Primul trailer al filmului „Asteroid City”, cea mai nouă producție marca Wes Anderson, arată extrem de promițător. Creativul regizor nu se dezice și ne oferă și de această dată non-conformism, umor și spectacol, într-o distribuție abundând de vedete, de la Tom Hanks, Margot Robbie și Scarlett Johansson la proaspăt nominalizata la Oscar Hong Chau. Filmul va avea premiera internațională pe 16 iunie.
Povestea din „Asteroid City” este plasată într-un oraș fictiv din deșertul american, în jurul anului 1955. Acolo se desfășoară convenția Junior Stargazer/Space Cadet, organizată pentru a reuni studenți și părinți din toată țara pentru burse și competiții academice. Minuțioasa desfășurare a acesteia este însă perturbată în mod spectaculos de evenimente capabile să schimbe fața întregii lumi.
Ca în toate filmele lui Wes Anderson, decorurile uluiesc, dialogurile fascinează, iar distribuția strălucește. Originalul cineast alătură, și de această dată, pe generic, multe dintre marile vedete ale Hollywoodului. Alături de Tom Hanks, Margot Robbie, Scarlett Johansson, Tilda Swinton, Willem Dafoe, Bryan Cranston, Adrien Brody, Edward Norton, Steve Carell, Jeff Goldblum, Matt Dillon, Liev Schreiber, Rita Wilson, Rupert Friend, Hope Davis și Jeffrey Wright, le vom vedea pe tinerele Maya Hawke și Sophia Lillis, dar și pe proaspăt nominalizata la Oscar Hong Chau, care a jucat împreună cu Brendan Fraser în aclamatul film „The Whale”.
Un platou prietenos
Motivul pentru care în acest nou film nu ne întâlnim, din păcate, și cu Bill Murray, unul dintre actorii fetiș ai regizorului, este acela că actorul în vârstă de 72 de ani s-a îmbolnăvit de COVID-19 cu puțin timp înainte de începerea filmărilor și a trebuit să se retragă din proiect, fiind înlocuit de Steve Carell. „Asteroid City” devine, astfel, primul film în care celebrul regizor și cunoscutul actor nu lucrează împreună, de la „Bottle Rocket” (1996) încoace, debutul în regie al lui Wes Anderson.
Filmul este prima colaborare dintre Wes Anderson și Tom Hanks. Acesta din urmă se întâlnește, în schimb, pentru a treia oară pe platouri cu Bryan Cranston. Cei doi mari actori au mai jucat împreună în comedia muzicală „Rock’n’roll” (1996), regizată de Tom Hanks, și în „Salvați soldatul Ryan” (1998), capodopera lui Steven Spielberg. De altfel, Bryan Cranston reia aici și colaborarea cu Scarlett Johansson, Edward Norton, Tilda Swinton, Jeff Goldblum și Liev Schreiber, care au fost toți voci ale personajelor din neuitatul film al lui Wes Anderson „Insula câinilor” (2018).
Inițial, filmările urmau să aibă loc la Roma, dar în cele din urmă s-au desfășurat în orașul Chinchón, aflat la 50 de kilometri de Madrid. „Asteroid City” este al șaselea film al lui Wes Anderson a cărui coloană sonoră este semnată de renumitul compozitor Alexandre Desplat (recompensat recent cu premiul BAFTA pentru coloana sonoră a filmului „Pinocchio, de Guillermo del Toro” și laureat cu două Oscaruri și numeroase alte nominalizări de-a lungul anilor).
Wes Anderson – o filmografie magică
Regizorul Wes Anderson (care a scris și scenariul filmului „Asteroid City”, împreună cu Roman Coppola), nominalizat până acum la șapte premii Oscar, este unul dintre cei mai imaginativi, ludici și îndrăzneți cineaști ai lumii, semnând, de-a lungul timpului, filme excepționale, precum „Familia Tenenbaum” / „The Royal Tenenbaums” (2001), „Steve Zissou: Cel mai tare de pe mare” / „The Life Aquatic with Steve Zissou” (2004), „Un tren numit Darjeeling” / „The Darjeeling Limited” (2007), „Insula câinilor” / „Isle of Dogs” (2018) sau „The French Dispatch” (2021).
Regizorul a încheiat relativ recent filmările la „Asteroid City”, care va avea premiera internațională pe 16 iunie. Încă nu știm dacă vom avea prilejul să-l vedem și în România, dar deocamdată putem urmări trailerul aici.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorii emisiunii, Shurubel, Bogdan Ciudoiu şi Lili Sandu, le vor dezbate în direct. Aceștia vor...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Las Fierbinţi
12
Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
21:30
Eroi de sacrificiu 2
12
Domnul Church (Bruce Willis) angajeaza din nou echipa de mercenari cunoscuta sub numele de "The Expendables", pentru o misiune care pare a fi usoara si care le poate...
23:30
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:00
Furios şi iute
12
02:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorii emisiunii, Shurubel, Bogdan Ciudoiu şi Lili Sandu, le vor dezbate în direct. Aceștia vor...
05:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
12:00
Observator
Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
14:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
Chefi la cuţite
AP
Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
00:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
00:30
Poveşti de familie
AP
Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
01:45
Revizie Tehnică
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
"Lacrimi la Marea Neagră" înfăţişează povestea zbuciumată a lui Nefes (interpretată de Irem Helvacioglu), o tânără care luptă să-şi recapete libertatea dintr-o căsnicie...
09:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Totul pentru familia mea
AP
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
22:30
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
00:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:00
În bătaia Inimii
05:15
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...