Experiența care a eclipsat interviurile cu președinții
Deși este obișnuită cu adrenalina emisiunilor în direct și cu rigoarea interviurilor la nivel înalt, Alessandra Stoicescu a recunoscut că rolul de mamă aduce provocări emoționale de neegalat.
„Nimic nu te pregătește pentru emoțiile pe care le simți la serbarea copilului tău. Am organizat și am prezentat evenimente mari. Am făcut interviuri cu președinți”, a mărturisit vedeta Antena 1 pe rețelele sale sociale.
Momentul care a lăsat-o pe Alessandra Stoicescu fără cuvinte
Prezentatoarea de la Observator 19 a explicat că, deși a trecut prin numeroase situații în carieră unde a trebuit să fie „la înălțime”, ipostaza de spectator la succesul fiicei sale este unică.
„Am trăit momente intense și situații în care a trebuit să fiu la înălțime. Dar să o văd pe Sara pe scenă și să primesc de la ea cadouri făcute cu mânuțele ei pentru Ziua Mamei… este o experiență de neuitat”, a adăugat jurnalista.
Alessandra Stoicescu: „Sara mi-a schimbat viața cu totul”
Pentru Alessandra Stoicescu, micuța Sara reprezintă centrul universului său, transformându-i radical prioritățile și modul în care vede fericirea.
„Momentele în care mă simt cu adevărat binecuvântată. Sara mi-a schimbat viața cu totul”, a concluzionat vedeta în mesajul său plin de sensibilitate, publicat cu ocazia zilei de 8 martie.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Fiica Alessandrei Stoicescu, în vizită la Observator
Recent, prezentatoarea Antena 1 a avut parte de o zi de muncă atipică, marcată de o surpriză de proporții chiar în platoul de filmare. Jurnalista a fost vizitată la serviciu de fiica sa care a reușit să fure spectacolul și să își lase mama fără cuvinte prin talentul său precoce în fața camerelor.
Bucuria prezentatoarei a fost dublată de prezența unor invitați dragi: alături de micuța Sara au venit și Adriana Mălăeru, educatoarea fetiței, însoțită de fiica sa, Carla. Această revedere plină de căldură a transformat o zi obișnuită de știri într-una memorabilă pentru întreaga echipă.
„În platoul Observatorului am avut o bucurie specială: m-a vizitat Sara. Iar surpriza a fost și mai mare când au venit și Adriana Mălăeru, educatoarea ei de la grădiniță, împreună cu fiica ei, Carla”, a povestit vedeta pe rețelele sociale.
Punctul culminant al vizitei a fost momentul în care fetițele au explorat rolul de prezentator TV. Deși este abia în clasa zero și procesul de învățare a cititului nu este finalizat, Sara s-a așezat la pupitrul știrilor și a început să citească textele de pe prompter.
Impresionată de naturalețea fiicei sale, Alessandra Stoicescu a mărturisit că a fost luată prin surprindere de abilitățile micuței, promițându-le urmăritorilor săi că va reveni curând cu imagini video detaliate din culise.
Foto: Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Actorii turci ai momentului