Arnold Schwarzenegger, șocat să-și vadă fiul nud în „The White Lotus”
Arnold Schwarzenegger a fost complet uimit când l-a văzut pe fiul său, actorul Patrick Schwarzenegger, apărând nud într-o scenă din serialul de succes The White Lotus. Cei doi au discutat deschis despre acest moment stânjenitor, dar și amuzant, în cadrul interviului Actors on Actors realizat de Variety, unde au abordat teme precum industria cinematografică, nepotismul și relația tată-fiu.
„Nu-mi venea să cred. Mă uitam la serialul tău și, la un moment dat, îți văd fundul. Și, dintr-o dată, apare weenie-ul (n.r. referire la partea intimă a lui Patrick). M-am întrebat: Ce se întâmplă aici? E nebunie curată!”, a spus Arnold, uimit de scena din producția HBO, potrivit ew.com.
Fostul guvernator al Californiei și-a amintit apoi că nici el nu a fost străin de nuditate pe marele ecran: „Apoi mi-am zis: Băi, Arnold, trezește-te! Ai făcut același lucru în Conan și Terminator, așa că nu te mai plânge. A fost un șoc pentru mine să văd că îmi urmezi atât de fidel pașii.”

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Arnold Schwarzenegger, mândru de fiul său în The White Lotus
Cu toate acestea, Arnold s-a declarat extrem de mândru de jocul actoricesc al fiului său: „M-ai surprins complet cu interpretarea ta. Nu că nu știam că ești bun, dar ce ai făcut în serialul ăsta a fost de-a dreptul incredibil.”
Patrick Schwarzenegger a avut un rol controversat în sezonul 3 din The White Lotus, interpretând un „finance bro” bogat aflat în vacanță în Thailanda cu familia sa din sudul SUA, personajul său suferind o cădere psihică în urma unei relații incestuoase cu fratele său mai mic (interpretat de Sam Nivola).
Actorul a povestit anterior, într-o apariție la emisiunea Today, cum a fost experiența de a urmări scena nudă alături de familie. „Tatăl meu a râs cu poftă. Mama nici măcar nu a înțeles exact ce se întâmpla. Fiecare a avut o reacție diferită”, a spus el. Despre logodnica sa, modelul Abby Champion, a adăugat: „S-a topit în scaun și a fost cam tulburată.”
Arnold a comentat pentru prima dată pe tema scenei nud în februarie, după ce a participat la premiera sezonului 3 alături de fiul său. Într-o postare pe Instagram, alături de poze de pe covorul roșu, a scris: „Aș putea să spun că sunt surprins că are o scenă nud, dar ce pot să zic — așchia nu sare departe de trunchi.”
Patrick, despre „povara” de a fi fiul lui Arnold Schwarzenegger
În cadrul interviului Actors on Actors, Patrick a vorbit și despre provocările de a fi „nepo baby” (copil de vedetă) și despre cum s-a gândit, la începutul carierei, să folosească un alt nume pentru a nu fi asociat direct cu părinții săi celebri.
„Mi-a luat ceva timp până am ajuns în punctul în care nu mai eram atât de preocupat de ideea că trăiesc în umbra ta, ci voiam să fac lucrurile în felul meu”, i-a spus el tatălui său.
Arnold i-a răspuns cu umor și mândrie: „Mă bucur că ai păstrat numele, pentru că acum pot să-mi asum meritul. Ai intrat într-o listă foarte scurtă: Jamie Lee Curtis, de exemplu — cred că e una dintre cele mai bune actrițe din istorie. Dacă arăți că ai substanță, scapi de ideea asta cu nepotismul.”
Sursa foto: Hepta
Citește și: