Homepage  / Timp liber

unteatru difuzează gratuit pe 1 mai spectacolul ,,Hamlet’’ și concertul ,,9 piese remixate’’, de Alex Ștefănescu

unteatru difuzează gratuit pe 1 mai spectacolul ,,Hamlet’’ și concertul ,,9 piese remixate’’, de Alex Ștefănescu

de Redactia Tvmania

După ce a ajuns deja în casele a zeci de mii de spectatori, seria de transmisiuni unteatru continuă vineri, pe 1 mai, cu două noi spectacole difuzate gratuit pe pagina de Facebook. Programul special dedicat românilor de pretutindeni invită iubitorii de muzică și teatru să rămână acasă, oferindu-le șansa unor întâlniri autentice cu o parte dintre artiștii din familia unteatru. De la ora 18:00, spectatorii vor putea urmări gratuit ,,Hamlet’’, difuzat cu sprijinul Asociației Pentru Cultură și Arte Arbor, iar de la ora 21:00, cele mai cunoscute piese de teatru vor fi repovestite, cântate și parodiate pe muzică de actorul Alex Ștefănescu, în duet cu chitara lui.  

Seara va continua cu ,,9 piese remixate’’, un concert cu Alex Ștefănescu care prezintă într-o lumină surprinzătoare câteva dintre cele mai faimoase texte din dramaturgia universală. De la ora 21:00, spectatorii sunt invitați să redescopere lumea teatrului în acorduri de chitară. Chiar dacă nu vom respecta tradiția petrecerilor și întâlnirilor în aer liber, de 1 mai evenimentele se vor ține lanț în casele românilor.
Personajele lui Shakespeare prind viață pe micile ecrane, interpretate magistral de Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek. Încercând să se răzbune pe cel care i-a ucis tatăl, Hamlet ajunge să se răzbune pe el însuși până ce ajunge la tăcere. Spectacolul premiat în 2018 la Festivalul Shakespeare de la Gdansk renunță la orice privire exterioară asupra poveștii și urmărește filmul acestei răzbunări imposibile strict din interiorul lui Hamlet. Transmisiunea programată de la ora 18:00 pe pagina de Facebook unteatru este un dar oferit iubitorilor de teatru din Republica Moldova și România de Asociația pentru Cultură și Arte ARBOR. Sponsorizând difuzarea gratuită a spectacolului, ARBOR sprijină și continuarea activității unteatru – un spațiu independent care se auto-finanțează, susținându-se exclusiv din vânzarea de bilete.

 

Primul teatru din România care și-a mutat activitatea în online chiar la începutul crizei, unteatru continuă să difuzeze înregistrări ale celor mai apreciate spectacole din repertoriu, prin intermediul platformelor de ticketing partenere. Programul reprezentațiilor transmise perioada următoare este disponibil pe www.unteatru.ro.

Achiziționând bilete la spectacolele difuzate online, spectatorii susțin continuitatea proiectului independent grav afectat în contextul închiderii tuturor spațiilor culturale.

Despre unteatru
Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton