Care sunt premierele lunii iunie la National Geographic și National Geographic Wild. Luna iunie aduce in atentia publicului National Geographic noi serii documentare. Printre cele mai importante premiere ale acestei luni se numără: „Supraviețuitorul: Evadarea din Amazon”, „Construirea viitorului” sau „Megastructuri: spărgătorul de gheață”.
Sub umbrela Alaska Sălbatică, în luna iunie, National Geographic Wild aduce pe micile ecrane de cele mai noi documentare care prezintă fauna sălbatică din acest teritoriu. Peninsula oferă un habitat important pentru pești, mamifere, reptile și păsări. Vor fi difuzate în premieră documentarele „Alaska: viața sălbatică”, „Salvatori în Alaska: Capcana”, „Salvatori în Alaska: Încrederea” și „Alaska: Mari și mici”.
Premierele lunii iunie 2022 la National Geographic
SUPRAVIEȚUITORUL: EVADAREA DIN AMAZON
Supraviețuitorul Hazen Audel ia parte la provocarea vieții lui. Acesta trebuie să călătorească 800 km prin Amazon, folosind doar metode tradiționale de supraviețuire. Pe parcursul călătoriilor sale se va confrunta cu cele mai sălbatice medii de pe pământ și, pe măsură ce sezonul ploios va debuta, Hazen va fi nevoit să ajungă pe coasta Atlanticului înainte de a fi prins de inundații.
În fiecare miercuri, din 1 iunie, de la 23:00
CONSTRUIREA VIITORULUI
Astăzi, încălzirea globală și scăderea resurselor naturale ne determină să răspundem provocării de a construi într-un mod etic și mai durabil. Cum să proiectezi arhitecturi care sunt atât revoluționare, dar și practice? Ce soluții pot fi puse în practică pentru a face ca aceste locuri să fie deopotrivă confortabile și prietenoase cu mediul? Fie că sunt spații private sau profesionale, izolate sau chiar în inima orașelor… peste tot în lume, locuințele ecologice se reinventează în mod constant. Avangardisti, vizionari, pionieri ai construcțiilor ecologice inovează și împărtășesc soluțiile lor durabile cu cât mai mulți oameni. Scopul este de a imagina noi spații de locuit cu standarde ecologice ireproșabile, și în același timp conservând resurse naturale prețioase pentru un stil de viață verde.
Seria documentară „Construirea viitorului” deschide calea spre locuri unice și spre secretele celor mai prietenoase arhitecturi cu mediul din lume.
În fiecare marți, din 14 iunie, de la 21:00
LA PESCUIT DE TON
În acest nou sezon al captivantei serii „La pescuit de ton”, pescarii înfruntă elementele naturii și echipajele rivale în căutarea celui mai mare ton roșu.
În fiecare sâmbătă, din 4 iunie, de la 18:00
EXPLORER: CEA MAI ADÂNCĂ PEȘTERĂ
O echipă de speologi de elită condusă de Bill Stone, în vârstă de 68 de ani, pornesc într-o expediție de luni de zile pentru a declara oficial peștera Cheve din Oaxaca, Mexic, drept cea mai adâncă peșteră din lume. O impresionantă desfășurare logistică deasupra solului sprijină echipa din adâncuri, în timp ce aceasta navighează printr-un labirint subteran de tuneluri întortocheate și fundături, în căutarea unui pasaj care să ducă spre capătul celei mai adânci peșteri de pe pământ.
În fiecare duminică, din 19 iunie, de la 22:00
MEGASTRUCTURI: SPĂRGĂTORUL DE GHEAȚĂ
Prin animații grafice deosebite, acces exclusiv în culisele Europei și scene de explorare a vremii extreme, programul „Megastructuri: Spărgătorul de gheață”vă va purta în mijlocul unei provocări incredibile: construirea celui mai inovator spărgător de gheață din lume, atât o navă de explorare polară, cât și un adevărat laborator științific.
În fiecare marți, din 28 iunie, de la 22:00
Premierele lunii iunie 2022 la National Geographic Wild
ALASKA SĂLBATICĂ
În luna iunie, National Geographic Wild aduce pe micile ecrane sălbatica lume din Alaska. Sub umbrela Alaska Sălbatică, avem parte de cele mai noi documentare care prezintă fauna sălbatică din acest teritoriu. Peninsula oferă un habitat important pentru pești, mamifere, reptile și păsări. În luna iunie vor fi difuzate “Alaska: viața sălbatică”, „Salvatori în Alaska: Capcana”, „Salvatori în Alaska: Încrederea” și „Alaska: Mari și mici”.
În fiecare duminică de la 19:00
Kaktovik, AK – A polar bear and her two cubs take a nap.
SĂPTĂMÂNA OCEANULUI
National Geographic Wild dedică o săptămână oceanelor. De Ziua Mondială a Oceanelor, pe 8 iunie, vor fi difuzate o serie de documentare legate de lumea fascinantă a speciilor care trăiesc în adâncurile mării, precum marele rechin alb, balenele și calamarul uriaș. Vom asculta totodată și mărturii ale biologilor marini și ale oamenilor de știință dedicați salvării oceanelor și vom afla ce putem face pentru a le proteja. Printre premierele lunii iunie se numără Coasta Sălbatică.
De luni, 6 iunie, până sâmbătă, 11 iunie, la ora 19:00
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Las Fierbinţi
12
Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
21:30
Straja
12
23:30
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:00
Cod roşu la Casa Albă
12
Casa Alba devine tinta unui atac terorist pus la cale de o grupare nord-coreeana. Presedintele este luat ostatic, iar singura speranta a Serviciilor Secrete de a-l...
02:30
Superspeed la Pro TV
"Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
12:00
Observator
Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
14:00
Poveşti de familie
AP
Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
15:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară
AP
Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
23:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
23:30
iUmor
12
Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
00:30
Stand Up Revolution
12
"Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
02:30
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
03:30
Poveşti de familie
AP
Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
04:00
Surorile
Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
08:00
Dimineaţa cu noi
AP
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Mă numesc Züleyha
AP
"Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
22:30
Se strigă darul
AP
00:30
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:15
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
03:45
Bucătăria lui Arda
AP
Cele mai interesante rețete vor fi prezentate într-o manieră inedită şi prietenoasă de un specialist în arta culinară. Telespectatorii au parte de un spectacol culinar...
04:45
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
05:30
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...