată.

Această mișcare încheie oficial acordul de lungă durată cu HBO, care fusese înnoit în 2013. Noul acord va fi valabil timp de cinci ani, potrivit declarației neoficiale a unei persoane la curent cu tranzacția.

Deși se aștepta de multă vreme ca studiourile Universal să renunțe la relația cu platforma HBO în favoarea dezvoltării platformei Peacock, noul aranjament diferă semnificativ de acordurile de până acum. În cadrul acestora, studiourile își licențiau filmele către o rețea de cablu sau un serviciu de streaming – ca Netflix sau HBO – pentru o perioadă de un an și jumătate.

Noi orientări în lumea filmului și a platformelor de streaming

Prin noul acord, Peacock va avea dreptul de a transmite filme Universal la doar patru luni după premieră. După aceea, filmele vor merge într-o altă rețea terță (încă neprecizată) timp de 10 luni. Filmele vor reveni ulterior la Peacock pentru restul de patru luni.

Acest acord vine ca urmare a faptului că NBCUniversal încearcă să sprijine Peacock, platformă lansată acum aproape un an, în mijlocul pandemiei COVID-19. Recent, multe companii media au început să-și retragă conținutul de la rețelele rivale, pentru a-și furniza propriile servicii.

Astfel, acordul studiourilor Universal cu Peacock îi permite companiei NBC Universal să folosească filmele pentru a atrage spectatorii către serviciul său de streaming.

În viitor, studiourile intenționează să lanseze mai multe producții pe platforma Peacock, printre care „Jurassic World: Dominion”, „Puss in Boots: The Last Wish” și „Minions: The Rise of Gru”, dar și să producă filme originale pentru aceasta.

Peter Levinsohn, director de distribuție al Universal Filmed Entertainment Group, a declarat recent că „acest acord le permite regizorilor și artiștilor să ajungă la cel mai larg public posibil, întărește experiența cinematografică și asigură accesul fanilor în condiții ideale la filmele pe care le îndrăgesc”.

WarnerMedia a dat tonul

Toate aceste schimbări pe piața media vin în urma momentului în care Warner Media a zguduit întreaga lume cinematografică prin hotărârea de a lansa simultan toate filmele sale din 2021 pe platforma HBO Max și în cinematografe.

Acordul studiourilor Universal cu Peacock este doar cel mai recent exemplu al schimbărilor declanșate în ultima vreme de serviciile de streaming pe piața filmelor. Cel mai recent film produs de studiourile Universal, „Furios și iute 9” / „F9: The Fast Saga” (2021), a încasat peste 500 de milioane de dolari la nivel global.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton