Homepage  / Seriale româneşti

Serialul românesc „Clanul”. Programul de difuzare al primului sezon

Serialul românesc „Clanul”. Programul de difuzare al primului sezon

de Ioana Maria,

Serialul românesc „Clanul”, cel mai așteptat serial al toamnei, vine la PRO TV în fiecare luni, de la ora 20:30, din data de 19 septembrie. Inițial, în cadrul evenimentului de lansare a grilei de toamnă 2022 postul din Pache Protopopescu anunțase că ziua de difuzare a noului serial va fi joia de la 21.30, după „Las Fierbinți”. Acum, Pro TV s-a răzgândit și au revenit la ziua consacrată de serialul „Vlad”, respectiv lunea, de la 20.30.

Bazat pe formatul Insider, CLANUL reprezintă o adaptare în care telespectatorii vor avea ocazia să descopere lupta clasică dintre Poliție și Mafie. În rolurile principale, cei de acasă îi vor descoperi pe Denis Hanganu, care-l va juca pe Tudor Achim, un ofițer intrat în dizgrație și Marian Olteanu, David Pribeag, mâna dreaptă a comisarului Costoiu. 

Cine sunt actorii din „Clanul”

Alături de aceștia, privitorii vor avea ocazia să-i redescopere pe unii dintre cei mai cunoscuți actori din România în ipostaze diferite de cele pe care le cunosc deja, dar și să îi descopere pe alții aflat la început de drum.

Aceștia sunt: George Mihăiță, Șerban Pavlu, Carmen Tănase, Mădălina Craiu, Theo Rose, George Ivașcu, Codin Maticiuc, Cătălin Nicolau, Dogioiu Constantin, Cătălina Grama, Sergiu Costache, Vladimir Drăghia, Silviu Mircescu, Eduard Trifa, Alice Halpert și Bogdan Farcaș. 

Categoric am așteptat mult acest moment și mă bucur că acum putem împărtăși împreună cu toți cei care ne-au scris și ne-au întrebat când va începe serialul Clanul… că ne vedem din 19 septembrie!

Încă de la startul filmărilor am descoperit o echipă senzațională cu o distribuție de mare calibru cum rar vezi în proiectele românești și totodată cu oameni super profesioniști și mă refer aici la colegii din spatele camerelor ce fac o treabă grozavă.

Avem așadar un mediu de muncă plin cu energie bună și profesionalism, lucru care a făcut să nu simțim oboseala, indiferent de numărul de ore petrecute pe set, ori eu sunt în fiecare zi pe set deci știu ce spun.

Acum abia așteptăm să ne bucurăm de rezultatul acestei munci și să le aducem celor de acasă o poveste care nu trebuie ratată, spusă într-un serial românesc așa cum nu s-a mai filmat. Sunt curios să aflu părerea celor de acasă, așa că ne vedem în fiecare luni, de la 20:30”, declară Denis Hanganu, actorul principal al serialului. 

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Sunt celebru, scoate-mă de aici! 12
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Poliţaiul din Belleville 12
  • 02:15 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 17:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Adela - Ce-i al tău, e şi al meu AP
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 21:45 Adela - Ce-i al tău, e şi al meu
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 23:15 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:45 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Gulperi AP
    Serialul "Gulperi" spune povestea impresionantă a unei femei care lupta să-şi îndeplinească visurile, într-o societate tradiţionalistă, inflexibilă. Scenariul alert...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV