Homepage  / Vedete străine

Bradley Cooper a învățat timp de șase ani să dirijeze pentru cele șase minute de concert live din filmul „Maestro”

Bradley Cooper a învățat timp de șase ani să dirijeze pentru cele șase minute de concert live din filmul „Maestro”
6

de Andreea Hentea,

Protagonist, regizor, co-scenarist și producător al așteptatului film biografic „Maestro”, pe care Netflix îl va lansa pe 20 decembrie, Bradley Cooper a petrecut șase ani învățând să dirijeze, pentru a-l putea interpreta la perfecție pe celebrul dirijor Leonard Bernstein. Declarațiile inedite făcute acum de actor.

Bradley Cooper a învățat timp de șase ani să dirijeze pentru rolul din „Maestro”

Filmul urmărește povestea de iubire tumultuoasă și fără limite dintre dirijorul, compozitorul și pianistul Leonard Bernstein și Felicia Montealegre Cohn Bernstein (Carey Mulligan), iar printre producători, alături de Bradley Cooper, se află Martin Scorsese și Steven Spielberg.

Bradley Cooper a petrecut șase ani învățând să dirijeze, pentru a putea susține inclusiv cele șase minute de concert filmat live pe platoul producției „Maestro”. „Am fost de-a dreptul înspăimântat”, a povestit ulterior actorul.

Cele mai multe discuții apărute până acum în jurul filmului „Maestro”, al lui Bradley Cooper, s-au învârtit, de altfel, în jurul transformării sale fizice uimitoare în faimosul dirijor Leonard Bernstein. Impresionantă a fost însă și pregătirea actorului-regizor-co-scenarist pentru rol, care îi va surprinde pe mulți, scrie variety.com.

MaestroIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Lecții de virtuozitate

În cadrul unei proiecții recente a filmului la Los Angeles, într-o conversație moderată de Lin-Manuel Miranda (câștigătorul premiului Tony pentru spectacolul muzical „Hamilton”, un mare succes pe Broadway), Bradley Cooper a povestit că a petrecut șase ani intenși învățând cum să dirijeze ceva mai mult de șase minute de concert live în stilul lui Bernstein. Acestea făceau parte dintr-o scenă crucială a poveștii din „Maestro”, în care orchestra concerta în direct pe platou.

Scena în cauză reconstituie celebrul concert în care Leonard Bernstein s-a aflat la pupitrul Orchestrei Simfonice din Londra, la Catedrala Ely, în 1976. Secvența este cea mai emoționantă a filmului, deoarece evidențiază pe deplin geniul muzical al lui Bernstein și surprinde interpretarea uluitoare a lui Cooper în toată forța sa.

„Am fost extrem de îngrijorat pentru scena aceea, fiindcă am filmat-o live, alături de Orchestra Simfonică din Londra. A trebuit să învăț să o dirijez și am petrecut șase ani învățând cum să fac acest lucru, pentru șase minute și 21 de secunde de muzică”, a povestit Cooper la același eveniment, citat de IndieWire.

Cum să devii un maestru

„Am reușit să obțin înregistrarea brută cu Leonard Bernstein dirijând Orchestra Simfonică din Londra în 1976, la Catedrala Ely, și așa m-am putut pregăti”, a adăugat Cooper, mulțumindu-le, de asemenea, „profesorilor săi minunați”, precum regizorul Yannick Nézet-Séguin, de la Metropolitan Opera, care l-a ajutat să finiseze concertul din film.

„Nézet-Séguin a realizat secvențe audio-video cu toate schimbările de tempo, așa că am avut la dispoziție toate materialele cu care să lucrez. Era vorba despre a obține exact ceea ce mi-am dorit din punct de vedere cinematografic și apoi de a-i invita pe toți să se integreze în acel spațiu, cu convingerea că și-au făcut treaba. Eram de-a dreptul înspăimântat că, dacă nu m-aș fi pregătit perfect, nu aș fi fost capabil să mă bucur de aceste scene. Așa cum au făcut toți ceilalți”, a mai povestit Cooper.

„Maestro” urmărește, în paralel, cariera muzicală a lui Bernstein și căsnicia sa cu Felicia Montealegre, interpretată de Carey Mulligan. Matt Bomer, Maya Hawke și Sarah Silverman completează distribuția.

Tur de forță și pentru Carey Mulligan

Carey Mulligan a declarat recent pentru variety.com că stilul lui Cooper a făcut-o să se simtă „o actriță adecvată” pentru întâia oară pe un platou de filmare. „Ca actriță, am simțit mereu că nu voi fi niciodată dintre aceia care rămân ei înșiși între secvențele filmate. O parte din mine era mereu încordată și eram reținută în a mă implica total în ceva. Dar exact asta ne-a cerut Bradley, încă de la începutul lucrului împreună. «Dacă ai de gând să faci asta, trebuie să o faci până la capăt», mi-a spus el”, a mai povestit Mulligan.

Actrița a continuat: „Iar eu i-am răspuns «OK, o să fac absolut tot ce trebuie, o să studiez, o să învăț tot ce ține de limbaj, astfel încât, atunci când voi fi pe platou, să fiu 100% capabilă să joc și să nu conștientizez ce se întâmplă»”.

Filmul „Maestro” va rula într-un număr restrâns de cinematografe americane, apoi va fi difuzat la nivel global pe Netflix, începând din 20 decembrie.

Sursa foto: Netflix

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton