Homepage  / Vedete străine

Ce s-a întâmplat când Owen Cooper s-a întors la școală după succesul din „Adolescence”. Cum l-au tratat ceilalți elevi

Ce s-a întâmplat când Owen Cooper s-a întors la școală după succesul din „Adolescence”. Cum l-au tratat ceilalți elevi
12

de Roxana Mirea,

Owen Cooper, starul în vârstă de 15 ani din serialul Netflix „Adolescence”, a vorbit despre întoarcerea sa „nebună” la școală. Actorul a jucat rolul principal al lui Jamie Miller, un elev acuzat de crimă, în serialul care s-a dovedit a fi un succes răsunător.  

Owen Cooper, despre întoarcerea la școală după „Adolescence”  

Owen Cooper, adolescentul de 15 ani care a devenit un adevărat fenomen datorită rolului principal din serialul „Adolescence”, a vorbit despre experiența sa „nebună” de a reveni la școală după succesul uriaș de pe Netflix, potrivit Daily Mail. 

Cooper, care avea doar 13 ani când a obținut rolul lui Jamie Miller – un elev acuzat de uciderea brutală a unei colege – a impresionat atât de mult cu interpretarea sa, încât a fost distribuit ca tânărul Heathcliff în adaptarea „Wuthering Heights” realizată de Emerald Fennell. De asemenea, el va juca în noul serial „Film Club”, alături de Amy Lou Wood („White Lotus”). 

Într-un interviu acordat The New York Times, Cooper a povestit că revenirea la normalitate după succesul „Adolescence” a fost „puțin nebună”. 

Vorbind alături de Stephen Graham, actorul care îi interpretează tatăl lui în serial, Owen a dezvăluit că luni, la revenirea în clasă, a fost luat cu asalt de colegii mai mici. Marți, lucrurile au fost mai calme, deși a recunoscut că încă mai primea atenție. 

„Doar vin, îmi strigă numele și apoi fug”, a explicat Owen, făcându-l pe Stephen Graham să râdă și să comenteze: „Ah, doar niște prostii copilărești”.

Owen CooperIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Record după record pe Netflix 

„Adolescence” a devenit rapid un fenomen global, acumulând 96,7 milioane de vizionări în doar trei săptămâni, iar în ultima săptămână a mai adăugat încă 30,4 milioane. Serialul a intrat în topul celor mai populare seriale Netflix în limba engleză din toate timpurile, detronând „Bridgerton” – Sezonul 2 și împingând „Stranger Things”, sezonul 3, pe locul zece. 

Dacă va continua în același ritm, „Adolescence” ar putea ajunge să depășească „The Night Agent” – Sezonul 1 și „Fool Me Once” (ambele cu 98 de milioane de vizionări) și poate chiar să rivalizeze cu „Wednesday” – Sezonul 1 (252 de milioane de vizionări) sau „Stranger Things”, sezonul 4 (140 de milioane). 

Performanța lui Owen Cooper a atras atenția criticilor, existând speculații că ar putea fi nominalizat la premiile Emmy în categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”. Dacă ar câștiga, Cooper ar deveni cel mai tânăr băiat care primește acest premiu prestigios. În prezent, el este considerat al treilea favorit la câștigarea trofeului. 

Un posibil sezon 2 pentru serialul Adolescence 

Succesul uriaș al serialului i-a făcut pe fani să se întrebe dacă „Adolescence” va avea o continuare. Stephen Graham a declarat pentru Variety că „există posibilitatea” unei continuări, în funcție de audiențe. 

Cu toate acestea, regizorul Philip Barantini consideră că serialul ar trebui să rămână un proiect de sine stătător. „Cred că este un moment unic în timp și că ar trebui să rămână așa”, a spus el. 

Toate cele patru episoade din „Adolescence” sunt disponibile acum pe Netflix. 

Sursa foto: Netflix

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton